* Întâlnire cu istoria. Dana Potorac, în dialog cu Mihai Dimitrie Sturdza, Editura Homer, Galaţi (probabil 2015)
„Secretul unui audiobook de succes este să existe chimie între cel care citeşte şi text. (…) Dacă iubeşte textul, nu are cum să dea greş“, explica Mihaela Coman, directorul general Humanitas Multimedia…
În cazul celui mai nou audiobook al editurii Homer, avem de-a face cu un alt fel de secret (al succesului): cel al dialogului purtat cu dragoste de om şi pentru adevăr. Aşa cum ne-a obişnuit poeta şi jurnalista Dana Potorac, în emisiunile ei radio!
Interlocutor, de această dată (probabil înregistrarea este din anul 2013), „un istoric de vocaţie”, după cum s-a spus, Mihai Dimitrie Sturdza, care este autorul unei opere care acoperă domenii precum heraldica, genealogia, istoria familiilor nobiliare din sud-estul Europei, statutul internaţional al Ţărilor Române, relaţiile româno-ruse, istoria culturii, operă publicată nu numai la Bucureşti, ci şi la Paris, Iaşi, München. Şi iată acum, prin acest interviu, este publicat şi la Galaţi, un oraş de care familia sa este legată, prin crearea de către domnitorul Mihail Sturdza a statutului de porto-franco, care a dus la dezvoltarea oraşului…
Mihai Dimitrie Sturdza
Această legătură este subliniată în dialogul cu strănepotul domnitorului, născut la 1934 în Bucureşti, care şi-a înfruntat sau şi-a construit destinul „în luptă dreaptă” cu Istoria, trecând prin închisorile comuniste (de la Ghencea, Bicaz, Oneşti), prin exil, prin întoarcerea acasă după ani şi ani…
În convorbire mai sunt abordate (atât cât se poate vorbi în aproximativ trei sferturi de oră!) subiecte precum vechea aristocraţie (concluzia, cu oarecare amărăciune în voce: „Astăzi, boierimea a dispărut…”, deşi, la propriu, după se precizează mai târziu, mai sunt de găsit, dar descendenţii nu vor să se implice, de pildă, în politică, la noi!), „noua aristocraţie” („baronii” şi urmaşii lor, cu luciditate istoricul constatând că în general parvenitismul are o legătură cu naşterile viitoarelor generaţii de aristocraţi: „aristocraţii se succed, unele dispar, altele vin”, unele având, nu-i aşa, „sânge şi suflet stricate”, contând însă superioritatea intelectuală sau tehnică). Se mai vorbeşte despre cum a ajuns Mihai Dimitrie Sturdza interpret pentru Charles de Gaulle, despre dubla măsura cu care în Occident (şi în special intelectualitatea franceză de stânga) s-au receptat crimele naziste şi cele comuniste, despre familie şi ospitalitatea românească, despre faptul că românii nu au simţ şi cultură civică, despre… cum să te lecuieşti de dorul de ţară, percepând cu oarecare amuzament felul de a se face politică în România de după 1989, folosind în expresie cuvântul „brambureală”…
Se mai vorbeşte şi despre cărţile domniei sale, despre proiectul în mai multe volume rezervat marilor familii boiereşti româneşti, o enciclopedie istorică, genealogică şi biografică, revizuind şi istorii mai vechi, dacă nu mă înşel a lui Octav George Lecca, unde deşi există un amănunt măgulitor, se neagă participarea unor înaintaşi ai Sturdzeştilor la cruciade, stabilindu-se strict ştiinţific că prima atestare ar fi de pe vremea lui Alexandru Lăpuşneanu.
La întrebarea finală, „Ce v-a dăruit şi ce v-a luat Viaţa atât de plină”, răspunsul este că nu există, pentru omul M.D.Sturdza, remuşcări, regrete, resentimente, ură…
Şi când te-ai întâlnit cu adevărat cu istoria, ca oglindă a eternităţii, cu greu ai putea avea astfel de sentimente!
