- Petre Grigore, "Croazieră pe Nil", Editura "Axis libri", Galați, 2020
Dacă tot s-a ecranizat de curând celebrul roman al Agathei Christie "Moartea pe Nil", vă invităm la o lectură care poate aprofunda lecțiile despre Egiptul antic, modern și contemporan. Deși nu este vorba numai despre o călătorie, ci și despre „scene” autohtone, cu personaje (probabil reale sau inspirate clar de realitate), umorul fiind între stilul lui Mușatescu și cel al filmelor cu Luis de Funes sau Norman, ori cele din seria „Morocănoșii”. Sau, dacă vreți, cu Dem Rădulescu şi Ștefan Mihăilescu Brăila… Este un pic accentuat în al doilea text, „Un prieten neprețuit”, unde anti… eroul este Vasile Neculaiciuc, un fel de mincinos de-al lui Goldoni sau urmaș al baronului Munchhausen, care îl consideră pe narator… cel mai bun prieten al său. Vasile este, în linii mari, ceea ce se consideră că poate fi numit un „prieten de familie”, devenit prieten mai mult prin întâmplare, printr-o anume conjunctură: era soțul învățătoarei băiatului naratorului!
„O căsnicie de pomină”, al treilea text din carte, este o poveste de… familie. Care ar putea fi adaptată pentru un film de genul… „Moartea domnului Lăzărescu”. Numai că nu este vorba de un domn în vârstă, ci mai degrabă de o eroină (de fapt tot o anti…), Andreea, și de „relația” ei cu Constantin, acesta întorcându-se din armată de curând: „…între Constantin și Andreea se statornici o dragoste la prima vedere, întocmai ca-n filme, sau în romanele siropoase, acceptând cu mult entuziasm ca acesta să-i devină meditator și confident pentru a accede la facultate în anul următor. Dar pentru a deveni posibilă o astfel de întreprindere era necesar să-și petreacă mai mult timp împreună, iar cei doi hotărâră să se căsătorească. Neglijaseră total disponibilitatea părinților. Vestea i-a luat prin surprindere pe soții Cosma (n.n.: părinții băiatului, abia întors din armată!), care se găsiră într-o situație foarte dificilă din care nu se vedea nicio ieșire onorabilă și încercară să se opună din răsputeri dorinței fiului.” (p.153)
Scena cu întâlnirea cuscrilor, cu tot cu soții (de fapt, scenele!), este/sunt antologice, cu tot cu plăcinte și vinul de țară!
Un amestec de Nicolae Corjos și Elena Ferrante urmează: curând caracterul ei, al Andreei, o foarte frumoasă fată de „director”, după nuntă, se va arăta în întreaga „splendoare” și astfel veți putea cunoaște unul dintre cele mai negative (dar și blestemate) personaje: nu întâmplător era înnebunită după Baudelaire, cu ale sale „Flori ale răului”... Morala, cu sticla goală cu efigia „potgoriei Drăgășani 1879”, un dar de nuntă, este inspirată: Andreea moare de tânără din pricina legilor privitoare la nașteri și avorturi, în urma unei infecții. Finalul, da, ne duce mai degrabă la ceva între „Buletin de București” și „4,3,2”...
Nunta, descrisă în amănunt, având loc la localul de pe dealul Tirighina, este un adevărat document… etnografic!
În a patra povestire sunt niște amintiri „din armată”. Intitulată „O victoria nesperată”, are bună parte din „acțiune” în orașul… Stalin (Brașovul de dinainte și de azi, sic!), naratorul asumându-și aici… numele și prenumele: Petre Grigore! O ședință de învățământ ateu, în anii aceia, o ședință de tragere cu armele în timpul unei ploi torențiale, un superior care își umilește și își hărțuiește (nu sexual!) subalternul, sergentul Grigore, acestea ar fi premisele construirii unui text memorabil! Care ar mai fi putut fi dezvoltat, cu siguranță, el fiind cel mai scurt, doar zece pagini.
Partea cea mai consistentă este pseudo-jurnalul de călătorie din anul 2005, luna februarie: „Grupul nostru, al gălățenilor excursioniști, era format din opt persoane. Eu, soția mea, nepotul meu cel mai mic, numit Robert, care avea pe atunci șase ani, un renumit om de afaceri cu soția, pe care îl cunoșteam bine pentru că era prieten de familie cu fiii mei. Ei erau însoțiți de fiica lor în vârstă de opt ani, pe nume Gabriela. Celelalte două persoane erau un profesor universitar cu soția sa mult mai tânără, domnul și doamna Hatmanu.” Trimiteri subtile la ceea ce va urma. parcă suntem în Jules Verne, dar povestitorul este un strănepot al lui Caragiale, care știe de… domnul Goe! Relația cu nepotul este sublimă: la cumpărături prin buticurile pentru suveniruri din țara orientală se întâmplă următoarele, de pildă: „… Robert apăru de după un raft cu o piesă metalică sclipitoare în mână și îmi ceru să i-o cumpăr. Am luat-o și am examinat-o: era un zeu egiptean pe care-l cunoșteam, adică un scarabeu aurit, ceva mai mare decât în natură. Am mers cu Robert la raftul de unde îl luase și am văzut că costă opt euro. Nu e decât un gândac și e prea scump! Ia-ți altceva mai frumos! încercai să negociez cu nepotul, dar era de neînduplecat. L-am cumpărat în cele din urmă (...) Nepotul era fericit, spre deosebire de mine, care văzusem pe raft și alți și alți… gândaci mult mai mari și mai scumpi din același material și care înfățișau reptile, scorpioni, crabi și alte… fructe, peste care domnea un rac de vreo 12 centimetri, care costa 60 de euro. Știm că în cele din urmă aveam să-i îmbogățesc colecția cu mai mulți gândaci, pentru că nepotul meu are multă personalitate. E persuasiv și reușește cu tact să rezolve tot ceea ce-și propune.” (p.20)
Printre curiozitățile menționate: „În Egipt există o lege care stipulează că pentru locuințele neterminate nu se plătește impozit, deci locatarul nu are niciun interes s-o desăvârșească, lăsând-o moștenitorilor, care, dacă au posibilități financiare, mai ridică un etaj, lăsând din nou fierul-beton descoperit deasupra platformei. În ceea ce privește infiltrarea apei prin acoperiș, nicio problemă, întrucât în Egiptul superior nu mai picase nicio picătură de apă în ultimii șapte ani.” (p.50)
La piramide, cei pățiți avertizau: dacă te sui pe o cămilă, ți se ia un euro! După ce animalul se ridica cu tine, dacă mai voiai să cobori trebuia să plătești… cinci sau zece!
Stilul pare uneori să fie laconic, anti-calofil în multe sensuri. Realist până… în Egipt și înapoi (ca să nu spunem pânzele albe ale ambarcațiunilor pe Nil! Splendide paginile cu croaziera propriu zisă! Relațiile de familie sunt prezentate oarecum în maniera lui Gerald Durrell, cel din „Păsări, lighioane și alte rubedenii”, o duioșie aparte strălucind!), plus călătoriile în timp… necesare, Petre Grigore ne oferă povestiri care ne duc și în regimul trecut (socialism în drum spre comunism, spre cele mai înalte culmi de progres și civilizație! sic!), dar și în zilele foarte apropiate de prezent!
Un scriitor de… descoperit, care mai are și alte cărți de urmărit: „Poezii, epigrame, proză scurtă” (2014), „Pe marginea prăpastiei”, în două volume (2017 și 2018), toate apărute la Editura Bibliotecii "V.A.Urechia", și „Efghenia”, roman apărut în 2021 la Editura InfoRapArt.
