Poeta Simona Toma din Galaţi, publicată în Ziarul Financiar

Poeta Simona Toma din Galaţi, publicată în Ziarul Financiar
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

"Poemul de dumnică" din Ziarul de duminică al Ziarului Financiar, în care am găsit până acum nume de poeţi de manual, precum Demostene Botez, Ion Barbu sau Alexandru Macedonski, a găzduit şi o tânără poetă (dar şi prozatoare, scenaristă, animator cultural) gălăţeancă: Simona Toma. Micul său poem, o bijuterie în vers alb, intitulat "[te iubesc…]" este însoţit de o scurtă prezentare a autoarei, adică: "Simona Toma (n. 1978, Galaţi) spune că nu este poetă. Şi-a trecut prezenţa pe la cenaclurile gălăţene „Noduri şi Semne”, „Cubul Critic Oblio”, prin Bucureşti pe la „Bocancul literar - Pariu pe Prietenie”, la Cluj, Tg. Mureş. Uneori nu aleargă, nici măcar după premii, de aceea crede că poartă număr mic la pantof. I s-au publicat texte la Galaţi în cotidianul „Viaţa liberă” şi în revistele „Antares”, „Porto-Franco”, „Dunărea de Jos”. Îi mai apar texte în antologia „Cuvinte noi pe strada Domnească”. Debutul editorial poartă titlul „inorogul de călimară”, în 2013. Mai participă cu spor la organizarea Festivalului Internaţional „Serile de literatură ale revistei Antares”. Cinsprezece ani a avut o broască ţestoasă şi broasca nu mai e.” Cred că are mai mult de 15 ani în Cenaclul „Noduri şi Semne”, cel mai longeviv cenaclu din ţară, găzduit în fiecare vineri seara, de la ora 18,00 (şi ceva) în holul cotidianului „Viaţa liberă”, ziar care, rara avis, găzduieşte, ca şi confratele financiar, însă de ani mai buni, o rubrică de poezie şi o cronică a cenaclului. Despre poetă, criticul A. G. Secară scria, printre altele: „Calofilă, aproape neoromantică, stăpână a unor lumi unde suprarealismul bine asimilat şi aproape depăşit se învecinează cu un onirism controlat, de reverie mai degrabă, Simona Toma încearcă să guverneze în textele sale fragilul echilibru al existenţei, între individual şi general, între imaginar şi realitate.”         

Citit 3215 ori Ultima modificare Luni, 12 Octombrie 2015 15:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.