Istoria s-a întors. Sau, poate, nu a plecat niciodată

Istoria s-a întors. Sau, poate, nu a plecat niciodată
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

A 62-a ediție a Salonului Cultural "Armonii de toamnă" al Casei de Ajutor a Pensionarilor (CARP) Galaţi s-a desfășurat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi. Cu acest prilej au fost lansate volumele „Ion Petrovici - O viață sub spectrul filosofiei", Editura Academiei Române, Bucureşti, 2024, a criticului literar Ionel Necula, și „România romanică şi ortodoxă", a scriitorului Alexandru Ștefan V. Dimitrescu, Editura Karta-Graphic, Ploiești, 2024. Referenți au fost profesorul şi istoricul Gheorghe Felea şi Adi George Secară, scriitor, istoric și critic literar. Evenimentul a fost moderat cu pricepere de prof. Ghiță Nazare.

Primul dintre autori, Ionel Necula este profesor de istorie-filosofie, scriitor, critic literar, jurnalist, fiind autor a 116 cărți și a peste 1.000 de articole publicate în reviste din Galați și din țară.

Alexandru Ștefan Dimitrescu, gălățean, născut în 1943 la București, absolvent al mai multor facultăți (nu și de istorie), pasionat de istorie, este descendent al buciumașilor lui Ștefan cel Mare, provenind dintr-o distinsă familie cu rădăcini în istorie, Natalia Negru (născută Dimitrescu), poetă, scriitoare, învățătoare, traducătoare, fiind mătușa autorului.

Nu un tratat științific, ci o culegere de documente

Cartea "România romanică și ortodoxă", după cum însuși autorul susține, "se adreseaza acelui om de nivel mediu, care are, însă, acel dram de curiozitate de a se întreba cine este, de unde vine și unde se duce, de ce este creștin, de ce se autonumește, mai întâi român și apoi european". Nu este un tratat științific, ci o culegere de documente despre istoria poporul roman în mileniul I, formarea poporului român și încreștinarea acestuia.

A fost salutată prezența primarului din Buciumeni, a publicului avizat, iubitor de istorie, filosofie, economie (profesori, profesori universitari, scriitori, critici literari). De precizat că un profesor de istorie de la Liceul "Emil Racoviță" din Galați a venit însoțit de elevi, iar majoritatea profesorilor de istorie prezenți au luat notițe pe tot parcursul dublei lansări de carte, pentru a le împărtăși elevilor.

Profesorul istoric Gheorghe Felea a precizat că Alexandru Dimitrescu "este inginer mecanic, tehnician, absolvent de știinte juridice, cunoaște 6-7 limbi străine şi are un parcurs existențial fabulos, cu o libertate de opinie (care l-a și costat, uneori) si o exeperiență profesională de excepție, o memorie extraordinară, fidelă (pe care ar trebui să o materializeze) și ar fi păcat să nu-și lase memoriile într-o carte". Are două volume publicate şi este preocupat de descoperirea trecutului mitic, fabulos şi ştiințific al românilor, făcând trimitere la izvoare, informații consemnate/ menționate și în bibliografie.

Criticul literar Adi George Secară, după ce a prezentat scuzele Florinei Zaharia (președinte al USR, Filiala Sud-Est) pentru imposibilitatea de a fi prezentă, s-a arătat bucuros că "istoria s-a întors, nu a murit și nu a intrat într-o vacanță" şi a afirmat că volumul lansat de Ionel Necula este "o nouă dovadă a prieteniei spirituale care se creează între un maestru și un discipol", având în vedere declarația lui Ionel Necula, potrivit căreia acesta "se consideră îndatorat moral și profesional magistrului Ion Petrovici".

Ionel Necula - un istoric de excepție al culturii

Adi George Secară a evidențiat faptul că volumul lansat la editura Academiei Române reprezintă o încununare cărturărească (alături de cel puțin alte zece), Ionel Necula fiind un istoric de excepție al culturii, al unei anumite epoci, un istoric al filosofiei, dar și un veritabil monograf, aforist și jurnalist, cu un deosebit talent literar, îndrăgostit de literatură și de scriitori. Romanul lansat este un roman non-fiction, din care nu lipsesc nici fișele din arhivele CNSAS, arată luminile și umbrele unei epoci care marchează și personalități. Ion Petrovici a fost "om de lume, de societate, de succes si mulți dintre cei care vascularizau viața publică în România îi căutau amiciția, un om de perspectivă, care avea verbul întotdeauna pregătit pentru replică și mulți căutau să-și găsească un loc în apropierea lui. Mereu jovial, mereu pus pe glume și mereu cu activele unei logici impecabile la îndemână devenise o prezență agreabilă și foarte căutată în cercurile intelectuale din vremea lui". Suficiente motive pentru invitație la lectură.

Referindu-se la celălalt volum lansat, a apreciat dragostea pentru istorie a autorului (afirmând "ferice de cei care au astfel de preocupări") şi consideră cartea o provocare, care este rezultat al muncii și pasiunii scriitorului.

Diplome de excelență pentru cei doi autori

Ionel Necula și Alexandru Ștefan Dimitrescu au avut scurte intervenții pe marginea volumelor lansate, lăsând plăcerea cititorilor să le descopere tainele.

Profesori de istorie, matematică (Virgil Pavel, în vârstă de 91 ani, din Tecuci), economie, epigramiști și-au exprimat aprecierile față de autori și operele lor.

Economistul Marin Năstase a vorbit și despre soarta coifului de la Coțofeneşti care nu e unic (acestea fiind cinci la număr - la Peretu, Băiceni-Cucuteni, Agighiol, Cazane, cu o vechime de peste 3.000 de ani), despre simbolul ochiului, despre faptul ca acestea au fost purtate de căpetenii, nefiind executate de una și aceeași persoană, aurul având calităţi si culori diferite, fiind extras din locuri diferite.

A urmat acordarea diplomelor de excelență de către amfitrion celor doi autori, sesiunea de autografe și socializarea celor prezenți la eveniment.

Tablourile artistului universal din Pechea Neluș Oană, care de peste 30 ani trăiește în Australia, au înfrumusețat material și spiritual atmosfera de la Salonul Cultural "Armonii de toamnă".

Cu această nouă manifestare culturală, istoria a fost prezentă, actualizată, rememorată, promovată, susținută documentar și sentimental!

Citit 1372 ori Ultima modificare Luni, 21 Aprilie 2025 16:36

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro