Joia trecută, mă amuzam citind o glumă foarte scurtă pe una dintre rețelele de socializare, care era cam așa: "Am lăsat cartea deschisă la romantism și m-a tras curentul." Ce știam eu că, în ziua imediat următoare, aveam să dau de un romantic în persoana lui Laurențiu Cristian Gherase?! Versurile sale, amintind de vremuri poetice demult apuse, alternează între nostalgia acelor vremuri și metafora cu iz modern: "Cum trec anii-ntr-o secundă, adormită si flămândă,/ Cum te schimbă timpul iară, pieptănându-ți somnul greu,/ Te trezești într-un miraj, frământat de Dumnezeu,/ Ce te-a ajutat să calci, pe lumina-ți muribundă" (Iubire). Uneori apelând la rime facile, alteori șchiopătând metric (sau, dacă vreți, asimetric), versurile sale ascund un spirit sensibil, călcând ba în poezia de dinainte de Eminescu, ba chiar pe acolo, ba în secolul XX, ba în proză, într-o căutare firească a sinelui: "M-am întrebat de-atâtea ori, cine sunt, de unde vin,/ Din ce floare m-am născut, din ce lacrimă de soare sau din ce suspin,/ Pe ce stea am fost eu primul, ce sistem am colindat,/ Ce zei mi-or fi fost alături, ce lumină-am sărutat" (Ei).
Într-o lume din ce în ce mai prozaică, în care cititul este privit cu dispreț (vezi tonele de filme americane în care elevii cu o carte în mână sunt ridiculizați de elevii "populari"), să fii infectat cu virusul scrisului este mai mult o condamnare: "Condamnat sunt și eu. O știu, deși tot mă zbat,/ Aș vrea să plutesc, să zbor, să alerg, să fiu viu,/ Dar tot sfârșesc zi de zi pe un pat,/ Și tot ce fac e să scriu..." (Anonim).
"Are toate atuurile ca să scrie poezie bună. Are talent, are și mesaj, iar tonusul nu îi lipsește. Multe expresii simțite. Totuși, pachetul în care vin toate acestea este unul neatractiv. Forma pe care o dă poemelor nu este cea mai fericită. Ar trebui să părăsească această formă și să găsească una mai cu <<priză>> la publicul actual" (Anca Șerban Gaiu).
"O poezie <<vintage>>, al cărui model îl găsim acum mai bine de o sută de ani. Unele dintre versuri aduc aminte de poezia de dinainte de Eminescu. Nu știu dacă acest gen de poezie mai prinde la ora actuală. Din grijă pentru rimă, autorul ignoră de multe ori fondul poeziei, care este metafora. Acest lucru scade valoarea poetică. Sunt și pasaje care sună bine, dar sunt și multe care doar sună din coadă. În acest caz, textele de față sunt mai mult o proză rimată" (Gabriel Gherbăluță).
P.S. În timp ce scriam cronica, am aflat că un membru al cenaclului nostru, colonel (r) Iosif Roca, este unul dinte câștigătorii concursului de proză polițistă organizat de M.A.I. Îl felicităm și îi urăm la cât mai multe premii!
Vineri, 26 noiembrie, de la ora 19.00, citeşte Ioan Gh. Tofan.
