În toamna aceasta se împlinesc 25 de ani de la încetarea din viață a artistei decoratoare Elena Haschke-Marinescu, care a rămas în istoria artei românești prin contribuția deosebită adusă la dezvoltarea într-o viziune modernă a tapiseriei, la evoluția acesteia de la forma bidimensională consacrată la una tridimensională, mai apropiată de sculptură.
De la ea ne-a rămas moștenire o operă bogată, parte aflată în colecţiile unor muzee din ţară şi din străinătate, parte în posesia fiilor săi, pictorul Tudor Marinescu şi arhitectul Horia Marinescu.
Artista s-a născut pe 26 octombrie 1936, la Galați, fiind unicul copil al inginerului textilist Josef Anton Haschke, originar din Germania, și al Mariei Haschke (născută Lungu). Tatăl său s-a remarcat în epocă prin inițiativele de mecanizare și modernizare a industriei textile din România, fiind și deținător al mai multor librete de invenție, printre care și cel pentru invenția „Fus pentru filat și răsucit” (1965).
Influențată de profesia și preocupările tatălui, Elena Haschke a frecventat și a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, secţia Artă Textilă, promoţia 1961, unde a studiat cu profesorii Petre Dumitrescu-senior, Emilia Niculescu Petrovici şi Maria Pană-Buescu. Între 1974 şi 1975, a beneficiat de o bursă de studii postuniversitare la Viena, în cadrul Universității de Artă Aplicată, clasa de modă a celebrului profesor Fred Adlmüller, specializându-se în design vestimentar. Din 1974, anul debutului artistic cu o expoziție personală, până în 2000, a participat la majoritatea manifestărilor de artă decorativă organizate de Uniunea Artiștilor Plastici din România (UAPR) şi Ministerul Culturii. A fost membră a UAPR din 1966.
Colecţie vestimentară prezentată la târguri internaţionale de modă
În perioada 1961-1969, a lucrat în atelierul de creaţie al Întreprinderii Textile „Dacia“ din Bucureşti, unde a realizat peste 300 de proiecte de imprimeuri pentru ţesături din bumbac. În 1970-1972, a colaborat cu UCECOM pentru crearea colecţiei vestimentare „Folk”, inspirată din portul popular, prezentată la expoziţii şi târguri internaţionale de modă din New York, Paris, München, Düsseldorf, Hamburg și San Marino. În 1991, a devenit membră a European Textile Network (ETN), organizație ce promovează cooperarea și interesul pentru cultura textilă la nivel european și internațional, iar între 1992-1996 a fosrt profesoară la Universitatea „Hyperion” din Bucureşti.
Elena Haschke-Marineascu și-a organizat mai multe expoziţii personale la Bucureşti (1974), Viena (1975), Klagenfurt (1975), Galaţi (1976), Köln (1976), Bârlad (1994), Bacău (1995), Veneţia (1996) şi New York (1996). A participat, de asemenea, la expoziţii intenaţionale: Erfurt, Germania (1978, 1982); Piran, Slovenia (1983); Lodz, Polonia (1985); Gelnhausen, Germania (1993); Tournai, Belgia (1993), ca şi la manifestări de artă românească organizate la Budapesta (1965); Praga (1966, 1976); Varşovia (1967); Sofia (1967, 1978, 1983); Moscova (1970, 1974, 1989); Londra (1974); Dortmund şi Bratislava (1976); Plovdiv, Zagreb, Novi-Sad (1978); Stockholm (1980); Genova şi Montreal (1981); Detroit şi New York (1983); Berlin (1983).
Lucrări de artă decorativă monumentală ale ei întâlnim la Costineşti, Tabăra Internaţională a Studenţilor (decoraţie textilă, tehnică serigrafică) şi în Studioul Televiziunii din Timişoara (panou decorativ, tehnică mixtă).
A fost onorată cu mai multe distincții: Medalia „Meritul Cultural”, clasa I (1969); Premiul I la Festivalul Național „Cântarea României” pentru tapiseria „Primii străbuni” (1977); Diplomă de onoare la Quadrienala Internațională de Artă Decorativă de la Erfurt, ediția a II-a, Germania (1978); Premiul Zilelor Culturii de la Gelnhausen, Germania (1993); Premiul Trienalei de Tapiserie de la Tournai, Belgia (1993).
Are lucrări în colecţii de stat şi particulare din România, Austria, Germania, Elveţia, Italia, Japonia, Grecia şi SUA.
