* Constantin Abăluţă este singurul traducător în limba română al lui Patrick Modiano, înainte ca acesta să fi fost laureat cu Premiul Nobel
- Sunteţi un poet cunoscut, însă publicul larg ştie mai puţin despre activitatea dumneavoastră ca traducător. Care a fost primul volum tradus şi când a apărut?
- Primele două volume traduse, împreună cu profesorul Ştefan Stoenescu, au fost „Lumea ca meditaţie” de Wallace Stevens şi „Viziune şi rugă” de Dylan Thomas, în 1970. Iar în 1975, volumul „Poezii” de Charles Cros.
- Ce scriitori şi din ce limbi aţi tradus? Aveţi o anume preferinţă?
- Am tradus din franceză, engleză, spaniolă şi portugheză. Afinităţile cu autorii traduşi au fost principalul imbold. În general, eu am propus editorilor cărţile. Primele cărţi din engleză le-am tradus în tandem cu profesorul Ştefan Stoenescu. Majoritatea celorlalte cărţi le-am lucrat împreună cu soţia mea, Gabriela. Preferinţele sunt Beckett, Boris Vian, Modiano.
- Aţi simţit o „înrudire” cu vreunul dintre scriitorii traduşi?
- Mă "înrudesc" cu câte o trăsătură (de stil ori de viziune) a majorităţii autorilor traduşi. Cu Vian prin ludic, cu Beckett prin cinism, cu Modiano prin melancolia trecerii, cu Vallejo prin revoltă şi amărăciune. În timp, autorul Constantin Abăluţă s-a format datorită acestor traduceri. Gândiţi-vă că mii de versuri şi mii de pagini de proză din marii autori au fost transcrise în limba română de mâna mea şi de sensibilitatea mea (ca urmare, copyrightul versiunii române îmi aparţine). Cum puteam să rămân neschimbat după o astfel de experienţă?
- Cum percepeţi sintagma „traduttore, traditore”?
- E adevărată doar în sensul că fiecare limbă îşi are bagajul specific de sensuri şi sonorităţi. Dacă vrei să copiezi "exact" originalul, nu mai faci o traducere literară, ci una brută, explicativă. Suflul inspiraţiei în limba de sosire trebuie să fie prezent ca să certifice tocmai înălţimea şi subtilitatea textului din limba de plecare.
- Înainte de a fi laureat Nobel în 2014, Patrick Modiano a fost tradus de dumneavoastră. Prezentaţi-ne, pe scurt, reperele creaţiei şi motivul alegerii.
- În 2012, a apărut în traducerea mea, la Editura Art, "În cafeneaua tinereţii pierdute", roman de Patrick Modiano, distins cu Premiul "Jean Monnet". În fişierele computerului meu zac de buni ani de zile fragmente din alte cărţi de Modiano, pe care editurile româneşti n-au îndrăznit a le contracta din cauză că "autorul nu se vinde". E drept că atmosfera este atât de fină şi aluzivă, încât romanele lui nu se pot confunda cu unele poliţiste, cu toate că există o tensiune reală, atât în scriitură, cât şi în story. Tensiune care vine din tema sa preferată, aceea a căutării: tatălui necunoscut, identităţii pierdute, prietenilor disipaţi în timp, iubirilor brutal întrerupte de istorie ori de hazard.
- Intenţionaţi să continuaţi colaborarea cu Modiano?
- Din păcate, colaborarea mea este cu editurile româneşti, nu mi-a fost dat să-l cunosc pe autor şi acesta să-mi aprecieze munca şi dăruirea. Iar editurile îşi au, uneori, traducătorii proprii. Desigur că, oricând, orice text de Modiano mi s-ar propune, aş fi bucuros să-l traduc.
- Ce le-aţi recomanda unor liceeni apropiaţi de carte, în afara programei şcolare, ca lectură obligatorie?
- Să-i răsfoiască măcar pe marii autori şi să citească în întregime ce le place din ei. Pentru proză, în primul rând Kafka, Buzzati, Beckett, Modiano, Borges, Cortasar şi mulţi, mulţi alţii. Pentru poezie, Rimbaud, Lautréamont, Rilke, Vallejo, Pessoa, Dylan Thomas, Sylvia Plath, şi o sumedenie de alţii. În traduceri bune ori în original. Iar din literatura română, enumăr abia câteva nume din multele posibile: Fundoianu, M. Blecher, George Almosnino, Vasile Petre Fati, Gheorghe Grigurcu, Nora Iuga, Vasile Baghiu, Andra Rotaru.
