În 1920, yachtul Ostara a eşuat la Sfântu Gheorghe, după ce a fost prins de o furtună puternică. La bord se aflau membrii familiei de nobili ruşi de origine germană Skadovsky - Falz Fein şi echipajul. Niciunul nu a mai ajuns viu pe uscat. O parte dintre ei au fost găsiţi împuşcaţi. După două luni, alte două cadavre au fost găsite pe peninsula Sahalin, relatează adevarul.ro, într-un articol amplu despre această tragedie istorică.
Membrii familiei Skadovsky - Falz Fein au fugit spre libertate, dar yachtul Ostara, numit după numele unei zeiţe germanice, cu care au plecat la drum, spre Istanbul, a eşuat la Sfântu Gheorghe, cam la 100 de metri de mal.
Moartea nobililor care au fugit în urmă cu aproape 100 de ani de regimul bolşevic şi care au murit aproape de malul românesc al deltei rămâne un mister. Adevărul este greu de aflat întrucât arhivele Primăriei Sfântu Gheorghe au fost distruse, şi nu se mai găsesc decât câteva acte, iar mărturisirile martorilor sunt contradictorii. Un mister rămâne şi numărul victimelor, care variază de la 7 la 11.
Variantele morţii nobililor de pe Ostara
O primă variantă spune că grănicerii români au deschis focul spre nava naufragiată. Se pare că între Iura Scadovsky şi militari a existat un dialog, nobilii ruşi cerând românilor să vină să îi salveze, promiţându-le că le vor construi o biserică din aur în zonă, însă soldaţii au fost la acea vreme mai interesaţi de comoara pe care bănuiau că se află pe vas, scrie Florin Chiriac într-un articol despre tragedia yachtului Ostara, publicat în „Anuarul Muzeului Marinei Române“ în anul 2007, conform adevarul.ro.
O altă variantă a venit din partea lui Vanea Ivanov, de 84 de ani, din Sfântu Gheorghe. El a trăit cu povestea navei Ostara de mic copil. „Ei s-au apropiat de malul nostru, dar au crezut că furtuna i-a dus din nou în Rusia şi s-au împuşcat între ei, de teamă să nu cadă pe mâna bolşevicilor“, spune bătrânul. Nea Vanea nu crede că vreun mort de pe vas a fost îngropat creştineşte, ci că toţi s-au scufundat cu tot cu vas. Despre comoara de pe yacht: „Cineva spunea că erau foarte mulţi bani, că era o comoară, dar cine ştie“, se întreabă bătrânul, citat de adevarul.ro.
Războiul civil dintre albi şi roşii
Yachtul Ostara nu avea ca punct final România, familia Skadovsky- Falz Fein intenţionând să ajungă la Istanbul şi de acolo în Germania şi Elveţia. În anul 1917, Lenin a semnat un decret al păcii cu Germania şi Austro Ungaria, prin care Rusia a ieşit din război. Totodată, Lenin a emis şi un decret de autonomie, prin care Ucraina, Georgia, Turkmenistan şi Abhazia puteau să îşi declare independenţa. În realitate, se urmărea scăderea puterii ţarului Nicolae al II-lea al Rusiei. Între 1918 – 1919, a avut loc războiul civil dintre albi (aristocraţi) şi roşii (bolşevici), iar Armata Roşie a ocupat republicile autonome, proclamând alipirea lor la URSS. Pe acest fond nobilii din aceste ţinuturi îşi luau averea şi fugeau din republicile unde Armata Roşie încerca să impună legea.
Vestea despre accident a ajuns şi peste hotare
Ştirea că la gurile Dunării o întreagă familie şi-a găsit sfârşitul a ajuns şi peste hotare, la câteva luni de la producerea tragediei. Într-un articol apărut în ziarul New York Times în data de 17 aprilie 1920 se descria pe larg tragedia de pe Ostara. După titlul „Nobili găsiţi morţi pe un yacht rusesc. Crima misterioasă a membrilor unor renumite familii basarabene. Au încercat să intre în România, dar au fost opriţi de către soldaţi - averea de 14.000.000 de ruble rămasă neatinsă“, jurnaliştii relatau: „Bucureşti, 9 aprilie - descoperirea pe yachtul „Ostara”, eşuat la Sulina, la una din gurile de vărsare ale Dunării, a corpurilor a unsprezece nobili ruşi, bărbaţi şi femei, fiecare împuşcat în cap, şi niciun suflet viu la bord, a însemnat pentru autorităţile române una dintre cele mai misterioase tragedii ale bolşevismului în Marea Neagră. Cadavrele au fost identificate ca fiind membri ai importantei familii ruse Falz Fein şi Skadowski.
Descoperirea a fost făcută de către soldaţi care, atunci când au urcat la bordul yachtului, au găsit cabina pe jumătate inundată şi unsprezece cadavre plutind. La bordul yachtului erau 14 milioane de ruble în aur şi bancnote şi bijuterii”.
Întrebări fără răspuns Familia Regală, interesată de enigmă
Cel mai în vârstă dintre Falz Fein încă avea pistolul în mână când corpul său a fost descoperit iar dacă cei din grup s-au sinucis sau au fost ucişi este o întrebare care rămâne fără răspuns. Totuşi, bani şi lucruri de valoare lipseau atunci când averea pe care refugiaţii o încărcaseră la bord a fost verificată, iar României i s-a cerut să încerce să le recupereze. De soarta familiei respective s-au interesat însuşi Regele Ferdinand şi Regina Maria. De unde această preocupare? „Atunci când Familia Regală a fost exilată şi capitala mutată la Iaşi, Regelui şi Reginei le-a fost oferită ospitalitatea minunatei case a familiei Falz Fein, dincolo de graniţa cu Basarabia. Familia Falz Fein aparţinea unei vechi familii de colonişti germani menoniţi care s-au stabilit în provincia Kherson la invitaţia Guvernului Rus”, notează Florin Chiriac, citat de adevarul.ro.
Refugiaţii s-au sinucis
În arhiva Consiliului Local Sfântu Gheorghe, în actele de stare civilă, apare faptul că cei opt pasageri ai navei s-au sinucis, dar nu există detalii clare ale unui asemenea act. Florin Chiriac a găsit actul de deces eliberat pentru Boris Falz Fein. Iată ce conţine el: „În ziua de nouă ale prezentei luni la ora douasprezece amiaza a încetat din veaţă refugiatu Boris Flanz Fain din oraşul Odesa sau Scadoschi Rusia în etate de ani treizeci de profesiune propretar. Moartea prin sinucidere în următoarele împrejurări. Venind din largu Marii Negre cu iactu Ostara au fost naufragiat la Mila una de la comuna Sfântu Gheorghe Judetul Tulcia şi care mormantaria sa facut în cimitiru comunei Sfântu Gheorghe”. În cimitirul din localitate există în prezent o placă ridicată în memoria victimelor de pe Ostara, în locul unde se crede că îşi dorm somnul de veci. Monumentul a fost pus de către Sergiu Scadovschi, fratele Mariei Falz-Fein, una dintre victime.
Sursa: adevarul.ro
CITEŞTE ŞI: SPIONI RUŞI ucişi în Delta Dunării în cel de-Al Doilea Război Mondial