Stela Iorga a venit cu, probabil, unul dintre cele mai bune grupaje de poezie de până acum - Nu mă mai vizitează îngerii. Și dacă îngerii nu au mai vizitat-o - deși noi o putem contrazice și pe această temă - muza a vizitat-o în mod sigur. De o claritate remarcabilă, versurile recitate cu emoție chiar de autoare au creat o atmosferă voit apăsătoare prin tristețea și prin strigătele când șoptite, când spuse cu voce dezamăgită. Niște versuri în care trăirile sunt când înăuntrul ființei, când în afara ei, fiind, pe rând, îngeri și demoni. Jocul echilibrat, chiar calculat aș zice, dintre divin și profan este dublat de o estetică a versurilor impecabilă - „sunt seri când muzica nu mai trece dincolo de/ ochiul atoatevăzător/ ci doar îți traforează oasele/ laolaltă cu mirosul pământului de toamnă/ dincolo de ele se zărește îngerul tău personal/ nu rugându-se pentru tine/ ci dansând rock pe chocolate Jesus/ până și îngerul s-a plictisit de tine/ și adast-acum într-un cântec/ singur doar îngerul scrisului mai urcă târâș/ scara aceea fără nume/ până la cer” (scara fără nume).
„Versuri care creează un impact frumos. Poeta pare a se fi așezat la masa de scris cu ea însăși. E o relație de intimitate între omul Stela Iorga și poeta Stela Iorga” (Carmen Neacșu).
„Cuvântul ca religie. Am întâlnit în aceste versuri două tipuri de Dumnezeu: cel al cuvântului și cel al păsărilor călătoare. Iar cei care slujesc cuvântul sunt preoții cuvântului. O felicit pentru această idee!” (Gabriel Gherbăluță).
„E greu să vorbești despre aceste poeme. Poate că sunt prea directe și se insistă prea mult pe pronumele personale. E o poezie autoreferențială. Se tinde către o frumusețe a expresiei, dar cred că spune lucrurile puțin prea direct” (Cristina Nedu).
„Am observat o mare diferență între poemele din trecut și cele de azi ale Stelei Iorga: claritatea. Este, acum, o mare limpezime a textelor, a esteticului. În afară de aceasta, tema este una pe care trebuie să ai curaj să o abordezi: lupta interioară dintre Dumnezeu și demon. A obținut un echilibru între întuneric și lumină” (Romeo Aurelian Ilie).
„Relația pe care Stela Iorga o are cu poeta Stela Iorga este una crâncenă, în care raportul de putere se schimbă constant. Atmosfera din aceste texte mi-a plăcut cel mai mult. E una grea, apăsătoare și rece, ca o platoșă din gheață, cam în genul poemelor Sylviei Plath, doar că zicerea nu este la fel de încifrată” (Anca Șerban-Gaiu).
„Stela Iorga izbutește ceea ce mulți autori speră, dar puțini reușesc: să aibă o voce personală, o puternică amprentă literară, în care atmosfera și metafora sunt punctele forte” (Cezar Amariei).
Vineri, 11 februarie, de la ora 19,00, citeşte Roca Iosif.
