* Năstase Marin, "Penelopa", Ed. Olimpias, Galați, 2022
Cele două volume ale romanului „Penelopa”, totalizând aproape 1.000 de pagini, constituie, într-adevăr, o epopee… românească, replică peste timpuri, păstrând proporțiile, la Homer și James Joyce. Năstase Marin își trage din seva Teleormanului, unde a copilărit și și-a petrecut bună parte din adolescență, talentul și vâna de prozator [doar de acolo vin un Zaharia Stancu, un Marin Preda (N. Marin îl și citează pe Cocoșilă din „Moromeții”), II, p.116], un Ștefan Mitroi! Amintirile de la o școală teleormăneană sunt de regăsit în „Domnișoara Iulia”, (una dintre cele mai citite cărți ale lui Năstase Marin!), dar subiectul și locul ales țin de spațiul cultural care l-a adoptat, cel al Galațiului, citadin, dar și al zonelor limitrofe, ruralul fiind și el deosebit de bine surprins, într-un text care poate fi considerat și „istoric”, și monografic.
Desigur, când spui „Penelopa”, te gândești automat la „Odiseea”, la Ulise, și scriitorul își asumă imediat modelul feminin ideal: femeia frumoasă, credincioasă, fidelă, adaptând însă, după cum mărturisea și într-o discuție amicală, modelul la femeia româncă, mai exact femeia epocii de tranziție către „ceva” care pare tot mai neclar pentru o definiție a viitorului. Este o poveste de dragoste în primul și în primul rând, romanul chiar așa începe, cu o scenă prezentată aproape cinematografic, cu un ritm aparte, în care o puștoaică de 14 ani rezistă avansurilor prea îndrăznețe ale unui tânăr de 21, printre gesturi și refuzuri înțelegându-se însă atracția reciprocă. Sunt personajele principale Ioana Dobrescu, din comuna Visa, județul Galați (localitate inventată, cu un frumos joc de cuvinte, care bate apropo la cardurile Visa, umorul domnului Năstase Marin fiind unul dintre atuurile cărților sale!) și Ionuț Iconaru, plecat să muncească în Italia, după ce a renunțat la studiile de la Politehnică, după moartea tatălui său, care visase mereu să aibă un tractor! Primul capitol sfârșește cu un așa-numit jurământ al Penelopei-Ioana.
Vor mai fi multe încercări pentru „Penelopa” (chiar așa va fi supranumită), atât din partea unui patron diabolic, Nelu, cât mai ales din partea unui misterios american, Michael, Mike, care se va dovedi cu adevărat îndrăgostit, curtând-o cu rafinament și cu o răbdare demnă de… o altă Penelopă! Într-o scenă fierbinte cu Mirela, un alt personaj feminin interesant, verișoară, amintită mai sus, (deosebite sunt și mamele Ioanei și a lui Ionuț, aproape prototipuri în mai multe sensuri ale femeii românești, de la Mara, Vitoria Lipan până la cine știe ce madame ori mămăi-țe, sic!), Mike renunță să facă dragoste cu ea în urma unor discuții aprinse, cu un specific aparte, bine surprins de autorul care parcă este aici, în această scenă, un paparazzo sau un detectiv… sentimental:
„Înțelesese că ea va putea fi iubită doar de un bărbat care nu o va cunoaște pe Ioana. În acel moment, doar câteva secunde, i-a fulgerat un gând de suicid, însă iubirea de viață era un sentiment puternic, care o recuceri din gheara fatidicului gând.
- Și chiar nu poți face dragoste cu mine, fără să te gândești la Ioana? Sau te-ai gândit că este greu să dezvirginezi o fată?
Mike zâmbi trist:
- Tu vrei dragoste la mine, fără să iubesc?
- Da, vreau să mă dăruiesc ție, măcar o dată, pentru că tu ești bărbatul vieții mele.
