Cronică de cenaclu: Tragism, singurătate, căutare

Cronică de cenaclu: Tragism, singurătate, căutare
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

trupul tău/ cald încă/ îngropat în cearşafuri/ artefacte ale iubirii/ paşii tăi treceau prin mine/ şerpi cu clopoţei// peretele alb se usucă/ absenţa ta/ ia forma încăperilor// spinarea firelor de iarbă/ se îndreaptă/ norii se întredeschid/ cuvintele cad/ ram pam pam pam/ precum un asfalt/ împrăştiat în organele muribunzilor (...) (Anca Şerban Gaiu – Marină)

„În grupajul prezentat, Anca Şerban Gaiu nu a reuşit să iasă din atmosfera volumului său de poezie «Octombrie cu fulgi de metal»; se vede că are talent - dar, în aceste texte, slujeşte cam mult banalul; alternează pasaje reuşite cu pasaje mai puţin reuşite; nu-i depistez mesajul; atenţie la plasarea gerunziului; ştie să transmită o stare, să creeze un decor - dar, e un tablou sec, fără mesaj.” (Marius Grama)

„Poeziile sunt descriptive; păcătuiesc printr-un oarecare schematism; sunt specifice Ancăi, au tragism puternic; are şi zone detensionate; pe alocuri, imaginile nu susţin o idee şi sunt lipsite de un dramatism intrinsec – ceea ce presupune că autoarea numai a înregistrat, nu a şi participat; există o obsesie lirică în spatele textelor; imagini frumoase, care i-au izbit retina şi sufletul; crochiuri lirice scrise de o mână bună; nu are tramă.” (Stela Iorga)

„Mi se pare cam explicativă; vrea să ne transmită ceva important, dar nu-şi găseşte cheiţa; are şi zone tensionate, sensibile, descriptive; atenţie la discrepanţele de timp ale verbelor.” (Ana Maria Panagatos)

„Nu are o unitate a textelor; alternează pasaje frumoase cu pasaje mai puţin reuşite.” (Florin Buzdugan)

„Imagini deosebite; are încărcătură emoţională.” (Sabina Penciu)

„Se apropie de tematica din cartesenţe «jpg-uri».” (Violeta Bobe)

„Tragism, singurătate, căutare; este, oarecum, inedită.” (Gelu Ghemiş)

Ion Avram

Astăzi, la ora 18,00, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", citeşte Stela Iorga.

Citit 1025 ori Ultima modificare Joi, 25 Septembrie 2014 17:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.