Pictura românească din perioada dintre cele două războaie mondiale, când arta naţională s-a impus pe plan internaţional, înregistrează la loc de cinste numele lui Ghelman Lazăr, artist de la moartea căruia s-au împlinit recent 50 de ani.
S-a născut pe 18 august 1887, la Galaţi, într-o familie de evrei veniţi de mai mult timp în România, din Letonia. A studiat la Berlin, la Academia de Artă din Charlottenburg (1905-1906), și la Academia de Arte Frumoase din München (1906-1908). Apoi, beneficiind de o bursă din partea Dresdner Bank, a ajuns la Paris, unde a frecventat Academia Julian şi Ecole Supérieure des Beux-arts, atelierul lui Fernand Cormon (1908-1913).
În 1916, la începutul Primului Război Mondial, se afla în Germania şi fiindcă această ţară era în război cu România, a fost ţinut prizonier civil pe toată durata conflictului, în lagărul de la Holzminden. A fost eliberat la sfârşitul războiului, iar în 1920, la Berlin, s-a căsătorit cu o nemţoaică, Clara, cu care mai apoi, în 1923, s-a stabilit definitiv în România.
A călătorit mult, s-a făcut cunoscut mai întâi prin participări la expoziţii în Franţa (Salon d’Autonome şi Societé des Artists Français) şi Italia (Milano), unde a primit premiul "Ritratto Feminille".
Este tatăl sculptorului Dorio Lazăr (n. 20 aprilie 1922, San Remo, Italia - m. 2009, Germania), care a realizat la Galaţi coloana monumentală „Avântul”, amplasată în cartierul Ţiglina I, şi al arhitectului René Lazăr (n. 1925).
Şi-a deschis expoziţii personale în Capitală în 1963 (retrospectivă cu peste 60 de lucrări, găzduită în două din pavilioanele Parcului Herăstrău), în 1967 şi în 1975. În perioada 1920-1946, a expus la Salonul Oficial din Capitală.
A încetat din viaţă la Bucureşti, în ziua de 7 februarie 1976.
Atras îndeosebi de impresionism
Ghelman Lazăr a practicat o pictură care-şi extrage seva din datele realului, cultivând peisajul, natura statică, portretul, compoziţia cu mai multe personaje. A fost atras îndeosebi de impresionism, iar influenţa acestui curent se simte în multe dintre peisajele sale. De altfel, pe unul din reprezentanţii celebri ai impresionismului german, Max Liebermann, îl cunoscuse încă din perioada studiilor din capitala Bavariei.
„Jocurile subtile de lumină, culorile în tonuri calde, transparenţa elementelor naturii, aerul, apa şi întâlnirea lor cu corpul omenesc în bătaia soarelui, au format cadrul în care s-a materializat spiritul deschis şi optimist al artistului”, menţionează fiul său, arhitectul René Lazăr, într-un articol publicat de Artindex. Rigoarea desenului şi respectul pentru compoziţie, specifice şcolii germane, conjugate cu libertatea cromatică franceză, l-au ajutat să-şi contureze un stil propriu, să ajungă la o sinteză care, aşa cum subliniază Valentin Ciucă, „relevă şi sobrietate, dar şi palpit emoţional”. Alături de pictura în ulei, a stăpânit tehnicile gravurii, acuarelei, pastelului. În aceasta din urmă a obţinut realizări comparabile cu cele ale lui Ştefan Luchian. Acelaşi René Lazăr arată că pastelul era o tehnică care i se potrivea tatălui său, fiindcă „putea reda atât culorile delicate ale naturii, ale corpului omenesc sau structura diversă a obiectelor ce le alegea ca subiect. Utiliza estompa şi culorile pastel produse de marca Lefranc, pe care le aplica pe un suport adecvat, hârtia Canson, care reţinea culoarea fără a mai fi nevoie de un alt element chimic, fixativ, care, dacă ar fi fost aplicat prin pulverizare, ar fi deteriorat fineţea nuanţelor la care artistul ţinea atât de mult”.
Un mare îndrăgostit de frumos
Ghelman Lazăr a fost adeptul unei exprimări clare, al creării unor raporturi coloristice echilibrate în tratarea imaginii. Naturile statice, florile, interioarele pictate de el sunt pătrunse de un sentiment cald, de respectul artistului pentru punerea în evidenţă a materialităţii obiectelor şi a creării unei atmosfere poetice. Priveliştile sale, cu chiparoşi toscani, cu ţărmuri şi întinderi marine, cu grădini, cu parcuri, cu străzi văzute în vaste desfăşurări perspectivale, ni-l relevă pe Ghelman Lazăr ca pe un mare îndrăgostit de frumosul natural şi de cel creat de mâna omului.
„Îi plăcea să lucreze în plină natură, subliniază René Lazăr. Considera că a ilustra cu viziunea sa de artist peisajul lumii în care trăia, şi România, de la munţii Carpaţi şi până la Marea Neagră, îi ofereau infinite momente de entuziasm pe care le-a redat în toate picturile sale, era o datorie faţă de natura şi faţă de oamenii care-l înconjurau”. Lirismul pictorului este cald, iar fiorul poetic resimţit în momentul creaţiei este trecut cu sensibilitate în imaginile tablourilor şi se răsfrânge şi asupra privitorului. „În peisaj, scria Horia Harşia, cu prilejul expoziţiei sale retrospective din 1963, Ghelman Lazăr se arată un îndrăgostit al grădinilor, al parcurilor, al perspectivei străzilor cu atmosferă. Imaginea e străbătută de note lirice, purtând un sentiment cald, tonic, redat de culorile tratate într-o puzderie de irizări. Primăverile şi toamnele în Parcul Herăstrău, pe malul lacului Floreasca sau într-un colţ de burg al Braşovului sunt traduse în imagine plastică, trădând sensibilitatea unui îndrăgostit de frumos mereu tânăr” („Arta plastică”, Anul 10, nr. 9, 1963).
Chipurile feminine, dincolo de frumuseţea fizică
În portretistică a imortalizat multe chipuri feminine, căutând ca dincolo de frumuseţea fizică să le dezvăluie şi ceva din adâncurile fiinţei interioare. A pictat multe florărese, femei cosând, tinere citind sau expunându-şi trupul pe nisipul plajelor, balerine, ţărăncuţe la fântână etc.
A realizat, de asemenea, portretele unor importante personalităţi ale culturii şi ştiinţei româneşti, precum actorii George Storin, Alexandru Giugaru, profesorii Constantin I. Parhon, Petre Constantinescu-Iaşi, violonistul, compozitorul şi profesorul Vasile Filip etc.
S-a menţinut în limitele concepţiei clasice privind crearea portretului, de la aşezarea în pagină a personajului, până la configurarea lui definitivă. A acordat o deosebită atenţie şi reprezentării cadrului în care se află personajul portretizat, socotind că acesta are un rol important în sublinierea expresivităţii figurii umane.
Creaţia pictorului Ghelman Lazăr, în totalitatea ei, este expresia unui profesionist care a slujit arta cu sinceritate şi totală dăruire, ea îmbogăţind substanţial zestrea valorilor patrimoniale din spaţiul carpato-danubiano-pontic.