- Eu fac, că plac, râse Mike, dar vine bebe și tu ce faci? Îl dai afară?” (II, p.253)
Un rol deosebit de important în economia cărții îl are George, fratele Ioanei, supranumit „eroul comunal”, implicat în mai multe episoade complementare poveștii de iubire care este firul roșu de susținere a întregului „eșafodaj” (doar dacă iubire nu este, nimic nu este!). George reușește să deconspire o bandă de escroci și hoți de la o fermă (Suruceanu), o fermă pe care „o preia” cu ajutorul altor arendași din comună, mai târziu se implică într-o afacere energetică, cu un parc de eoliene…
Desigur, o frescă socială amplă nu putea rata… Politicul (mai deloc militarizat, ca în epopeele lui Homer!), discursul unui politician fiind antologic:
„- Nu se poate, dragă, să renunț. Tocmai acum, în prag de campanie, să renunț la primărie? Acum, când ticălosul de Titi Bădic, javrele de subalterni, vicele și perceptorul, toți se încumetă să mă înfrunte, să mă atace la baionetă, să mă facă pulbere, eu să mă retrag din cursă ca un laș? Cum să-mi abandonez alegătorii, ca pe niște puișori lipsiți de apărare în fața corbilor necruțători? Ar fi o inconștiență, dragă, o lipsă de responsabilitate. Or, existența acestor bătrâni minune din tabăra noastră îmi sporește mândria și forța de luptă. Îți dai seama că i-aș dezonora cu o astfel de atitudine lașă? (...) Politicienii nu au nevoie de experiența înaintașilor. Ei demolează totul, chiar și ceva bun ce au început înaintașii lor. Pe cei dinaintea lor îi strivesc sau îi denigrează dacă n-au apucat să moară. De aceea vreau să fiu primar până la moarte.” (II, p.121 - din capitolul „Surprize electorale”).
În același capitol mai este un discurs savuros, apropo de globalizare, tradiții, toleranță ș.a.m.d., aparținând unui avocat, maestrul Șmil Rosenberg: „În zilele noastre, planeta a devenit prea mică pentru noi, măi. Eu am avut o singură fată. Un hoț de jidan mi-a furat-o și a plecat cu ea în Israel și de-acolo au plecat tocmai în Canada, unde mi-au făcut doi nepoți frumoși, pe care i-a crescut nevastă-mea, plecată și ea în Canada, de vreo cinșpe ani. Acum nepoții mei sunt piloți în armata canadiană, măi. Iar nevastă-mea a rămas cu fata la hoț, că el este inginer chimist. Lucrează tot pentru Canada. Numai eu am rămas aici, că sunt patriot român, măi. Pentru că eu iubesc pe Eminescu. Uite aici (scoate din buzunarul din partea stângă a hainei o carte): este cartea cu poeziile lui Eminescu. Pot să vă recit din fiecare poezie cel puțin câteva versuri.”
Iată, așadar, câteva direcții de interes pentru acest roman-fluviu (care aduce un imn chiar și Dunării, trădând o dragoste deosebită pentru această „apă sacră” a Europei), în care este vorba și de iubire, dar și de șomaj, pensionări forțate, proteste sociale, falimente, inflație, medii sociale diferite (o subliniere aparte pentru dialogurile construite cu grija unui scenarist - sarcină ușoară pentru o eventuală adaptare pentru un film serial)...
Umbra lui Caragiale este și ea prezentă: de pildă, părinții celor doi eroi principali hotărăsc să-i logodească, dar până la nuntă, gândind „imperialist”, vorba vine, vor să-și unească hectarele recuperate de la C.A.P. desființată, numai că Vasile (teribilă scena descrierii morții sale după un accident cu căruța pe șosea în timpul unei furtuni!) și Floarea s-au certat pe motivul șefiei noii Asociații de… familie, logodna este… interzisă, celor doi li se mai interzice și să se mai întâlnească! Ce mai, o nouă poveste ca în Romeo și Julieta (la Mizil?)...
Nașterea unui prunc către final de carte este semn de… Bunăvestire, provocarea destinelor de către scriitorul Năstase Marin finalizându-se cu o lovitură nu de palat, nu de teatru, ci de… aeroport, cu o cerere de iertare în fugă și parcă, dacă nu ne înșelăm, cu o promisiune de continuare.
