Ilie Tănăsache - Brusc, începu să bată vântul…, Ed. Vox, 2016
În selecţia autorului, cincisprezece nuvele şi povestiri sunt reunite într-un volum cu adevărat antologic, un adevărat regal al prozei scurte. Ilie Tănăsache alege să le grupeze în două părţi, a doua începând cu următoarele cuvinte: „Copilăria generaţiei mele, fulgerând spaţiile, a intrat repede şi sever în conul de umbră al războiului. Jocurile, candorile, visurile au gustat prea devreme din fructul aspru al vieţii. Vârstele s-au amestecat înaintea sorocului biologic. Atunci s-a produs adevărata întâlnire cu oamenii în uniforme de ostaşi ce degajau căile interzise de război, pentru ca săniile cu zurgălăi de aur ale copilăriei să zburde pe toate drumurile posibile.” Aşadar, acolo avem texte din aşa numita literatură a războiului (Ilie Tănăsache este născut la 29 aprilie 1931, deci are amintiri şi din cel de-al doilea război mondial), iar în prima parte se raportează şi la stricta contemporaneitate, la telefoane mobile şi facebook, deşi sunt şi două texte datate 1968, anul Primăverii de la Praga… Desigur, unele întâmplări ar putea fi din orice epocă…
Povestirea care dă titlul volumului iese parcă de sub melonul lui Caragiale, bătrânul Caragiale, un Caragaiale care a ajuns să ştie ce sunt păcănelele şi a hotărât să scrie altfel „Două loturi”, mai ales după ce a citit şi „Capul de zimbru” al lui Vasile Voiculescu, dar necăzând în tragismul şi solemnitatea medicului… După o schiţare de descriere a societăţii româneşti marginale, mai mult sau mai puţin, de după 1989, se trece la subiect: Norocul! Unul dintre cei doi protagonişti este un jucător înrăit, posesorul unui exemplar din „capul de bour”, timbrul celebru, prima emisiune, iulie 1858, un exemplar sustras de la o fostă iubită… Păstrat neglijent, pe un ciob de oglindă, va fi distrus de către proprietăreasa gazdă, care a folosit ciobul pentru a pregăti otravă pentru şobolani! Construcţia literară este condusă încet-încet spre deznodământul dezastruos, finalul fiind demn de celebrele povestiri cu final neaşteptat…
În al doilea text, „La un pahar de Merlot”, printre altele, aflăm cum o balerină, Flavia, a scăpat de… Stalin. Exprimându-mă astfel, vă fac, probabil, curioşi. Dar, de fapt, am grijă şi să vă spun mult mai puţin decât despre primul text! Doi necunoscuţi se întâlnesc într-un restaurant, unul fiind soţul acelei Flavia, dar de la… întâlnirea cu Stalin, trecuseră aproximativ 20 de ani! Celălalt bărbat era cel care o vindecase, în urmă cu anii respectivi! Despre ce pot ei discuta cât se poate de serios? Un subiect destul de telenovelistic. Prezentat însă după toate regulile suspansului, apărând şi un personaj negativ!
Al treilea text, „Facă-se voia ta, «Pankisto»!”, porneşte de la o pană de roată şi se dezvoltă într-o nuvelă poliţistă, şi aici Ilie Tănăsache dovedindu-se un maestru al dialogului, nu degeaba domnia sa fiind şi autorul câtorva scenarii de film, unele chiar realizate, transformate în pelicule…
Un tânăr şi o tânără, din medii sociale diferite, el condamnat pentr-un misterios, totuşi, omor din imprudenţă, eliberat condiţionat printr-un concurs de împrejurări, ajung să se ajute reciproc, ba chiar să se cunoască mai bine, probabil, la o nuntă cu fiţe… unde nu vom şti ce se mai întâmplă!
Experienţa jurnalistică îl ţine pe Ilie Tănăsache, o legendă gălăţeană prea puţin cunoscută, racordat la dramele vieţii, una inspirându-l pentru „Bill e aici!”, unde un tânăr, Vlad, bursier la o universitate de prestigiu de afară, este ţinut în viaţă după 600 de zile de la un teribil accident! Totul se focusează pe momentul în care părinţii acestuia sunt înştiinţaţi de către doctor că nu se va mai putea face nimic pentru Vlad, sugerându-li-se să doneze inima copilului lor unei alte persoane… Tocmai când aflaseră o poveste emoţionantă despre iubita celui cu care era Vlad când se petrecuse accidentul (motocicleta lui nu poate evita un balot de paie căzut dintr-o maşină!): o americancă care tocmai primise inima altcuiva, acelui misterios Bill din titlu…
„Călătorie în paradis” începe aşa: „Absurdul poate avea, uneori, exprimări dintre cele mai neaşteptate. Chiar şi peste graniţele paranoicului.” Faptic, începe cu surprinderea iubitei căreia voia să-i ceară mâna într-o exotică excursie în Creta de către iubit, într-un joc erotico-gustativ (cu ceva pepene galben, cumpărat chiar de către Gil, iubitul), cu un alt bărbat… Este un „moment” demn de cele mai bune momente ale menţionatului Caragiale!
În următoarele trei texte, „Pe norul alb”, „Întoarcerea lui «Pepită»” şi „Doctorul şi trompetistul”, lirismul pare a fi mai accentuat, misterul morţii este şi el tratat memorabil (în „Pe norul…”, dar şi în ultimul text al primului grupaj, „Nopţile Mariei…”, în care personajul principal, laborant la oncologie, descoperă că iubita sa are cancer), unde apare Pepită este chiar un quasi-fantastic, la limita oniricului, cu un final în care boala loveşte dur, dar în care ultimele cuvinte promit că „Fiecare avem un loc în suflet… Un loc de întoarcere” (p.97).
Bref, sunt texte meditaţii asupra destinului omenesc, asupra fragilităţii sufletului, cele de final sunt clar-antirăzboinice, deosebit fiind şi textul cu doctorul şi trompetistul, unde mai apare şi o doamnă care, probabil, ar şterge „Gioconda” cu o cârpă înmuiată în cine ştie ce clor, pentru că i s-ar părea veche şi prăfuită… Mizând pe detaliu, pe forţa lui, uneori parcă prea mult doar pe puterea de seducţie a sugestiei, Ilie Tănăsache merită a fi descoperit şi de către tânăra generaţie… De cititori sau de scriitori!
