Casele judeţene se transformă în asiguratori privaţi

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Casele judeţene de asigurări de sănătate vor fi desfiinţate, iar pe piaţă vor intra asiguratorii privaţi, care „vor alerga” să înscrie pacienţii pe listele lor. Aceasta este una dintre prevederile din noua lege a Sănătăţii, care ar trebui să intre în vigoare de anul viitor.

Conform noii legi a Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) va rămâne depozitarul banilor, pe care îi va împărţi caselor de asigurări private. Acestea vor oferi, pe lângă un pachet de servicii medicale minimal pentru toţi asiguraţii, pachete de servicii suplimentare. În funcţie de nevoi, pacienţii vor putea alege cea mai bună ofertă, se arată în proiect.

Va exista o asigurare obligatorie, care oferă nişte servicii de bază şi o asigurare full-option, pentru cei care mai doresc ceva în plus.

Cotizaţia actuală la fondul de asigurări de sănătate nu va creşte, iar ea se va regăsi în pachetul minimal de servicii, care va fi elaborat de CNAS şi Ministerul Sănătăţii şi va cuprinde servicii medicale de bază în limita a 200 de euro (contribuţia anuală pe cap de asigurat).

Citit 797 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.