Vineri, 9 ianuarie, a citit iar Viorel Ilişoi, dar a şi reuşit, pentru că nu s-a întîmplat nimic neprevăzut, n-a leşinat nimeni ca la proza sa reportaj. De această dată a ales să ne citească serios, adică poezie. Unii dintre cei prezenţi au fost luaţi prin surprindere de schimbarea tonului, se aşteptau să asiste la o altă rundă de chicoteli la poalele bradului împodobit. Iată părerile împărţite!
Ion Avram, referindu-se la poemul (pe care l-am ales să-l expun fragmentat şi în neîntregime) Scrisori către Orfeu, a spus că i-a adus aminte de poezia lui Whitman.
(...) Să nu uiţi ziua aceea de la început,/ asemeni aceleia de pe urmă,/ când moartea umbla prin noi/ împrăştiind ploi binecuvântate(...)
Anca Şerban-Gaiu a considerat că există expresii prea banale, prea multe pronume, mult prea arhaic şi că nu sunt texte „up to date”.
(…) Alunecam pe sub pielea de lumină/ a străzilor somnambule, târzii…/ce bine era că eram singur în/ mirosul de iarbă şi de rafinării!//Cerul era tapiţat pe parbrize,/ expus în vitrine ca o marfă de rând(...)
Carmen Neacşu a simţit un crescendo emoţional şi a concluzionat că trebuie să poţi urca acolo unde vrea autorul să te ducă.
(...) Trupul meu/ va pleca de la mine,/ mă va părăsi hoţeşte/ şi nici măcar nu se va face iarbă,/ iarba care scrie toate cărţile lumii(...)
Cristina Dobreanu a remarcat că nu lipseşte profunzimea în texte, doar că ar fi neexploatată în adâncime, că există talent, că ar fi nevoie de mai multă tensiune.
(...) Părul tău despletit adună, ca un năvod,/ peştii morţi din oraşul lichid./ Dama cu camelii înroşeşte tot cerul,/ sângele ei gâlgâie în fântâni părăsite,/ nimic, nimic nu mai este firesc,/ dar poemul îşi întinde hotărât ploile peste nisipuri/ ca şi cum obrazul tău s-ar lăsa prima oară/ mângâiat de cuvinte.
Tudor Neacşu a calificat textele drept „o poezie de nivel înalt, de cea mai bună calitate, cursivă, neforţată”.
Astăzi, 16 ianuarie, ne va citi Tudor Neacşu, tot la “Viaţa liberă”, pe la orele 18,00.
