* (iluzii?) *
Era frig şi vânt şi zăpadă
cât poate ochiul şi gândul să încapă;
veniseră foarte mulţi oameni s-o plângă
şi s-o ducă la groapă;
veniseră din sus şi din jos,
din satul ei, din satul meu, din alte sate
şi se uitau la ea cum tace în sicriu
cu mâinile şi picioarele legate,
de parcă i-ar fi fost cuiva frică
să nu se ridice deodată
şi să spună: bine aţi venit, dragii mei,
hai să mergem în ogradă,
luaţi loc sub tei,
staţi la masă, lăsaţi lacrimile la poartă,
faceţi-vă semnul crucii şi amintiţi-vă
că mamele nu mor niciodată!
