Cătălin-Mihai Ștefan și Cornelius Drăgan, la Galați

Cătălin-Mihai Ștefan și Cornelius Drăgan, la Galați
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Doi cunoscuți poeți ai generațiilor mai tinere, consacrați la Iași, dar unul dintre ei având rădăcini în județul nostru, vor fi prezenți la Sărbătoarea Poeziei Mondiale de la Galați. Este vorba de Cornelius Drăgan și Cătălin-Mihai Ștefan.

Primul, care are și preocupări dramaturgice și scrie și proză, fiind pasionat și de fotografie, este născut la 1 septembrie 1981, este vasluian, devenind cunoscut după ce i-a apărut, în urma unui concurs național, unde laureați au fost și o serie de importanți poeți tineri gălățeni, volumul "Mușcătura fluturelui japonez". Cartea a fost premiată de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Iași.

Cătălin-Mihai Ștefan, născut pe 30 noiembrie 1979, la Tecuci, este legat sufletește și de Iveștiul Hortensiei Papadat-Bengescu, fiind absolvent al Facultăţii de Litere, secţia română-engleză a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. A publicat în mai multe reviste din ţară poeme, cronici literare, de teatru şi de film, iar editorial a debutat în 2005, la Editura "Princeps Edit" din Iaşi, cu volumul de versuri "Muza avatarului (leacuri pentru obsesii)". La minifestivalul organizat de Biblioteca "V.A.Urechia" își va lansa volumul "Arborele de oraș".

Joi, la Salonul "Axis Libri", de la ora 17,00, iubitorii de poezie îi pot întâlni la un recital poetic.

Citit 840 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Martie 2023 07:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.