Miercuri şi joi, patru filme româneşti de mare calibru la Galaţi

Miercuri şi joi, patru filme româneşti de mare calibru la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Miercuri, 28 mai, şi joi, 29 mai, va trece prin Galaţi, la Casa de Cultură a Sindicatelor, Caravana „Zilele filmului românesc”, care va aduce patru pelicule româneşti de succes, semnate de regizori consacraţi.

Miercuri, 28 mai, începând cu ora 18,00, va rula „Nuntă în Basarabia”, o comedie spumoasă, regizată de Nap Toader, iar de la ora 20,00 va fi „Domnişoara Christina” - o ecranizare a cunoscutei nuvele cu acelaşi nume scrisă de Mircea Eliade, în care joacă Maia Morgenstern.

Joi, 29 mai, de la ora 18,00, veţi putea viziona „Love Building” - o comedie cu Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă, despre o altfel de tabără, în care protagoniştii învaţă de la psiholog cum să construiască o relaţie. În aceeaşi seară, de la ora 20,00, puteţi urmări „Closer to the Moon”, o producţie marca Nae Caranfil - un film comic şi tragic, deopotrivă, realizat în limba engleză, cu o distribuţie internaţională de prestigiu.

Biletul pentru fiecare proiecţie costă 5 lei.

VEZI AICI TRAILERUL DE LA "NUNTĂ ÎN BASARABIA"

 

Citit 2596 ori Ultima modificare Miercuri, 28 Mai 2014 12:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.