Miercuri, 19 octombrie 2022, la orele zece trecute fix, la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Galați, s-a deschis noul sezon al Salonului Cultural „Armonii de toamnă”, moderat de către inițiatorul proiectului, profesorul și scriitorul Ghiță Nazare. Din programul evenimentului, pe lângă două lansări de carte (romanul „Penelopa” de Năstase Marin, despre care s-a scris în această pagină, și cartea de epigrame „Prin labirintul epigramei” de Vasile Manole, despre care va fi vorba mai jos, apărută la editura Bibliotecii Județene ”V.A. Urechia” Axis Libri), a fost și vernisajul expoziției de pictură „Eternul feminin”, al artistei plastice Carmen Crăciun. (foto) Un moment surpriză a fost mini-recitalul susținut la vioară de către Ion Traian Ilisan. Printre cei care au vorbit despre cărți au fost scriitori, critici literari, profesori, prieteni, editori: Cezarina Adamescu (căreia i-a fost adus un frumos omagiu de către Petru Todoran!), A.G. Secară, Olimpia Sava, Ion Manea (care a observat apariția… epigrahamului, făcând aluzie la meseria de bază a domnului V. Manole, morăritul și panificația!), Toader Buhăescu, Rodica Alexandru, Vera Crăciun, Geta Mocanu, Ion Moraru, Nicu Leonte ș.a. Tablourile doamnei Carmen Crăciun, prin îmbinarea de meditație, poveste și culoare, i-au încântat pe toți cei prezenți, remarcându-se jocurile de idei și sentimente din „Ea și El”, „Vânzătorul de iluzii”, „Amurg” și „Nostalgii”.
**
Vasile Manole, fericit cunoscător al Tinereții fără Bătrânețe (a Umorului sănătos, venind de la satiri încoace!), a propus un nou volum de epigrame, împărțit în 30 de capitole, dintre care unele au de-a face cu… Eternul feminin: „Paradoxurile” nu pot sta decât lângă „Femei”, „profesiile” lângă „pensionari”, „matrimonialele” lângă „conjugale” și „extraconjugale”, „leneșii” lângă „cultură” și „eminesciene”, „scolarele” lângă sezoanele de vacanțe, „minifabulele” lângă „zodiacale”!
Este, evident, un… labirint, în care Minotaurul este Epigrama Supremă, în căutarea căreia este plecat mereu epigramistul consacrat, care vrea în patru versuri să rezolve… toate problemele omenirii, dacă nu și pe cele ale universului care visează să fie plurivers! Consacratul, opus Don Juan-ului poeziei, care ar fi tot Epigramistul: „Un îndrăgostit notoriu,/ Schimbă soața cu amanta/ Și-a surprins auditoriu’/ Dragoste făcând cu poanta.”
Vasile Manole reușește performanța de a fi scutit de TVA: „De nu vrei fiscalitate,/ Ține minte, nu uita:/ La umor de calitate/ Ești scutit de TVA”. Fair-play, după cum observați, nu-i iartă nici pe confrații întru condei: când pleci în misiune în jungla labirintului, trebuie să știi pe cine te bazezi! Și din rândul oamenilor este greu să alegi camarazi de nădejde, pe care îi poți încerca cu… satira (sau satârul cuvintelor)!
Cum spuneam și altă dată, Vasile Manole este un clasic al epigramei româneşti! Ca orice descendent de-al meșterului Manole, dacă nu este să fie să ajungă la… labirintul primordial, este gata să-l ridice cu propriile mijloace, chiar pornind de unde s-a născut… Veșnicia! La urma urmelor, Adam și Eva au fost și ei niște țărani frumoși! „Lumea satului” are în cuprins catrene diverse, unele de actualitate (nici pandemia, apropo de actualitate, nu este uitată! Cu o trimitere… neortodoxă: „Drăgălașa soțioară,/ Dragostei ostatică,/ Recunoaște: Mi-s fecioară/ Dar… asimptomatică.”), dar în care nici istoria nu este neglijată, doar de la Râm ne tragem: „Vecinilor să deie clasă,/ A fost atât de categoric,/ Încât, de la bufet, acasă,/ S-a-ntors cu carul alegoric.” Deși Maestrul face aluzie la Carnavalul etern în care oamenii cântă, râd, dansează sau se mai și întristează! Iată și catrenele cu actualitatea sătenilor: „Tare harnici sunt țăranii/ Și muncesc mereu cu-avânt,/ Dar, cum stau modest cu banii,/ Cu speranța-s la… pământ.” Divale sau în dial, indiferent dacă au auzit sau nu de Pandora! Pentru spiritul japonez, al poeziei de tip haiku, poate fi dedicat următorul catren: „Cum prunii sunt din nou în floare,/ În sat e mare sărbătoare:/ Sătenii au de-acum tărie…/ Să bea la bar pe datorie.” Poate surprinzător pentru unii, se face o legătură și cu presa noastră cea de toate zilele, la urma urmelor radio-șanțul fiind inventat înaintea radioului: „Toamna, ce mai veselie,/ Lângă nuc, sub prepeleac,/ Strugurilor de prin vie,/ Presa le venea de hac!”
