Bienala “Cezar Ivănescu”

Bienala “Cezar Ivănescu”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi va avea loc, astăzi, 8 mai, începând cu ora 12.00, vernisajul primei ediţii a Bienalei de arte plastice "Cezar Ivănescu", în memoria marelui poet.

Organizatorul acestei manifestări, sculptorul Alexandru Pamfil, susţine că ideea i-a venit în momentul în care a primit foarte multe materiale şi documente de la fiica poetului:

«Mi-am propus să expun cât mai multe lucrări de artă inspirate din poezia lui şi câteva vitrine în care să fie prezentate cărţi, fotografii, manuscrise şi distincţii de-ale sale. De asemenea, am hotărât să întocmesc şi un catalog care conţine  comentarii, păreri despre Cezar Ivănescu şi câte una, maxim două reproduceri după lucrări de-ale artiştilor expozanţi. Am decis, totodată, să nu fie doar o expoziţie oarecare, ci un concurs, sperând să fim mai aproape de spiritul de competiţie specific al poetului, dar şi din dorinţa ca artiştii să realizeze lucrări de foarte bună calitate”, spune Alexandru Pamfil, care va face parte din juriu, alături de criticul de artă Mariana Cocoş şi poeta Angela Baciu. 

Pe lângă documente şi fotografii ale poetului, expoziţia va cuprinde lucrări realizate de 25 pictori, 10 sculptori, 8 graficieni, 7 artişti decoratori şi un artist fotograf, din toată ţara. Expoziţia va sta deschisă până pe 8 iunie.

Citit 972 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.