Podul Anghel Saligny, de la Cernavodă, o bijuterie arhitecturală, era, în momentul inaugurării, cel mai lung pod din Europa. În toamna lui 2015 se împlinesc 120 de ani de la inaugurarea podului de la Cernavodă, care s-a numit mai întâi Carol I.
Capodopera inginerească
În octombrie 1890, au început lucrările la podul peste Dunărea, la Cernavodă. El a fost proiectat la 30 de metri deasupra Dunării, pentru a permite trecerea vaselor cu cele mai înalte catarge. Costul total al lucrărilor, care au durat cinci ani, a fost de 35 milioane de lei aur, incluzându-se şi costul liniilor de cale ferată şi al staţiilor. Legătura feroviară dintre Feteşti şi Cernavodă are o lungime de 21 de kilometri şi cuprinde podurile peste Braţul Borcea şi peste Dunăre. Podul are o deschidere centrală de 190 metri şi alte 4 deschideri de 140 metri, alături de un viaduct cu 15 deschideri de 60 metri.
Podul peste Borcea cuprinde 3 deschideri de câte 140 metri şi un viaduct cu 11 deschideri a 50 metri. În Insula Borcea, care în acea vreme constituia o baltă, pe care o traversa un tronson de 14 km al căii ferate, s-a mai realizat un viaduct de 34 deschideri a 42 metri. Cu rampele de acces, cei 4087,95 metri de poduri formau, la acea vreme, cel mai lung complex de poduri construit în România şi al treilea ca lungime din lume. Deschiderea centrală de 190 de metri era cea mai mare din Europa continentală. Podul are o formă zveltă, bare dantelate, iar conturul general este armonios.
Garanţie cu viaţa
Inaugurarea podurilor a avut loc în septembrie 1895, la festivitate participând şi Carol I. Un tren special cu oficialităţi a plecat din Gara de Nord din Bucureşti la ora 9,05 şi a sosit la Feteşti la ora 12,30. După ce s-a bătut ultimul nit, un nit de argint, s-a zidit documentul inaugurării şi s-a celebrat serviciul religios, trenul de încercare format din 15 locomotive a trecut pe pod cu o viteza de 60 de kilometri pe oră, într-un zgomot infernal produs de fluierele locomotivelor, de sirenele vaselor de pe Dunăre şi de muzica fanfarei. A urmat un al doilea tren, cu o viteză de 80 de kilometri pe oră. În tot acest timp, Anghel Saligny a stat sub pod pe o şalupă, alături de muncitori, pentru a garanta rezistenţa lui. În timpul Primului Război Mondial, tronsonul de peste Borcea a fost minat de trupele române în retragere, pentru a împiedica avansarea în Muntenia a trupelor germano-bulgare. Reconstrucţia podului s-a făcut în 1921 şi a fost folosit timp de aproape un secol, până în 1987, când s-a construit unul nou. În prezent, podul este dublat de încă unul feroviar şi are de-o parte şi de alta autostrada la care se gândise şi Saligny la sfârşitul secolului XIX, dar nu a avut bugetul adecvat.
Greşelile podului
A fost, la timpul său, cel mai mai lung pod din Europa şi al treilea din lume. Un fragment impresionant din memoriile inginerului Nicolae Ionescu Johnson dezvăluie regretele marelui Saligny: „Anghel Saligny venea foarte des la Cernavodă. Ceasuri întregi umbla pe podul ridicat de el, sau cobora pe dedesuptul lui şi cerceta, parcă ar fi căutat cine ştie ce lucru ştiut numai de el. Mă împrietenisem cu acest bătrânel care, fiind un adevărat savant, îşi dădea silinţa să nu pară. Adesea îl conduceam cu barca sub pod şi urmărindu-l cum îşi plimba ochii cercetători de la un loc la altul, mă întrebam la ce s-o fi gândind bătrânul acesta, a cărui pace nu îndrăzneam s-o tulbur cu întrebări nelalocul lor. Dar într-o zi tot mi-am luat inima în dinţi şi l-am întrebat de anume îl face ca ceasuri întregi să nu-şi mai ia ochii de la pod, ca şi cum nu s-ar mai sătura să-şi aprecieze opera. Nu s-a supărat de întrebare. A zâmbit ca în faţa unei naivităţi şi mi-a răspuns: «Îmi admir opera mai puţin decât îţi închipui. Dacă mă vezi zgâindu-mă la ea ceasuri întregi e ca să-i descopăr părţile slabe, greşelile... Şi mai este una pe care nu mi-o iert. Trebuia să fac pe pod o cale dublă: una pentru căruţe şi pietoni, să mai fi existat şi o astfel de legătură între Dobrogea şi Muntenia»“.
Cine a fost Anghel Saligny
S-a născut în data de 19 aprilie 1854, în comuna Şerbăneşti, judeţul Tecuci (actualmente, judeţul Galaţi) şi a murit la data de 17 iunie 1925, la Bucureşti.
Pasionat de mic copil de astronomie, Anghel Saligny a urmat cursurile Universităţii din Berlin, însă ulterior a ajuns la Scoala Tehnică Superioară din Charlottenburg, iar în 1875 a revenit în ţară. A lucrat, sub conducerea profesorului G. Mehrtens, la construcţia căii ferate Cottbus-Frankfurt pe Oder şi, sub conducerea lui Gh. Duca (în perioada 1877 - 1879), la construcţia căii ferate Ploieşti-Predeal.
Anghel Saligny a fost un remarcabil inginer constructor, premergător mondial al ştiinţei construcţiilor metalice şi de beton armat, realizator de multiple invenţii şi soluţii unice în proiectarea şi construirea podurilor şi a construcţiilor industriale, pentru fundaţia cheiurilor portuare şi a docurilor, precum şi a silozurilor de grâu prin folosirea prefabricatelor de beton, toate în premieră mondială. A fost şeful Serviciului pentru Construirea Podurilor de Fier şi Antrepozitelor de la Brăila şi Galaţi (1885-1891), şef al lucrărilor podului de peste Dunăre (Feteşti-Cernavodă, 1891-1895), şef al lucrărilor de modernizare a portului Constanţa (1901-1909), director general al Căilor Ferate (1895-1911), director al Direcţiei Generale a Muniţiilor din cadrul Ministerului de Război (1915-1916), ministru al lucrărilor publice (1918-1919), membru corespondent (1892-1897) şi membru titular (1897-1925) al Academiei Române, al cărei vicepreşedinte şi preşedinte a fost între 1901-1904 şi 1907-1910.
Amprenta lui Saligny asupra modernizării României a fost profundă. La Constanţa, Brăila, Galaţi şi Giurgiu, pe Valea Prahovei, pe linia ferată ce străbate Moldova de la sud spre nord, la Academia Română, la Şcoala de Poduri şi Şosele şi mai ales la trecerea peste Dunăre în Dobrogea, "operă mare, operă splendidă, operă admirabilă... operă de mândrie naţională", cum spunea Ţiţeica în 1925.
Sursa: adevarul.ro
