e luna mai/ pe ringul florilor/ mă-nvârt amețitor/ și cânt// printre macii aprinși/ și parfumuri de rai/ condurii îmi plutesc sfioși/ de-atâta frumusețe/ razele soarelui/ mă-mbrățișează/ cu sclipiri de diamant/ în timp ce dansez/ și cânt/ șoapte de iubire uitate/ într-un ungher al sufletului/ îmi îmbujorează obrajii/ și rochia învolburată/ de vârtejul dorințelor/ e luna mai/ și cânt (pastel dansant)
Coca Coralia Drăgan (CCD) a prezentat un grupaj de poeme, unele dintre ele, după cum a menționat, fiind redate în două forme: una - fixă/ clasică, cu versuri rimate, ritmate etc., așa cum erau compuse înainte de a frecventa Cenaclul "Noduri şi Semne" (cu trei luni în urmă) și alta - prelucrată și adusă la vers alb, despre care se spune că ar fi mai de actualitate, mai modernă. Dar, indiferent de formă, textele au un conținut cu încărcătură sentimental-meditativă, bine susținută literar de un filon liric și un limbaj metaforic care îi trădează firea poetică și încăpățânarea romantică a modului său de a fi, care te duce cu gândul la celebrul vers eminescian Eu rămân ce-am fost - romantic, romantică - în cazul de față. Redăm din comentarii:
”Stil elegant, romantic, metafore fin lucrate: frunze uscate/ adorm pe glezna-mi mirată/ pașii le duc/ pe alei neumblate (sunt însăși toamna). Sau: îmi ridic fruntea/ spre cerul înstelat/ și-mi agăț privirea de o stea/ ca de veșmântul Tău, Doamne (între cer și pământ).” (Nelu Păcuraru)
”Prezentarea de azi a CCD poate nu a fost cea mai fericită alegere. Cele două variante ale aceleeași poezii nu au fost pe placul meu. Dar mi-a atras atenția poezia Adio, pleacă ziua!. Parcă m-a introdus în lumea de altădată a formației Savoy, Adio, pică frunza. O poezie care curge, iar cuvintele nu se împotmolesc. Lungimea poeziei, însă, e în defavoarea creației. Poeziile prezentate au multe metafore deosebite, unele din ele ating și partea filozofică a vieții. Luptă cu versurile și cuvintele mai puțin potrivite. În timp, se va cizela, va prinde experiență, iar poezia ei va curge firesc. Trebuie doar să avem răbdare; are și lucruri minunate care trebuiesc scoase la lumină.” (Mioara Ardieleanu)
”Poeziile CCD m-au impresionat prin creativitate și perspectivă. Are metafore pentru a picta, parcă, un tablou în care vocea se întâlnește cu divinitatea. De apreciat și limbajul meditative-filozofic.” (Marina Gherghef)
”Dacă aș metamorfoza poeziile CCD într-un tablou, fondul pânzei ar fi melancolia. Pendulează între văzut și nevăzut, între pământ și astral. Este conștientă de drumul cu sens unic pe care pășește. Crede în schimbare și zugrăvește subtil lucrul acesta. În sunt însăși toamna, versul oftat pe-un ram dezbrăcat condensează întreg poemul. O sensibilitate aparte, un joc misterios. Metaforele, bine alese, conduc spre meditație.” (Victor Dragomir)
”De când a venit prima oară la cenaclu şi până acum, poemele CCD au suferit o evoluţie. Cenaclul este locul în care a învăţat să şlefuiască şi să dea culoare emoţiei.” (Lăcrămioara Capotă)
”Poezia înseamnă esențializare; este ca picătura într-un ocean și, după cum se spune, esențele rare se păstrează în recipiente mici. În general, forma fixă nu slujește, întotdeauna, poezia, dacă nu sunt respectate cu măiestrie regulile clasice ale construcției textului: rima, măsura, ritmul/ muzicalitatea (iambi, trohei, dactile etc.). Marele câștig al CCD în grupajul prezentat este simplitatea (a nu se înțelege simplismul), la care, după cum se știe, se ajunge foarte greu. Să mai taie pe ici, pe colo, să le mai perie și să se descătușeze de forma fixă.” (Anca Șerban Gaiu)
Vineri, 29 noiembrie, la ora 17,30, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", va citi Daniela Lăcrămioara Capotă.
