Noua expoziție personală a tinerei graficiene Ana Maria Cocoș, cea de-a patra, găzduită de Muzeul de Artă Vizuală, în sala „Ioan Simion Mărculescu” (curator, pictorul Gheorghe Miron, managerul interimar al instituției), se intitulează „În căutarea perfecțiunii”, sintagmă care definește de fapt demersul artistei din ultimii zece ani în explorarea unei tehnici foarte dificile, cea a pixurilor colorate, practicată de obicei de plasticieni pentru elaborarea unor schițe în timpul documentării lor în teren.
Ana Maria Cocoș nu s-a mulțumit doar cu atât, ea a abordat-o cu un curaj nemaiîntâlnit, s-a străduit și a demonstrat că tehnica poate fi folosită și altfel, obținând efecte cromatice de mare sensibilitate, subtilități tonale ce ating rafinamentul. Am putea spune că nu numai în peisajul plasticii gălățene, dar chiar și al țării, este singura care cultivă o astfel de tehnică, apreciată și răsplătită cu Premiul pentru Grafică la prima ediție a Expoziției de artă vizuală „Șase - șase! Poartă-n casă!”, organizată de Filiala Iași a UAPR în august 2022 și cu Premiul pentru Grafică al Filialei Galați a UAPR în cadrul Galei Artelor din ianuarie 2026, desfășurată la Teatrul „Nae Leonard”.
Personaje construite cu modele din realitate
Ca să ajungă la realizările pe care și actuala expoziție le confirmă, artista a muncit enorm, i-a trebuit multă răbdare și stăpânirea la cote înalte a artei desenului, compoziției și a cromatologiei. Lucrările prezentate pe simezele proaspăt schimbate, vopsite în culori care să le pună mai bine în valoare, aparțin genurilor cultivate cu consecvență de artistă: portret, compoziție, peisaj, nud, natură statică.
Trebuie menționat că atât în portrete, cât și în compoziții, chiar dacă subiectele sunt de natură livrescă, de inspirație religioasă, au încărcătură metaforică sau simbolică, personajele sunt construite cu modele din realitate. Așa de pildă, în lucrarea „A fi sau a nu fi?”, în rolul lui Hamlet din tragedia cu același nume a lui William Shakespeare, înfățișat de artistă în ipostaza când cercetează atent cu privirea craniul lui Yorick, îl întâlnim pe actorul Vlad Vasiliu; pentru compoziția „Dialogul anotimpurilor” i-au pozat Mădălina Stețco ("Primăvara"), Sabina Dobrea ("Vara"), Teodora Codreanu ("Toamna") și Rebecca Măciuceanu ("Iarna"); pe Mădălina Stețco o regăsim și-n „Împărăteasa viselor”; protagoniștii cuplului din compoziția „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, simbolizând iubirea trainică, sunt pictorul Neluș Oană și soția sa Andra; pentru „Calea spre mântuire” i-a servit drept model tânăra pictoriță Diana Păunescu, asistent universitar la Facultatea de Arte din cadrul Universității „Dunărea de Jos” Galați; îngerul iubirii din compoziția „Omul are două aripi: harul și libertatea” este întruchipat de Laura Mocanu, studentă la Universitatea Națională de Arte din București. Şi exemplele ar putea continua.
Am ținut să facem aceste precizări, fiindcă dincolo de asemănarea fizică cu modelele, condiție absolut necesară când este vorba de portret, graficiana reușește să pătrundă în psihologia acestora și să le evidenție trăsături esențiale ale personalității, în măsură să fie în acord cu ideea exprimată sau cu mesajul transmis prin lucrarea respectivă.
Uneori, își scrutează și propriul chip, tablourile „Albă ca Zăpada” și „Obsesia perfecțiunii - Lebăda neagră” fiind de fapt autoportrete. În primul, inspirat din basmul popular german „Albă ca zăpada și cei șapte pitici”, figura acesteia apare cufundată într-un somn dulce, având în preajmă oglinda magică și mărul otrăvit, iar în al doilea, prin prezența în cadru a lebedei negre, autoportretul dobândește valoarea metaforei, în a cărei semnificație intuim însuși demersul rar, unic, al artistei de a aborda tehnica atât de dificilă a pixurilor colorate, în care își dovedește virtuțile inovative.
