„Tradiții și obiceiuri la început de primăvară”, la Centrul Cultural

„Tradiții și obiceiuri la început de primăvară”, la Centrul Cultural
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În această perioadă, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” a îmbrăcat straie de sărbătoare și și-a deschis porțile pentru a primi, așa cum se cuvine, vestitorii tradițiilor populare în cinstea iubirii.

Miercuri, 24 februarie, în Salonul Artelor din incinta instituției, s-a desfășurat șezătoarea „Tradiții și obiceiuri la început de primăvară” - „Dragobete versus Eros”.

Evenimentul a adus în atenția gălățenilor tradițiile românești legate de venirea primăverii și renașterea naturii, precum și valorificarea artistică a sentimentului de dragoste, o punte peste timp și tradiții, transpusă în folclorul românesc și universal, cu accent pe Dragobete, zeitate mitică a folclorului românesc, personificarea iubirii.

În mitologia greacă, iubirea este ilustrată prin povești tragice, metamorfoze și relații complexe. Cea mai cunoscută reprezentare este Eros, fiul Afroditei, zeul înaripat al iubirii - simbol al forței care unește destinele. Eros și Afrodita, zeița iubirii, frumuseții și pasiunii, au rămas în mentalul colectiv drept simboluri ale atracției, dorinței și fertilității.

La activitate au participat: Grupul Folcloric „Glasul Odăieșilor” Atelierul Artă și Meșteșug, coordonat de  Ecaterina Hulea, elevele Așezământului socio-filantropic eparhial „Sfântul Vasile cel Mare”, cursanții Universității Vârstei a III-a şi studenți ai Facultăților de Litere și Istorie de la Universitatea „Dunărea de Jos” Galați. În încheiere, Ansamblul Artistic „Olympos Junior” al Comunității Elene Galați a prezentat o suită de dansuri grecești, expresie scenică a iubirii și prieteniei în folclorul elen, specifice insulei Samos.

Citit 113 ori Ultima modificare Joi, 26 Februarie 2026 02:25

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro