Cronică de cenaclu: Marius Grama, un autodenunţ de origine controlată

Cronică de cenaclu: Marius Grama, un autodenunţ de origine controlată
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poezia lui Marius Grama, prezentată vinerea trecută, „este o diatribă îndreptată către sinele autorului, cu un ton sarcastic, vehement, plin de tristeţe şi de amărăciune, demonizând realităţile societăţii într-un mod inedit, societatea fiind osândită la o penitenţă într-un registru ironic de o atmosferă aparent salvatoare”. (Stela Iorga).

Prin Autodenunţul său, Marius „se ridică împotriva propriului ego, se înveşunează asupra a ceea ce ne obligă viaţa să trecem, ca apoi, asemeni «Baladei vesele despre crâşmari» a lui Froançois Villon, să dezvăluie o dorinţă de mântuire, de înviere”. (Ion Avram).

Simona Toma observă o dedublare abordată dintr-o perspectivă ambiguă, care intrigă. Autorul se studiază pe sine din interior spre exterior şi invers.

Dintr-un alt punct de vedere, poezia „este alcătuită din cuvinte de sticlă prin intermediul cărora Marius Grama devine transparent, incendiind în acelaşi timp toate lucrurile care-i displac”. (Carmen Neacşu)

Eugenia Tănase priveşte Autodenunţul drept o confesiune către sine, iar Nicoletei Onofrei îi aminteşte de „Însemări din subterană” a lui Dostoievski.

„În acest text, Marius abordează problematica neputinţei de a se mântui şi, ca o ironie supremă, cere mântuirea unei instituţii de stat. Sfârşitul e teatral, iar autorul se salvează prin propria raţiune asemeni societăţii, dar nu e de natură metafizică” (Leonard Matei).

„Cu un lirism bine conturat, unde nu ai loc să arunci un ac, autorul dezvăluie o dorinţă de libertate, de a nu fi încorsetat de tipare” (Anca Şerban Gaiu).

În concluzie, Marius Grama, prin poezia Autodenunţ, nu face decât să-şi contureze un stil aparte şi să-şi cristalizeze propriul său mod de expresie, propriile note lirice asemeni – vorba Stelei Iorga –  unui clavecin bine temperat.

Şi nu în ultimul rând, vocea autorului: pentru toate acestea / să îi legaţi funia străzilor de braţe / şi să tragă după el palatul poporului / cu tot cu sufletele care îi consumă istoria.

Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi astăzi, de la ora 18:00, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", pentru a-l asculta pe Victor Cilincă.

Citit 731 ori Ultima modificare Sâmbătă, 24 Mai 2014 10:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.