* Deşi a avut ocazia să câştige bani buni din serialele TV, actriţa a preferat sinceritatea din spectacolele pentru copii
Speranţe, talent, inteligenţă, seriozitate, rezistenţă în faţa compromisurilor. Coordonatele între care Petronela Buda se simte cel mai bine. Actriţă la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” abia din 2009, de când a absolvit Facultatea de Actorie din Galaţi, tânăra a fost nominalizată anul acesta pentru cel mai bun rol feminin la Festivalul Naţional de Comedie. Deşi cu un program foarte încărcat, şi-a făcut timp să ne povestească despre visuri, proiecte şi pasiuni.
Ce înseamnă pentru tine să fii tânăr actor în ziua de azi?
E vorba de mult entuziasm şi de o mică doză de nebunie. De fapt, asta este şi ceea ce m-a determinat să aleg actoria, deşi ştiam cum stau lucrurile în privinţa salariilor şi a altor beneficii de ordin material. Când situaţia economică s-a stricat eram studentă şi aş fi putut renunţa, pentru a urma o cale mai „bănoasă”. Dar nu mi-a trecut niciun moment prin minte asta. Dacă aş fi iar în ziua în care am dat admiterea, aş urma acelaşi drum.
Cum te descurci cu salariul de la teatru? Mai eşti nevoită să faci şi altceva pentru a-ţi suplimenta veniturile?
Îti dai seama că nu salariul este ceea ce mă face să joc. E vorba, mai mult, de pasiune. Când iubeşti ceea ce faci, treci mai uşor peste aspectele mai puţin plăcute. Totuşi, de curând am început să particip şi la spectacole pentru copii ţinute în grădiniţe sau în diferite alte locuri. La început am avut mari emoţii pentru că nu ştiam dacă o să am priză la cei mici. Trebuie să pui mult suflet, pentru că ei simt dacă-i tratezi cu superficialitate.
Ce ai vrea să faci cu timpul pe care acum îl consacri spectacolelor din grădiniţe?
Îmi place foarte mult să cânt. Prietenii şi cunoscuţii chiar m-au sfătuit şi au insistat să particip la concursurile televizate de profil. Dar, pentru moment, prefer să rămână o pasiune. Acum spectacolele pentru copii îmi ocupă destul timp, pentru că majoritatea sunt organizate în grădinţele din Brăila. Dar între repetiţiile de la teatru, drumurile Brăila – Galaţi şi serbările pentru cei mici îmi mai fac timp şi pentru cântat.
Vezi actoria ca pe o activitate care duce la însingurare? Mai ai timp de ieşit cu prietenii?
Timp ar mai fi. Mai ales atunci când sunt în afara stagiunii, timpul pe care-l am la dispoziţie este destul de generos. Dar, pentru că veni vorba de specificul acestei meserii, pot spune că da. Este o activitate care mă însingurează. Însă este vorba de o însingurare benevolă. Atunci când vin de la repetiţii, subconştientul meu încă mai exersează rolul. Chiar şi în timpul somnului simt că progresez. Probabil că, dacă după repetiţii aş ieşi cu prietenii, evoluţia rolului ar avea de suferit.
Ce planuri ai în momentul de faţă?
Aştept să văd ce piese vor pune în scenă Eugen Făt şi Cătălin Vasiliu pentru stagiunea actuală.
Ştiu că ţi s-a oferit şansa de a juca într-un serial de pe Prima TV. Ce s-a întâmplat?
Am aflat că se organizează un casting pentru serialul respectiv şi am depus CV-ul. Nu a trecut mult şi am fost contactată de organizatori, care mi-au propus un contract destul de generos. Însă, faptul că totul a mers prea repede mi-a stârnit anumite dubii. Aşa că m-am interesat mai bine şi am aflat că e vorba de o telenovelă, unde mare parte din filmări se bazează pe improvizaţie. Practic, nu ai un scenariu. Şi am preferat să renunţ. Nu am vrut ca numele să-mi fie asociat cu acel serial.
De la cine ai avut de învăţat cel mai mult?
De învăţat am mereu şi nu neapărat doar de la cei din breaslă. Colegi, profesori, la fiecare am găsit ceva care să merite reţinut. Am fost foarte apropiată, în schimb, de profesorul meu de an, Radu Gabriel. Atunci când venea de la Bucureşti pentru a-şi ţine cursurile, eu şi ceilalţi colegi eram avizi după informaţiile şi sfaturile lui. Acum a început să joace într-un serial autohton. Şi chiar se vede când un actor îşi face bine treaba, chiar dacă scenariul nu este de prima mână.
Ce actor favorit ai?
Îl iubesc pe Anthony Hopkins. Are cineva numărul lui? (râde) E genul de actor pe care atunci când îl vezi jucând rămâi mut. N-ai ce să mai zici.
Care este rolul pe care ţi-l doreşti cel mai mult?
Cred că nu e important ce rol ai, dacă-i rol mare sau mic. Important este regizorul. El este cel care te poate face să fii strălucitor. Poţi avea o singură intrare în scenă şi publicul să te reţină şi să se întrebe, la sfârşitul spectacolului, cine a fost cea care a trecut cu tava şi s-a împiedicat. Poate că personajul tău nici nu are un nume.
Ceea ce cred eu că e cu adevărat important, e reprezentat de caracteristicile tale personale, pe care reuşeşti să le asociezi cu rolul pe care-l ai. Trebuie să-ţi priveşti mereu rolul ca şi cum ar fi cel principal.
Totuşi, Ofelia sau Julieta?
Ofelia, fără niciun dubiu. Încă aştept regizorul care să facă o bună Julietă din mine.
