Sâmbătă şi duminică, la Teatrul Dramatic: Un thriller cu umor

Sâmbătă şi duminică, la Teatrul Dramatic: Un thriller cu umor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Noua premieră, "Şarpele în iarbă" e piesa unui "sir" ajunsă,  de la Londra, pe Broadway şi la Galaţi


Nu vă duceţi tocmai la Londra, puteţi vedea teatru şi la Galaţi! Sâmbătă 6 iulie, de la orele 19,00, avem premieră la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” – spectacolul „Şarpele-n iarbă”, de Alan Ayckbourn, un prolific autor britanic, tradus în 35 de limbi. Spectacolul, în regia lui Cătălin Vasiliu, va putea fi văzut şi a doua zi, de la aceeaşi oră. Montată anul trecut cu succes pe scena Teatrului Bulandra din Bucureşti, piesa va fi jucată acum de iubiţi actori gălăţeni şi pe scena noastră. Din distribuţie fac parte: Oana Preda Gheorghe, Carmen Albu, Cristina Uja, Petrică Papuşă, Dan Căpăţână. Scenografia este semnată de Lăcrămioara Dumitraşcu.

Autorul, născut în 1939, sir Ayckbourn, a scris peste 70 de piese, unele jucate chiar la Royal Shakespeare Company, Royal  National Theatre şi pe alte scene prestigioase. A condus 36 de ani, până în 2009, ca director, Teatrul Stephen Joseph Theatre din Scarborough, dar a primit prestigiosul Premiu Tony de la americani, fiind jucat şi pe Broadway cu 10 piese.

Personaje bântuite

Textul are replici în care vibrează o melancolie cehoviană sau în care descoperi energii shakespeariene, umor englezesc. Titlul vorbeşte despre fiecare personaj. “Snake in the Grass” în limba engleză e o expresie şi se traduce aşa: o persoană lipsită de scrupule, capabilă să lovească fără avertisment pentru a-şi atinge scopul. Fiecare dintre personaje face asta, manifestându-se în mod diferit, dar toţi sunt bântuiţi în diferite feluri de o tânără care s-a sinucis.

Suspans şi umor englezesc

„Este o „partitură” grea pentru actori, dar captivantă pentru spectatori” – ne-a declarat regizorul Cătălin Vasiliu înainte de premieră. „Este o poveste interesantă, cu mult suspans, cu o intrigă de factură poliţistă. Este mai uşor de ajuns la suspans într-un film, pentru un spectacol teatral aceasta a însemnat însă o provocare”, a mai dezvăluit regizorul. Am mai notat şi că nu va fi un spectacol sumbru, va avea chiar şi umor – englezesc, cu distincţie, nu degeaba autorul este… sir! 

 

Citit 1418 ori Ultima modificare Joi, 04 Iulie 2013 14:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.