Compoziţii cu conotaţii religioase
Compozițiile „Alungarea din Eden”, „Mâna Maicii Domnului” și „Calea spre mântuire” au conotații religioase. Prima se referă la episodul biblic al Genezei, când Dumnezeu i-a izgonit din Grădina Edenului pe Adam și Eva, protopărinții neamului omenesc. Eva este înfățișată în postura unei femei cu forme opulente, părul îi este prins în coc, în mâna dreaptă ține un măr, alături de ea se află șarpele, iar în plan superior, în extremitatea dreaptă a tabloului, o mână îi indică cu degetul arătător părăsirea Raiului. Motivul? Căderea în păcatul de a fi mâncat din rodul pomului interzis, pom al cunoașterii binelui și răului, al bucuriei și al durerii. Viziunea artistei în conceperea redării alungării din Rai a celor două personaje biblice este una modernă, cu totul deosebită de cea din iconografia religioasă.
În „Mâna Maicii Domnului”, planta agățătoare cu aceeași denumire, cunoscută popular și sub numele de caprifoi, cu florile ei alb-galbene-mierii, alcătuiește un tablou mirific, de o frumusețe paradisiacă, dobândind valoarea simbolică a protecției divine, a purității și a grijii materne a Fecioarei Maria.
„Calea spre mântuire”, înfățișând în prim plan o tânără femeie rugându-se, având drept fundal sculptura „Pieta”, cu Fecioara Maria ținând în brațe trupul lui Iisus după coborârea de pe Cruce, este și ea un simbol al smereniei, al trăirii în sfințenie, al comuniunii cu Creatorul Suprem în timpul rugăciunii.
Ecouri ale puterii dumnezeiești răzbat și în peisajul intitulat „Lumina Divină”, în care natura este atât de frumoasă și încărcată de poezie și mister, încât înțelegem că minunea se datorește numai prezenței lui Dumnezeu, a energiilor și acțiunilor Acestuia.
Alte peisaje ale Anei Maria Cocoș din expoziție se intitulează „Pădurea fermecată”, „Sufletul naturii”, „13 zile în paradis”, „Între vis și realitate”, „Locul unde timpul îngheață”, „Doamna iarnă”. Ele conțin imagini care par desprinse din basme, de o deosebită prospețime, atmosfera este poetică, lumina și umbra sunt judicios redate, iar minuțiozitatea realizării este comparabilă cu a unui orfevru. Aceeași meticulozitate o întâlnim și în naturile statice intitulate metaforic „Valsul Reginei” și „Cântec de dragoste”, lucrări în care remarcăm preferința artistei pentru recipiente cu o decorație pe care o transpune pe suportul de hârtie cu o exactitate impecabilă.
Drum personal marcat de căutări și revelații
Așa cum subliniam și cu alt prilej, Ana Maria Cocoș a ales calea figurativului, modelul pe care-l urmează în evoluția sa artistică este pictorul Gheorghe Miron, mentorul și partenerul său de viață, adept al novorealismului, curent care pune accent pe măiestria artistică și consideră că frumusețea este esențială în viață, iar promovarea frumosului prin creație reprezintă însăși întâlnirea cu divinul. Stilul ei este hiperrealist, acordă în grafica sa o foarte mare atenție detaliilor, desenul este riguros, iar culorile sunt expresive, proaspete, vibrante, lăsând să se vadă existența unui talent autentic, al unei ființe sensibilă, înzestrate cu mult har. „Toată opera mea, mărturisește artista, se bazează pe reprezentarea fidelă a ceea ce aleg din diversitatea naturii și lupta copilului interior care caută în fiecare chip uman bunătate, mângâiere și siguranță”.
Cu această a patra expoziție personală, statura artistică a Anei Maria Cocoș se conturează cu tot mai multă pregnanță, originalitatea discursului său plastic este exemplară, se observă plăcerea, dedicarea, rigoarea și exigența cu care lucrează, încât Gheorghe Miron este îndreptățit când afirmă într-un scurt text inserat în una din paginile catalogului manifestării: „Nădăjduiesc că truda zilnică a Anei va fi remarcată, iar trecerea prin această lume să lase urme și să se ridice la nivelul viselor sale”.
La sfârșitul acestor rânduri se naște întrebarea: a ajuns Ana Maria Cocoș la perfecțiune? Probabil că nici nu și-a propus așa ceva, dar faptul că o caută, este chiar obsedată de ea, nu lasă nici o îndoială. Este firesc ca un creator care își respectă profesia să tindă mereu spre mai bine. Rezultatele obținute până acum în explorarea tehnicii pixurilor colorate sunt notabile, iar lucrările din actuala expoziție constituie argumentul cel mai concludent în acest sens, fiind în același timp și o invitație adresată publicului de a reflecta, așa cum sugerează același Gheorghe Miron, „asupra ideii de perfecțiune, nu ca formă absolută, ci ca proces, ca drum personal marcat de întrebări, căutări și revelații”.
Corneliu Stoica
