Adi George Secară a prezentat o comedie catalogată de el drept o ”Farsă dramatică într-un act fără ceva” cu titlurile ”Santinela… nu ține post” sau ”Unde nu-i plăcere, nu-i rațiune… de stat degeaba”. Acțiunea piesei se derulează într-o atmosferă voit hamletiană și într-un ritm sufocant al replicilor, dezvoltând un umor aproape derutant prin subtilitatea și inteligența ideilor, inserțiile subtil filosofarde etalându-i erudiția. De altfel, a.g. secară reușește un umor complex – ca să nu spunem complicat – vizând mai toate formele genului: comic de situație, de limbaj/ expresie, de nume de personaje, de context, de logică și chiar un comic al modului de prezentare a piesei (vezi titlurile, personajele, decorul!)
Exemple de personaje: santinela, locotenentul – care nu se vede, un câine – Hamlet, o umbră sau un cioban, Mutu sau Surdu; și… iată – un bec, restul Universului etc.
Piesa duce cu gândul și la ”Însemnările unui nebun” a lui Gogol, în interpretarea magistrală a actorului ieșean Dionisie Vitcu.
”Adi Secară dezvoltă o piesă de buzunar dedicată unui public (grup de prieteni) strâns la sfârșit de săptămână în jurul halbelor de bere, mitraliind cu fantezie situații paradoxale prin vocea unui soldat în termen aflat în post. Vocea lui este cea a fiecăruia dintre noi – când suntem supuși unei existențe kafkiene. Umorul de situație este sprijinit de umorul de limbaj. Defulările existențiale și lecturile zdravene din teatrul absurdului converg inteligent spre carcasa tare a piesei. Lipsa unui contrapunct care să redimensioneze absurdul conversației telefonice dintre soldat și gradat face ca piesa să-și piardă din rezistență, din atenția cu care publicul e conectat la spectacol.” (Matei Leonard)
”Acțiunea piesei este interesantă și are corespondență în realitate.” (Iosif Roca)
”O monodramă – monocomedie. Mi-a plăcut. Deși, la început, te aștepți să fie monotonă – nu este. I s-ar potrivi actorului gălățean Cristi Iacob; nu este un comic absurd, este un comic de situație și de limbaj - mai degrabă.” (Gabriel Gherbăluță – G.G.)
”Mi-a plăcut modul de interpretare a lecturii – un adevărat tur de forță; autorul dovedește că are suflu. Mi-a adus aminte de Matei Vișniec; piesa are un absurd de situație bine dozat și strunit; umorul mai vine și din replici care se succed într-un ritm accelerat și bine susținut. Pentru a nu cădea în platitudine, cred că spectacolul ar mai trebui animat cu niște intervenții de fond – din spatele decorului.” (Anca Șerban Gaiu)
Astăzi, la sediul cotidianului ”Viața liberă”, la ora 18,00, Matei Leonard va prezenta două linii critice cât se poate de condensate: Simon Ajarescu și Răzvan Andrei.
Ion Avram