Cum am mai observat, și nu numai la ședințele Salonului Axis Libri, care se desfășoară săptămânal la Biblioteca Județeană ”V.A. Urechia” Galați (domnul Manole fiind unul dintre seniorii manifestării culturale care are o istorie de aproximativ 15 ani) umorul său este sănătos, predispune cititorul la sănătate, fără umor(ul său) am fi mult mai săraci şi mai încruntaţi, făcând din epigramă muză şi împărăteasă a universului său literar, iubind-o aproape nebuneşte!
Subtil, mai mereu atent la dublul tăiş al limbajului, scriitorul nu iartă pe nimeni, deşi, uneori, pare a se război cu câte unul care îl va citi cu greu, nefiindu-i trecut în fișa postului, precum „Ţăranul muncitor” (în volumul „Epigramei, cu toată dragostea”): „După ce i-au numărat/ Şi văzând ce mulţi îs pruncii,/ Demografii-au consemnat/ Că nevasta-i câmpul muncii.” Cu făţărnicia (falsă sau poate că nu) din sânul credincioşilor aplică lovituri de slujbă sau de măritiş (tot în acel volum): „Soaţa mai bisericoasă/ De la slujbe nu lipsea,/ Devenind mult prea pioasă,/ Soţul s-a lipsit de ea.” Respectiv, „Virtuoasa”: „Niciodată n-a greşit/ Până nu s-a măritat,/ După care în sfârşit,/ Doamna s-a orientat.”
Fatalitate: (chiar titlu de epigramă) - „România educată,/ Cum s-ar spune, cea normală,/ Este astăzi controlată/ De aceia fără școală!”.
Bref, așa cum ne-a obișnuit, Vasile Manole ne oferă (iarăși) o lume întreagă! Dovedind, cu propriile puteri, nu puține, unde Rege este Umorul, că acolo unde nu este… cultură (cât de epigramică ar fi ea!), este vai de picioare! Iată un „Vernisaj cu bucluc”: „Fiind un tip mai analitic,/ Picturi făcute-n cursul vieții,/ Privindu-le autocritic,/ Cu ele-a dat de toți pereții.” Iată și un mic „război” cu „Unii poeți postmoderniști”: „Mulți poeți au constatat:/ Viața este mult mai roză/ De când s-au reprofilat/ Și scriu poezii în proză.” Ca un Poe cu experiență, știe că Nevermore este la putere: „Despre jungla ce-i în artă/ Vestea-i dusă peste tot:/ Că artiștii pică-și poartă,/ Însă ochii nu și-i scot!” Apropo de digitalizare, „Pictorii, cu tot regretul,/ Nu-și mai fac acum portretul,/ Mulți deja au dat și tonul:/ Selfie-și fac cu telefonul.” Apropo de aceasta, mai că aș îndrăzni să-i propun maestrului Vasile Manole să inventeze romanul (autobiografic?) în epigrame! Cu siguranță personajul principal ar concura, de ce nu, cu un clasic Švejk, sau, la fel de ce nu, cu un scriitor gurmand, prins și el cu poalele-n brâu, metaforic vorbind: „Când e-n pană de hârtie/ Și talentul nu-i dă pace,/ Pe foi de plăcintă scrie/ Iară soața i le coace.”
Încheiem, conștienți că pentru scriitori, de epigramă sau nu, nu există pensionare, c-o șarjă amicală la o fantomă care, în timpul vieții posesorului ei, cancelarul Otto von Bismarck, a inventat sau „a introdus conceptul de pensie”, o mică înțepătură la adresa „clasei” politice (care mereu dorește să repete… clasa!): „La rigoarea lui nemțească/ Pensia i-aduse fală,/ Fără ca s-o intuiască/ Și pe aceea… specială.”
Deși n-ar strica să cităm și un omagiu adus marelui Grigore Vieru, poetul nostru român basarabean: „Basarabia onestă/ Ne-a trimis un cărturar/ Ce prin scrisul lui atestă:/ Prutu-n suflet nu-i hotar.”
