Am fost în peregrinaj cale de câteva episoade prin ţinutul Poieneştilor, al Deleştilor din judeţul vecin Vaslui, locuri dragi lui Vasile I. Cataramă (6 aprilie 1915 - 22 aprilie 1980). Ocazie cu care ne-am adăstat cu câteva recomandări şi note de lectură pentru liceu; prin expresia sa vie, plastică, am luat pulsul vieţii sociale de odinioară din satul românesc.
Dincolo de caracterul informativ al memoriilor acestui Mare Român, cum puţini mai întâlneşti astăzi, rămâne harul Naratorului, al Poetului, al Profetului... Am lăsat textul să curgă şi adeseori am avut tendinţa de a nu mai interveni în textul Maestrului şi de a aşeza la capătul textului semnătura lui V.I.C.
Stilul său direct, frust, plastic cucereşte cititorul şi impune respect. Am intervenit însă, rupând textul, pentru că lipsa de spaţiu impune aceasta; fiecare inserţiune a noastră, uneori, poate nu tocmai cea nimerită, am făcut-o întotdeauna cu strângere de inimă şi cu mustrarea ucenicului că niciodată nu va putea să-şi depăşească condiţia de ucenic...
Rămânem însă cu mulţumirea că după jumătate de veac de tăcere, am readus în lumea cititorilor un gazetar ales, un critic literar de o robusteţe profesională aparte, călit la Şcoala maestrului George Călinescu. Reamintim că Vasile I. Cataramă a fost, în perioada interbelică, între 1935-1940, student al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, „Altar de cultură” al ţării.
„Amintiri care dor”
Citind zilele acestea diferite studii de critică literară semnate de Vasile I. Cataramă, unele publicate sub îndrumarea lui George Călinescu, altele încă în manuscris, am descoperit un literat în toată puterea cuvântului; un intelectual care s-a adăstat din cunoştinţele lui Iorgu Iordan (născut la Tecuci), ale lui Ioan Popovici, Octav Botez, care l-a admirat pe Mihail Sadoveanu, care l-a iubit ca nimeni altul pe Mihai Eminescu...
V.I.C. a citit mult şi dincolo de o cultură vastă, de fond şi nu de formă, mai avea ceva esenţial - avea puţina credinţă în Dumnezeu. Credinţă care - cu siguranţă - i-a fost de mare ajutor atunci când, în 1957, autorităţile ateist-staliniste l-au arestat pentru arhicunoscutul motiv că ar fi complotat împotriva fostului regim comunisto-sovietic.
„Când vorbesc despre tata, amintirile dor, ne povestea distinsa profesoară Aurelia Bejan, fiica gazetarului Vasile I. Cataramă. Sunt momente pe care doresc să nu le mai trăiască nimeni, fiindcă uneori vrei să scapi de trecut, dar trecutul te urmăreşte.
Trecutul tatălui meu, al familiei mele este încă ascuns în fiecare sertar al casei şi al memoriei. Cu toate acestea, îi mulţumesc bunului Dumnezeu că a venit vremea să pot vorbi despre tata, despre suferinţa lui, fiindcă a suferit mult, deşi noi eram copii şi nu ne dădeam seama ce înseamnă să fii condamnat şapte ani şi să faci detenţie în beciurile închisorii de la Gherla, supranumită ˝Gulagul românesc˝...
E nevoie de această mărturisire, pentru ca generaţiile de astăzi şi cele viitoare să cunoască măcar frânturi de istoria trecută, pentru a şti de ce să ne ferim în cele viitoare...”
Profetul
Despre suferinţa „Bătrânului poet de vremuri grele” în închisorile de la Gherla familia nu a ştiut multă vreme mare lucru. Într-un poem recuperat din arhivele fostei Securităţi, am dat însă de poezia lui Vasile I. Cataramă.
Am rămas pe gânduri, fiindcă am descoperit creaţii ale genului liric în toată puterea cuvântului; am descoperit nu numai un poet, ci şi un vizionar, un profet care plânge pentru neamul său obidit, îngenuncheat.
Pe alocuri, versul este de maximă actualitate, ceea ce ne face să afirmăm că poezia lui V.I.C. nu e artă de dragul artei, ci are valoare de profeţie. Pentru a vă convinge, vom reţine o selecţie dintr-un poem intitulat „Profetul” care în prima parte ilustrează, la modul figurat, curăţenia dalbă a oamenilor acestui pământ; pământ „zâmbind ca o fecioară”, aceasta era starea de dinainte de ocupaţia comunistă; înainte ca Fiara de la Răsărit să fi pângărit oamenii şi locurile...
V.I.C. anunţa înainte de 1990, reamintim că a trecut la cele veşnice în 1980, cele sumbre şi viitoare, anunţa prăbuşirea comunismului, dar şi lumina care va răsări din întunericul „hrubelor” comuniste în care „fraţii” au fost nevoiţi să supravieţuiască. Se simt influenţele biblice ale cărţii biblice „Apocalipsa”.
Este prevestită ocupaţia ţării - prefigurată ca o „fată”, ca o „Cosânzeană” - de „fiara de la Răsărit”. Este anunţată şi lumina care „va sălta atunci pământul”. Adică, oamenii se vor trezi la realitate, se vor întoarce cu faţa la Cel pe care-L uitaseră, la Dumnezeu. Citiţi câte ceva şi vă veţi convinge!...
Manuscrise recuperate - Profetul (I)
„Cine ştia bunăoară
Din târguri largi, cu albe pieţe,
Din satele ca dimineţe
Moşneagul de unde coboară?
Făptură parcă din poveste
Sau o cazanie bătrână,
Cu chipul baciului de stână
Tărâmului această veste...
Mă uit cu voi la ţara mea
Încrâncenat de-a ei durere...
N-a fost destul cumplită vreme
Când stăm ca râmele-n pământ,
Încrezător în Domnul sfânt
Şi-n ziua ce va să ne cheme,
Ca să ieşim iar la lumină
Din hrube şi din codri deşi
Sunaţi de domni şi de plăieşi
Că ţara n-a fost de pricină,
Dar liftele ca totdeauna
Cătat-au blindul şi cu sarea
Că cine ştie când noi marea
Le-am tulburat, pe cer şi luna...
Pe ţară fură mulţi stăpâni
Atât de mulţi că mintea mea,
Izvoare adânci poate năştea,
Durerilor ca în fântâni...
Foşnea porumbul ca mătasa
Şi grâul ca mărgăritarul,
Umplut de vin era paharul
Şi liftelor prea bună masa...
Era o fată cum n-a fost
Pe lumea asta voi să ştiţi,
Dar ochii negri şi cuminţi
În viaţă n-au găsit un rost
Această Cosânzeană vie,
Răpită fu şi ea de zmei,
Se duse şi fetiţa ei,
Nici vremea dragostei să fie
De-atunci, pe capu-i ce n-a curs
Şi ce momeli n-au ispitit,
Bogaţii piepţi au asmuţit
Şirete vulpi în piei de urs...” (Vasile I. Cataramă)