A încetat din viață pe 10 octombrie 2000, la București.
Metafore şi simboluri plastice de o frumuseţe deosebită
Elena Haschke-Marinescu se numără, alături de Ileana Balotă, Mimi Podeanu, Lena Constante, Teodora Moisescu-Stendl, Cela Neamţu, printre artistele care s-au făcut cunoscute prin căutările şi realizările legate de expresivitatea materialului textil, prin intervențiile inovatoare în domeniul artelor textile. A lucrat în tehnica haute-lisse şi în tehnici mixte, a cultivat tapiseria în forma ei de ornament parietal, dar şi în cea tridimensională, a folosit lâna, părul de capră, cânepa, iuta, borangicul, sfoara de cocos etc. Compoziţiile ei, fie că se numesc „Brâiele cerului“, „Brâiele gândurilor”, „Brâiele pământului”, „Altar arhaic”, „Altarul stelei căzătoare”, „Altarul alb”, „Soare străbun“, „Omagiu”, „Metamorfoză” sau „Mărul pământului”, se caracterizează prin monumentalitate şi modernitate, printr-o repartizare echilibrată a registrelor cromatice. Ele sunt metafore şi simboluri plastice cu o bogată încărcătură ideatică, conţinând o lume imagistică de o deosebită frumuseţe. Artista construieşte cu siguranţă, dă frâu fanteziei, se exprimă clar, desenul urmează o geometrie bine gândită, tonurile încheagă pe suprafaţa ţesută rafinate armonii coloristice.
„Omagiu”, tapiserie compusă din patru brâie din lână țesută, este un cald elogiu în material textil adus ţesătoarelor anonime de pe meleagurile româneşti, femei simple, adesea neştiutoare de carte, care la războiul de ţesut au făcut să înflorească de-a lungul mileniilor o artă care uimeşte prin bogăţia motivelor, prin marea capacitatea de sinteză, prin luminozitatea tonurilor, prin libertatea neîngrădită a compoziţiei şi a armoniilor cromatice.
Compoziția „Brâiele cerului” nu mai este destinată peretului, ci plafonului. Aşezate în interioare de locuit sau în instituţii publice, lucrările Elenei Haschke-Marinescu înnobilează arhitectura acestora, uneori poate chiar rigidă, o umanizează, îi dă personalitate.
„Bun gust, siguranță stilistică, capacitate de inovație”
Referindu-se la creația Elenei Haschke-Marinescu, criticul de artă Virgil Mocanu sublinia încă de la debutul artistei că „principala preocupare a acesteia este cea a raportului de echilibru dintre elementele cosmice interpretate în spiritul etosului popular, astfel încât o cosmogonie benefică patronează temele și imaginile în jurul soarelui și al lunii, al cerului și pământului”, „bunul gust, siguranța stilistică, capacitatea de inovație tematică și imagistică” a artistei („România literară”, nr. 39/1974).
Cristina Angelescu remarcă „îmbinarea cu ingeniozitate a diferitelor texturi, gândirea tapiseriei în funcție de spațiul ambiant, caracterul monumental al acesteia, asimilarea spontaneității artei populare, paleta vie și luminoasă” („Săptămâna Culturală a Capitalei”, nr. 200/1974).
La rândul său, Constantin Prut evidențiază „buna înțelegere de către artistă a materialului în care lucrează, menținerea într-o expresie unitară a valorilor decorative și cele aparținând nivelului simbolic, renunțarea la convențiile bidimensionalității pentru a permite elementelor textile o liberă evoluție în spațiu” („Dicționar de artă modernă”, Editura „Albatros”, București,1982).
Reprezentantă notorie a artei decorative românești, cu realizări inovatoare esențiale (lucrări ale ei se află și în colecția Muzeului de Artă Vizuală), Elena Haschke-Marinescu a creat o operă durabilă, care străbate timpul, fiind expresia unui artist care, așa cum preciza un alt critic de artă, Valentin Ciucă, „a făcut din tapiserie un elogiu al excepționalei valori a artei rurale, a capacității de a sintetiza semnele cerului și ale lumii în exprimări geometrice sau meandrice sugestive”.
La împlinirea a 25 de ani de la trecerea în eternitate, îi cinstim cu venerație memoria și ne bucurăm că numele artistei este înscris în marea constelație a personalităților pe care Galațiul le-a dat țării și universalității.
