Anul trecut a apărut „Antologia poeziilor de dragoste în principal, pe care le-am citit în ultima vreme”, realizată de Angela Ana Grădinaru (și posibil și de către Dan Grădinaru, dacă ne orientăm după vorbe și după fotografia aleasă pentru… prefața prefeței, textul introductiv aparținând lui Christian Crăciun, care sublinia că „trăim o vreme a antologiilor”), la Editura Nord Sud din București. Nume importante ale liricii naționale sunt antologate, printre care amintim: Viorica Răduță, Aurel Pantea, Nichita Danilov, Ion Cristofor, Spiridon Popescu, Liviu Antonesei, Călin Vlasie, Octavian Soviany, Radu Sergiu Ruba, Ion Mureșan, Matei Vișniec, Cristina Ștefan, Ioan Es. Pop, Adrian Alui Gheorghe, Simona-Grazia Dima, Ioan Vieru, Ovidiu Pecican, Radu Andriescu, Iulian Boldea, Simona Popescu, Mihai Ignat, Dan Perșa, T.O. Bobe, Svetlana Cârstean, Felix Nicolau, Ofelia Prodan, Irina Lazăr, Ștefan Manasia, Al. Ovidiu Vintilă, Moni Stănilă, Alina Hucai, Radu Vancu, Dmitri Miticov, Gabriela Gheorghișor, Cosmin Perța, Andrei Novac, Andrei Dosa, Lorena Craia, Savu Popa, Ștefan Baghiu, Ramona Boldizsar, Anastasia Gavrilovici, Toni Chira, Doina Popescu-Brăila. De toți, sunt 101, cu poeme de iubire de o frumusețe aparte. Printre ei, și trei poeți gălățeni (sau doi plus un tecucean, dacă vreți!): Ioan Potolea, Dan Vîță și Leonard Matei. Este drept că, uneori, sunt și excepții, cum este cazul colajului Simonei Popescu, publicat și apoi preluat de acolo, din revista „Steaua”, „pornind de la versuri din poemele - în ordinea intrării - următorilor autori: Ioana Lungu, Dana Dilimoț, Patricia Stan, Alexandru Lăcătușu, Ioana Hodor, Nadina Nicolov, Călin Grigorescu, Andrada Yunusoglu, Andra Berilă, Iulia Stoichiț, Letiția Provian, Tereza Kortusova-prymak, Sorin Voicu, Răzvan Tecucianu”...
„Veteranul” Ioan Potolea, pe care îl mai așteptăm pe la Galați, are poemul „Insula Ahab 59”, scris sau publicat pe „fb, 13 noiembrie 2020”): „Odată/ am zburat, odată am curs, odată am ars/ odată am iubit, odată am tăcut, odată n-am venit/ acum/ sunt o bicicletă rămasă pe acoperiș/ sunt o pipă pierdută într-un lan de grâu/ sunt un acordeon adus de maree pe nisipul unei plaje pustii/ sunt un semn ascuns în limba obișnuinței/ (...)/ ninge din țipete de pescăruși uneori. atunci știu că sunt/ știu că cineva se gândește la mine/ undeva foarte foarte departe (pe o stea?)/ scheletul chitului strălucește/ încă lângă coliba pescarului/ nu mai e nimic de făcut/ cu toate acestea mai ies dimineața/ cu barca în larg și aștept liniștit”...
Lui Dan Vîță i-a fost selectat un poem postat tot pe facebook, în ziua de 2 martie 2019: „mi-am învins arhanghelul și sunt în locul întunecat/ (nu mai pot fi dezgropat de animale/ mă-mpart în cristale care se-mpart în zecimale/ și-aștept sub țărm, corăbiile, sub țărm uscat// și nemișcat, închis în lemn, spre mările astrale/ voi rămâne-un timp cu timpu-n prizonierat/ prins de pământ, transfigurat, transliterat,/ doar un sac cusut de consoane și vocale// rana de pământ se-nchide aproape vindecat/ deasupra mea - orizontal între verticale,/ suflet fără aer, ceacal fără cecale,// gonit între stârvuri, plecat neînduplecat/ spre nadir, psaltic, întru alte zodii lexicale)/ și-am să mă culc cu moartea ca primul desfrânat”...
