* (întru memoria domnului Ion Chiriţă) *
Tata mă aşteaptă cu un snop de raze
rupte de când Luna încă era Lună,
cu aceleaşi haine, ca un kamikaze,
cu aceeaşi mamă în curând străbună,
să-mi lumine ochii, paşii când mă poartă
înspre casa veche, ostenită-n Zimbru…
Stau încet, ca două duminici la poartă,
sprijiniţi în cârje cu miros de cimbru!
Mai rămâi acasă! - parcă-mi spune tata -
suntem împreună, amândoi şi singuri,
carii şi rugina pregătesc rocada,
gardul se dărâmă, e târziu în gânduri !
Am un snop de raze secerat odată,
să continui jocul întrerupt la Zimbru…
Jur pe sfânta mamă şi pe sfântul tată:
două plicuri scrise, fără bani de timbru!
