ISTORIA ALTFEL/ Ce erau dispuşi oamenii să facă în numele frumuseţii

ISTORIA ALTFEL/ Ce erau dispuşi oamenii să facă în numele frumuseţii
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

O veche zicală românească spune că „Baba suferă la frumuseţe”. Se pare că, de-a lungul timpului, femeile au luat ad literam proverbul, şi în numele frumuseţii şi al modei şi-au sacrificat chiar şi sănătatea. În timp ce astăzi problemele se rezumă la pantofi cu toc care afectează oasele şi muşchii picioarelor, creme de autobronzare care cauzează cancer de piele, în trecut se vorbea de problema punerii vieţii în pericol.

Pentru un ten alb: sângerarea terapeutică şi ceruza

În epoca elisabetană, pielea foarte albă era ultimul trend în materie de make-up. Pielea albă era considerată a fi un simbol al bogăţiei, căci doar o femeie înstărită nu trebuia să muncească în soare. Acest lucru a forţat femeile să facă tot posibilul să aibă pielea albă. Unele îşi frecau pielea cu ceruză - un amestec periculos de plumb şi oţet, folosit de obicei la prepararea vopselei. Ele au fost sfătuite de învăţaţii timpului să folosească substanţe mai puţin periculoase, precum albuşul de ou, alaunul sau cenuşa. Unele femei foloseau creta, iar altele au experimentat chiar şi amestecuri de urină animală. Cea mai periculoasă metodă era utilizarea lipitorilor, pentru a le suge sângele de pe faţă şi a obţine astfel culoarea de piele dorită.

Crinolina mortală

Crinolina-cuşcă a fost o fustă cu cadrele interne foarte largi, realizate din fanoane, trestie de zahăr, oţel, sau fier pe care femeile le purtau înainte pentru a obţine forma corpului de clepsidră. Crinolina a fost în mare vogă în secolul al XIX-lea, oamenii numind curentul „crinolinemania”. Femeile care purtau crinolină, ce putea avea baza de 2 metri, aveau de multe ori probleme să se urce în trăsură sau să intre în casă. În afară de aceste inconveniente, crinolina a reprezentat şi un real pericol de incendiu. Baza sa anormal de largă putea atinge focul fără ca purtătoarea ei să observe în timp util. Rochiile şi lenjeria intimă erau confecţionate de obicei din mătase sau bumbac, materiale care ard cu uşurinţă. New York Times a raportat că în numai două luni, 19 femei au murit după ce crinolinele lor au luat foc. De asemenea, ele au fost prinse în maşinării, între scaune, roţi de transport, iar în timpul rafalelor de vânt chiar luate pe sus.

Crema de ghete otrăvitoare

Nitrobenzenul este unul dintre ingredientele care se folosea la fabricarea cremei de ghete. Din păcate, această substanţă putea intra în pielea oricui purta pantofi lustruiţi cu ea. Oamenii ştiau acest lucru, dar au continuat să-l folosească. Nici măcar când polonezii au realizat un nou produs de lustruit, aceştia nu au vrut să-l înlocuiască. Explicaţia lor era că noua cremă era inodoră şi din această cauză credeau că este şi ineficientă. Nitrobenzenul a avut efecte diferite asupra oamenilor, cum ar fi spasmele, coma sau chiar moarte. Un student a avut nevoie de două transfuzii de sânge, după ce a intrat în contact cu substanţa. Cei mai afectaţi erau oamenii care consumau alcool. De exemplu, un agent de vânzări a murit la patru ore după ce a consumat alcool, acesta intrând în contact cu substanţele chimice din corp.

Chopines - pantofii prea înalţi

Ciudaţii pantofi, denumiţi chopines, erau la modă în Veneţia secolului al XVI-lea. Pantofii, care trebuiau să evidenţieze bogăţia şi nobleţea purtătoarelor, proveneau din Orientul Apropiat, şi erau cel mai probabil inspiraţi din saboţii turceşti pe care îi purtau femeile la baie, sau pantofii pe care îi purtau grecii, în piesele de teatru. Pantofii puteau avea o platformă de până la 75 de centimetri înălţime. Aceste obiecte vestimentare făceau femeile să pară atât de înalte şi de ciudate, încât bărbaţii le numeau „Jumătate om, jumătate lemn”. Multe dintre ele aveau probleme de mers şi, pentru a se echilibra, angajau o servitoare sau se foloseau de trestia de zahăr. Pantofii chopines au fost interzişi în Veneţia, după ce mai multe femei au suferit avorturi spontane în urma căzăturilor.

Rochiile cu arsenic (foto)

În epoca victoriană, Carl Wilhelm Scheele a inventat un colorant verde, numit „verdele Scheele”. Înainte de inventarea sa, nu a mai existat vreun pigment de verde pe care oamenii să îl folosească la picturi sau haine. Singura modalitate prin care se obţinea culoarea verde era ca mai întâi să se vopsească suprafaţa cu albastru şi apoi cu galben. Verdele lui Scheele, un amestec de cupru şi arsenic, era o substanţă otrăvitoare, periculoasă, care putea cauza moartea, deoarece arsenicul penetra pielea persoanei care purta haine vopsite cu astfel de verde. Colorantul lăsa purtătorul cu grave iritaţii ale ochilor, nasului şi sistemului gastric. Şosetele verzi au dus la otrăvirea şi moartea mai multor copii. De asemenea, camerele zugrăvite cu acest tip de vopsea cu arsenic au cauzat moartea copiilor, deoarece aceştia au inhalat produsele chimice. Se spune că acesta ar fi fost şi una din cauzele morţii lui Napoleon.

Sursa, historia.ro

Citit 1901 ori Ultima modificare Vineri, 20 Noiembrie 2015 14:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.