Angela Burtea, ”Să fim aproape, chiar dacă suntem departe”, Editura ”Rotipo”, Iași, 2021
Angela Burtea, cunoscuta și apreciata prozatoare și poetă pentru copii din Brăila, jurnalistă (membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România), editor și animator cultural, își întregește creația cu o nouă carte, Să fim aproape, chiar dacă suntem departe, îmbogățind, astfel, seria cărților cu iz memorialistic și cu dor de iubire, dintre care menționăm: Fântâna din Valea Mândrei și Satul din anii copilăriei (Lina Codreanu), Primăvara femeii în galben (Katia Nanu), De la cerneala de boz la calculator (Ghiță Nazare), Misterele Galațiului. Povestiri (Violeta Ionescu), Piața veche (Ioan Gh. Tofan), Serafina, din zori și până în amurg (Iosif Roca); Amurg în doi (Georgeta Oana-Muscă), Dramele vieții și plata păcatului (Veronica Popescu), Nu lăsa ziua nescrisă (Luminița Potârniche), Penelopa, vol. 1-2 (Năstase Marin) etc., etc.
Să fim aproape, chiar dacă suntem departe este cea de-a zecea carte de proză a Angelei Burtea, o încununare, parcă, a ceea ce a putut să dea mai bun autoarea până acum în arta compoziției cuvintelor. A debutat editorial în anul 2008 cu Frânturi de suflet, continuând cu Zamfira, Ilinca și Matei, Mirajul iubirii, De vorbă cu inima, Destine, Ochiul sufletului și Magia prieteniei, proză pentru copii, în două ediții, în anii 2019-2020, la care adaugă alte povestiri pentru copii în volumul Norocel, apărut anul trecut. În panoplia de fapte culturale deosebite ale Angelei Burtea se adaugă coordonarea excelentei reviste bianuale color Prețul cuvintelor, revistă ajunsă deja la numărul 22, conferind, astfel, noi carate profesiei de pedagog.
Revenind la Să fim aproape, chiar dacă suntem departe, în cele aproape 200 de pagini (20 de episoade, dintre care penultimul, Femeia dimineților senine, se poate constitui într-un volum de sine stătător, prin conținut și extindere) autoarea ne conduce prin mirajul a două expresii metaforice, Să fim aproape, chiar dacă suntem departe și Femeia dimineților senine, de frumusețea dragostei eterne, curată și de trăire intensă.
Mulțimea personajelor aflate în dialog, de regulă două câte două - Tase, Despina, Ioana, Mara, Timi, Mitică, Emi, Mariana, Rada, Culiță, Tinca, Vasilica, Leana, Crina, Gică, Sonia, Matache, Ana, Nineta, Nicolae etc. - oferă povestirilor dinamism, iar expresiile folosite dau culoare acestora. Remarcăm ușurința/harul cu care autoarea povestește/descrie aspecte din natură, întâmplări din viața de zi cu zi a oamenilor, magia sărbătorilor sau a copilăriei, cele mai tainice trăiri ale iubirii, ale dragostei ardente, probe indubitabile de sensibilitate lăuntrică. Câteva exemple sunt mai mult decât edificatoare: „țipătul firelor de iarbă”, „trenul care șuieră victorios prin gările aproape pustii”, „mantie de catifea verde”, „o rază de soare a săgetat bolta cerească”, „mersul spre înainte coboară”, „am ascultat tăcerea câmpiei și-a zării senine”, „se goliseră pădurile de cântecul minunat al păsărilor”, „aruncă toamna lacrima ploii peste obrazul lumii”, „florile pomilor curgând cu pletele albe pe umerii pământului”, „coborâse toamna în cântec de struguri”, „obrazul spălat cu lacrimi” etc.
Acțiunea din fiecare episod, dar în mod special din Femeia dimineților senine, se constituie într-un adevărat elogiu adus dragostei pure. Declarațiile de dragoste sunt capodopere de stil. Un singur exemplu este grăitor: „Înflorise macul, iar sângele se scurgea prin galbenul firelor de grâu și-mi zâmbeai șăgalnic din spatele buchetului adunat cu sfială. Mi-ai așezat la încheietura mâinii drepte brățara iubirii, maci sângerii împletiți cu spicul plin de boabe și-n mijlocul lor o floare minusculă de-un albastru-petrol. Era rodul iubirii cu care m-ai învăluit în ziua aceea apoi, ca și când nu era suficient, ai îngenuncheat frumosului din tine, mi-ai luat mâna și-ai lipit-o de arșița buzelor tale. Ți-am simțit dorul năpraznic, arderea interioară și valul plutirii în doi...” (p.96). Dorul întreține dragostea vie, dă de înțeles Angela Burtea. Reîntâlnirea între doi îndrăgostiți este sublimă, așa cum o dovedesc Nik și Nineta: „În plină stradă, ea se trezi luată pe sus, sărutată și învârtită de cel care avusese răbdarea, forța și capacitatea de-a topi neîncrederea din inima ei.” (p.81). O întâlnire târzie între doi îndrăgostiți declanșează o „secetă interioară a trupurilor noastre”, „și-n secunda următoare brațele mele s-au desfăcut ca aripele unui condor cuprinzându-i trupul într-o îmbrățișare fără seamăn”.(p.116).
În mod premeditat, nu vom dezvălui finalul cărții, lăsând cititorului curiozitatea și plăcerea de a-l descoperi. Vom spune doar că dragostea poate învinge și dincolo de tragedie.
Semnificativ este și faptul că aproape fiecare episod al cărții se încheie cu o cugetare, o maximă, un aforism, sintetizând valoarea discursului literar al autoarei. Iată: „Omului nu-i trebuie prea mult pentru a fi fericit; o clipă de lumină face minuni!”; „Există o taină în fiecare moment al vieții, nimic întâmplător, totul predestinat!”; „Nostalgiile sunt ca ploile venite în vreme de cumpănă; sunt trăirile încuiate în sertarele amintirilor și scoase la lumină când dorul ne-apasă!”; „Bunicii sunt miracolul copilăriei, amprenta fabuloasă care ne ține aproape de ceea ce nu poate fi uitat sau înstrăinat!”; „Noapte de decembrie în care luminile cerului coboară tot mai aproape de cei care trăiesc iubind...Iubirea ne face mai buni, mai frumoși, mai încrezători...”; „Trecerea dintre ani e pragul pe care-l pășește fiecare după putință; iubirea este lacrima care ține sufletul neîntinat!”; „A ceda din iubire este noblețe, a lupta pentru iubire e cocktail, a iubi, pur și simplu, e trăire!” etc.
Valoarea stilistică și sentimentală a cărții este sintetizată, excelent, în titlul Prefeței semnată de scriitorul moldovean Dumitru Mircea, „Când scrie o inimă...”: „E un volum de referință, aflând o noutate, savurând măiestrie, compoziție și talent literar. Deci, penița autoarei a fost însăși inima ei. Și iată ce iese când scrie o inimă! Iubirea mișcă lumea și soarele pe cer. Sau iubirea e însăși viața, iar dacă nu e...nimic nu e!”.
În context, în încheierea acestor considerații, consemnăm declarația tranșantă a scriitoarei Angela Burtea, în numele omului Angela Burtea: „Multe mi-au fost dragi în viață, dar Îmbrățișarea a rămas emblema sufletului meu”.
