Carte şi expoziţie dedicate dr. Aristide Serfioti

Carte şi expoziţie dedicate dr. Aristide Serfioti
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Toţi cei care până ieri nu au auzit de doctorul Aristide Serfioti, nu mai au acum nicio scuză. Muzeul „Casa Colecţiilor”, situat în incinta fostei farmacii Ţinc, găzduieşte începând de miercuri, 25 iulie, expoziţia „Doctorul Aristide Serfioti - Un destin în slujba comunităţii gălăţene”, semnat de muzeograful Mariana-Delia Pohrib, de la Muzeul de Istorie Galaţi. Concomitent cu vernisajul expoziţiei, a fost lansat şi un volum biografic dedicat doctorului Serfioti, semnat tot de muzeograful Delia Pohrib.
„În spatele expoziţiei şi al volumului se află munca mea de aproximativ opt ani de zile, timp în care am făcut documentare şi cercetare”, la Muzeul de Istorie Galaţi şi la Biserica „Sf. Treime” din Fileşti”, a explicat Delia Pohrib.

Oameni de acum, despre dr. Serfioti
Expoziţia prezintă documente care i-au aparţinut doctorului Serfioti, testamentul acestuia şi  instrumentarul de laborator (truse de prim-ajutor) de la începutul secolului al XX-lea. Un loc special a fost acordat primului plan al Galaţiului, de la data de 30 aprilie 1858.
Dr. Aristide Serfioti a trăit între anii 1828 şi 1905. S-a născut în Grecia şi a studiat medicina la München. Apoi este numit medic primar la Galaţi. În 1866 este primul medic care achiziţionează un microscop de la Paris. Doi ani mai târziu, „Le Grand Orient de France” îl ridică pe dr. Serfioti la rangul de Cavaler de Rose Croix. A fost membru fondator al Spitalului "Elisabeta Doamna" şi a înlesnit construirea Spitalului Militar care acum îi poartă numele. Cum n-a avut copii, a donat întreaga sa moşie de la Fileşti pentru 250 de perechi de tineri pe care le-a şi cununat.

Citit 6918 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Iulie 2012 21:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.