Cel mai nou număr al revistei de cultură "Porto-Franco" îi sărbătorește pe Nicolae Breban, la împlinirea a 90 de ani, Magda Ursache, la 80 de ani, Lucian Vasiliu (desemnat, pe 15 iunie, de Ziua lui Eminescu, câştigător al celei de-a 33-a ediţii a Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" - Opera Omnia) și Gabriel Chifu, ambii ajunși la vârsta de 70 de ani. Din volumul de debut al lui Gabriel Chifu ("Sălaș în inimă", 1976), redacția a selectat cinci poeme superbe.
Regretatul Constantin Gherghinoiu, trecut mai ieri la cele veșnice (chiar înainte de 15 iunie), este prezent cu trei eseuri, finalul la "Despre bani" fiind cutremurător referitor la condiția umană.
Despre Nicolae Breban, legendarul autor al "Bunei Vestiri" (roman care a cutremurat viața literară românească, oarecum precum "Cel mai iubit dintre pământeni" ori, extins cultural, filmul "Reconstituirea") scriu Virginia Dimofte-Chiriac și Magda Ursache, cea din urmă explicându-și de la început titlul "Nicolae Breban - scriitorul român ideal": "Știu, are pașaport german și român, cetățenie dublă, mamă de etnie șvabă, dar este românul ideal".
Sterian Vicol, redactorul-șef al revistei, are mai multe poeme și alte intervenții, unul dintre texte fiind dedicat lui Alexei Navalnîi. De altfel, mai sunt pagini dedicate unor victime ale războaielor sau politicilor de exterminare, fiind omagiată și mai puțin cunoscuta Selma Meerbaum-Eisinger, verișoara lui Paul Celan, de la nașterea căreia s-au împlinit 100 de ani, Selma fiind o poetă foarte talentată, de la care ne-au rămas 57 de poeme. A murit de tifos, din cauza condițiilor mizere dintr-un lagăr de muncă de pe Bug, unde a fost deportată împreună cu mama și tatăl său vitreg.
Nici scriitorii români din Republica Moldova sau Ucraina nu sunt uitați, fiind pagini semnate de Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Ion Bâcu şi Dumitru Marian. Impresionante poemele Deliei Grigore și interesantă explicația dată cuvântului "rrom", cu doi de "r".