- Jenică Chiriac, "O crimă aproape uitată", Ed. Boem@, Galați, 2025
Unul dintre gălățenii-brăileni - sau, dacă vreți, brăilenii-gălățeni - care scriu literatură de decenii și publică constant, dar este prea puțin cunoscut, este Jenică Chiriac (n. 24 octombrie 1942, la Târgu Bujor, stabilit de… altă viață la Brăila).
După „iureșul” din „Ion și Gherghina” (Ed. Infoest, Brăila - Siliștea, 2022), care încheia o trilogie cum nu prea s-a mai scris la noi, prin sud-estul dinainte de sud-estul… dobrogean, Jenică Chiriac (tatăl mult mai celebrului Hippie, muzicianul, întemeietorul unei formații care este, în ultimul timp, probabil cea mai cunoscută din Galați) propune cititorului un roman polițist non-conformist, care ar avea o primă cheie de interpretare, în general culturală, nu neapărat literară, așadar este și un roman pop-art, în această ordine de idei, seria B.D., la un moment dat chiar făcându-se o aluzie la celebra serie „Brigada Diverse”, cu celebrii Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu, Jean Constantin. Şi ceea ce se întâmplă în carte ar fi putut conduce către o altă serie, ceva mai serioasă, dar în care și umorul scriitorului (recunoscut și apreciat), dar și gugumăniile unora dintre infractori te pot convinge de posibilul sequel. Un sequel desigur imposibil, dar de imaginat, ținând cont că epoca este aceeași (anii 70-80, în plin regim comunist), și chiar dacă regizorul trilogiei a fost Mircea Drăgan, ne putem aminti și de Sergiu Nicolaescu, Jenică Chiriac alegând pentru eroul său milițian numele de Moldoveanu, Alex Moldoveanu, și… cine nu-și aduce aminte de celebrul comisar Moldovan?
Vom da două exemple de umor „marcă înregistrată”: primul este o concluzie luată după ce viitoarea victimă, doamna doctor Mirela Prisecaru (cu numele domnișoară Anghel), ia hotărârea să se despartă de soțul care pierduse apartamentul comun la jocul de cărți, mesajul calm al acesteia către soț fiind urmat de „morala” scriitorului (ispita moralistă fiind puternică în construcția care este și profund religioasă a cărții): „Vedeți, dragii mei cititori, ce înseamnă calmul, eficiența, deciziile scurte și la obiect? Ce ar fi însemnat lamentări prelungite, explicații și paraexplicații, regrete și dezgroparea morților, reproșuri, țipete, înjurături, blesteme, bătăi? Toate ar fi înveninat sufletele, ar fi condus la disconfort fizic, ar fi afectat organe interne, ar fi declanșat diabetul zaharat, ar fi crescut tensiuni arteriale, ar fi dat în depresie (boala secolului). Înțelepciunea, calmul, decizia promptă, evitarea dialogului surzilor, iertarea, iată succesul în viață! Mai importantă decât orice este dragostea dintre oameni. Aceasta este porunca mea: Să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu! (Evanghelia după Ioan, 15 cu 12). Acest îndemn înseamnă esența vieții creștine.” (pp. 32-33)
Al doilea exemplu, poate nu cel mai potrivit, dar are ceva din scenele cu Stan și Bran, este un fel de intermezzo înainte de deznodământ, când se povestește despre o altă ucidere din măreața istorie a crimelor din orașul Brăila (deoarece acolo se desfășoară bună parte din narațiune): „După cum se va vedea, încătușarea cu mâinile la spate ar fi evitat o crimă ce a zguduit opinia publică prin stupiditatea ei (Vorba vine! - n.n.). În Piața Lenin, un milițian a surprins un infractor pentru care se eliberase mandat de arestare. Sigur pe sine, milițianul, fost boxer de performanță, în buna tradiție a orașului cu salcâmi, l-a somat, l-a înșfăcat de mânecă și, alături de individul pirpiriu care-i venea până la buric, a pornit pe Calea Galați spre sediul Miliției. La un moment dat, arestatul, simulând că vrea să-și lege un șiret de la pantof, s-a aplecat, a extras un șiș de la ciorap și l-a înjunghiat letal pe neinspiratul milițian. De două ori a greșit fostul boxer. De două ori! O dată că nu l-a percheziționat amănunțit pe arestat și, a doua oară, mai grav, că nu l-a încătușat. Acestea două coroborate l-au costat viața.” (p. 170)
Cititorii vor trebui să pună cap la cap elemente precum o perucă blondă-patinată (unde ești tu, Marilyn Monroe?), niște pantofi cu talpă de crep (pentru a nu face zgomot), un cuțit cu urme de sânge uman (antrenamentele ucigașului aduc aminte de umorul din filmele lui Tarantino), niște pantaloni pană și chiar niște bilete de tren care sunt chiar… „culmea prostiei”, având și data din ziua crimei!
Într-o altă ordină de idei, avem un caz Pygmalion „în răspăr”, cel care hotărăște crima neavând prea mare grijă pentru Nikita sa jalnică: „Nu concepea, nici în glumă, să accepte legalizarea legăturii pe care a socotit-o de la început pasageră. Individa cu care se culca era o unealtă, o prelungire a mâinii sale criminale. Prea puțin îi păsa de soarta acestei ființe inocente și naive (sic! - n.n.). A modelat-o ca pe plastilină, i-a dat conturul dorit, s-a ascuns ca un laș ce se afla în spatele dragostei sincere (sic! - n.n.) pe care o simulase prin toate mijloacele, exploatând sentimentele fetei pentru a-și atinge scopruile meschine și diabolice.” (p. 147)
Sperând că nu am dat prea multe spoilere, important este stilul cărții, deoarece nu este chiar numai o carte polițistă: mai degrabă un document, o posibilă schiță pentru un film care ar putea fi în cheia sarcastic-ironică din „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, film românesc din 2018, scris și regizat de Radu Jude, deși poate Corneliu Porumboiu sau Nae Caranfil s-ar distra mai bine cu o ecranizare a cărții lui Jenică Chiriac, realizând un fel de parodie la seria B.D.
O caracteristică a cărții, de altfel, este îmbinarea grijii pentru arta poetică a romanului polițist cu relatarea propriu-zisă a desfășurării evenimentelor, până la urmă Jenică Chiriac optând pentru formula de „reportaj literar”, cumva ca Truman Capote în „Cu sânge rece”, dar… ieșind o carte cu adevărat originală, chiar dacă, probabil, scopurile au fost altele.
„Comentariile” din final ne mai oferă o surpriză: nu este vorba doar despre o crimă aproape banală din mediul… doctoricesc, brăileano-bucureștean, ci și despre una care ține și de copy right: ajungem la revista „Pentru Patrie”, revista Ministerului de Interne din Republica Socialistă România, unde este relatat cazul crimei, dar în care nu căpitanul Alex Moldoveanu (Strat Marin, pentru conformitate), „însetat de adevăr și dreptate”, este cel care găsește asasinul sau asasina, ci adjunctul instituției județene, complice fiind colonelul care conducea Miliția brăileană, care l-a trimis pe jurnalist unde nu trebuia…
Așadar, multe surprize de găsit în cea mai nouă carte a lui Jenică Chiriac, precum și anunțul viitoarei „Revoluții universale” (pp. 168-169), de fapt o viitoare carte despre care nu știm câtă legătură are cu actualele crime împotriva umanității! Sic!