Se numește „Mi-am învins arhanghelul și sunt în locul întunecat” și este unul dintre poemele care confirmă faptul că nu este o antologie de iubire… simplă, Chr. Crăciun arătând că nu este „numai poezie erotică, apar și dragostea de părinți sau prietenia (excepțional poemul lui Ioan Es. Pop despre Iova)”!
„Juniorul” Leonard Matei este selectat cu poemul cu titlul „frumusețea stranie a unui poem/ în scurtul moment în care fluturele polixena s-a așezat pe un balon”: „eram pe un debarcader/ un tânăr restaurant cu pasarele întortocheate care ploscăiau curajos/ o șalupă și câțiva pescăruși croncăneau în trecere așa cum mereu se întâmplă/ parcă eram undeva unde voiam să fiu/ și am început să glumesc ca la facerea lumii în două zile/ și am crezut că tu râzi de cât sunt de glumeț/ și m-am întors din fața paharului să-ți arăt ceva în care nu poți să crezi/ și cum am ajuns să ard fața de masă cu țigara nu știu/ nu mă pricepeam să fumez/
și părea că observi și înțelegi că e prima noastră întâlnire/ chiar ai mutat scaunul mai la dreapta ca să nu iei foc/ apoi a venit un ospătar care avea ceva de discutat cu noi/ și ne tot punea întrebări indiscrete despre feluritele moduri în care se poate trăi/ și desigur ăsta nu era un lucru romantic/ dar nici neplăcut nu e atât timp cât îl ignori/ și probabil am plătit până la urmă/ că altfel nu ne lăsau să plecăm sau ajungeam să spălăm vase/ și în fugă în timp ce ne ridicam de la masă/ am alunecat într-un tunel îngust care părea făcut și înadins întunecat pentru o cădere ca la breaking news/ atunci când cad copiii în fântână nesupravegheați/ și da ochii tăi verzi păreau a fi aievea/ și ce să fac dacă confund culorile/ ca într-un vis rotofei în care doamne-doamne îți dă fericire ca să se întâmple ceva/ dar da de data asta nu confundam începusem să uit pe bune tot ce avea consistență și materialitate/ deci nu mai făceam nici o confuzie/ și era atât de plăcut acest fel șoptit de a înțelege că plecam de acolo/ că orice ruletă se strică și poate fi fraudată de persoane răuvoitoare/ și chiar așa a ajuns să se întâmple/ totuși un fel năstrușnic de a povesti despre toate astea nu l-am putut opri/ că doar nu era să spun că am mai văzut filmul ăla în care ne certăm de la nimicuri/ și pe nebănuite drăgăstos cu degetele leneșe tolănite în părul meu/ desprinzi firele unul câte unul/ ca-n prezentările din românia profundă în care se împletesc coșulețe/ ca și cum ți-ai face o funie nu foarte lungă nu foarte stufoasă/ dar care la prima vedere pare normală și în spatele căreia nu poți să te ascunzi/ dar desigur începe să-ți șadă bine când râzi cu ochii amândoi ascultând prin arborii vecini/ iar eu ard și veghez ca în prima poezie pe care am scris-o din care atât mai rețin/ și nu-mi tâșnește sângele și nu ajung la ultimul strop/ și nu-i o moarte care să mă lase să mor/”...
De la Brăila sunt selectați Doina Popescu-Brăila, - cu o baladă care se termină ca o... fabulă, dar care începe c-un motto care ne aduce aminte că „Război și pace” de la ruși vine (probabil pentru eternitate, cu dragoste frățească și creștinească): „Niciodată nu ești prea bătrân să iubești, niciodată nu ești prea tânăr să mori...” , Liliana Toma (cu poemul „Translație”, unde este atentă la „linia de orizont dintre iubire și păcat”; poem de pe fb) și Victoria Milescu, cu poemul „În cel mai prietenos oraș”, din volumul „Porția de existență”, unde un bărbat misterios iese dintr-un lac cu lebede...
Încheiem cu cel mai scurt poem, fără titlu, scris de Răzvan Poșchin (născut la 11 mai 1998 la Săbăoani), postat pe fb la 30 septembrie 2020:
„e mai mult frig în noiembrie
decât pe străzi”
Aceasta ca să ne aducem aminte că dragostea (te) mai și îngheață, dacă nu ești... atent!
