La 24 aprilie a.c. s-au împlinit 145 de ani de la naşterea pictorului Nicolae Mantu, artist emblematic pentru cultura gălăţeană, considerat cu adevărat ctitorul mişcării plastice din urbea dunăreană. Cinstindu-i memoria, Fundaţia Culturală „Nicolae Mantu”, înfiinţată în 2007, a editat un substanţial album de artă, al cărui autor este istoricul şi criticul de artă Corneliu Stoica.
Apărut la Editura „Axis Libri” a Bibliotecii „V. A. Urechia” în excelente condiţii grafice, albumul (format 25x18 cm, 192 pagini, hârtie cretată, scorţat, legat, forzaţ) este rodul unei minuţioase cercetări a vieţii, activităţii şi operei lui Nicolae Mantu şi conturează dimensiunile reale ale unei personalităţi de prim rang a Galaţiului, din păcate insuficient cunoscută marelui public şi mai ales generaţiilor tinere.
"Structura albumului monografic, notează criticul ieşean Valentin Ciucă, într-un text reprodus pe coperta a IV-a, vizează deopotrivă elementele de biografie, dar şi pe cele de evoluţie artistică în contextul mai larg al epocii, al relaţiilor artistice şi umane cu unii dintre confraţi, colegi sau prieteni”.
După un „Cuvânt de început”, în care autorul încearcă să stabilească locul lui Mantu în cultura şi arta locală şi naţională, să-i delimiteze creaţia de cea a pictorilor academici în rândul cărora adesea a fost catalogat de unii critici, urmează secţiunile „Coordonate biografice”, „Coordonate ale operei”, „Mărturii”, „Cronologie”, „Bibliografie”, „Fotomemorial”, „Grafică”, „Pictură” şi rezumate în limbile franceză şi engleză.
Viaţa şi activitatea pictorului sunt reconstituite pe baza unor profunde cercetări arhivistice, a presei vremii şi a unor dialoguri şi corespondenţe purtate cu persoane care i-au fost colegi la Bucureşti şi Munchen sau l-au cunoscut la Galaţi. Sunt furnizate preţioase informaţii privitoare la familia artistului: tatăl, Stavru Mantu, comerciant notabil, fost viceprimar şi primar al Galaţiului (1892), fraţii George şi Menelas, ambii cu doctorate la Paris, primul, medic şi pasionat fotograf, al doilea, magistrat, consilier şi preşedinte la Curtea de Apel, un virtuoz al pianului, care adesea îl acompania pe George Enescu, atunci când acesta concerta la Galaţi.
Colaborarea lui Mantu cu desene satirice şi caricaturi după absolvirea Şcolii de Belle-Arte din Bucureşti, studiile în capitala Bavariei cu pictorul animalier Heinrich von Zügel, întâlnirea studenţilor români din München cu I. L. Caragiale în primăvara lui 1912, participarea la Primul Război Mondial ca reporter şi mai apoi mobilizarea în Marele Cartier General din Iaşi, activitatea din cadrul Societăţii Culturale „V. A. Urechia”, al cărei vicepreşedinte a fost, din cadrul Consiliului Comunal ca membru al Comisiei edilitare şi al Comisiei permanente de înfrumuseţare, munca pentru organizarea mişcării plastice gălaţene după 1948, încununată cu înfiinţarea în 1951 a Cenaclului Uniunii Artiştilor Plastici etc. sunt urmărite de Corneliu Stoica în pagini care mustesc de informaţii.
În secţiunea „Coordonate ale operei”, autorul face mai întâi o analiză pertinentă a graficii social-politice din ziarele şi revistele la care Mantu a colaborat timp de aproape 15 ani („Adevărul”, „Moftul român”, „Belgia Orientului”, „Tămâia”, „Moş Teacă”, „Ţivil-Cazon”, „Zeflemeaua”, „Furnica” etc), subliniind că aceasta „este o oglindă a societăţii româneşti de la sfârşitul secolulului al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea”, artistul „prin sutele de desene şi caricaturi publicate, spunându-şi cu îndrăzneală cuvântul cu privire la societatea timpului său, la situaţia existentă în ţară şi luând atitudine împotriva guvernanţilor vremii”.
Referitor la pictură, Corneliu Stoica menţionează că aceasta „cuprinde în repertoriul său compoziţii, portrete, scene de vânătoare, naturi statice, interioare, flori”, că pictorul „ este un maestru desăvărşit al compoziţiei şi că fie că sunt inspirate din viaţa oamenilor, fie din lumea celor care nu cuvântă, picturile lui Mantu sunt magistral aşezate în pagină, fiecare mişcare, fiecare gest sunt bine studiate; arhitectura lucrărilor este armonioasă, bazată pe un desen riguros, căruia îi este subordonată culoarea”.
La sfârşitul comentariilor sale, Corneliu Stoica concluzionează: „Prin întreaga sa operă, Nicolae Mantu a slujit cu dăruire un crez artistic, a lucrat cu onestitate şi probitate profesională pentru realizarea lui, situându-se în contextul picturii din prima jumătate a secolului al XX-lea pe linia marii treadiţii realiste. Creaţia sa, plină de adâncă simţire, demnitate şi omenie, chiar dacă nu a revoluţionat pictura timpului în care a trăit, înnobilează cele mai bune acumulări ale artei româneşti, fiind dovada cea mai grăitoare a unui penel sincer, pus în slujba frumosului şi a idealurilor neamului românesc”.
„Mărturiile” cuprinse în paginile albumului sunt datorate caricaturistului Gruia Păunescu, pictorilor Marius Bunescu, Ion Bărbulescu B' Arg, Alexandru Gh. Popovici, Mala Zamfirescu-Bedivan, Nicolae Spirescu şi avocatului Gheorghe Stoenescu. Ele se citesc pe nerăsuflate, fiidcă evocarea fiecăruia este caldă, iar informaţiile au o valoare semnificativă pentru înţelegerea Omului şi Artistului Mantu.
Imaginile care urmează „Cronologiei” şi „Bibliografiei” prezintă 56 de fotografii ale pictorului din diferite perioade, ale părinţilor, fraţilor, făcute în compania unor colegi de studii, profesori şi prieteni sau ale Galaţiului de altadată (provenite din colecţia autorului şi a ing. Costel Gheorghiu), 149 de reproduceri alb-negru şi color după grafica şi pictura artistului, precum şi patru portrete ale lui Mantu executate de artiştii gălăţeni Elena Hanagic, Vasile Vedeş, Nicolae Spirescu şi Teodor Vişan. Reproducerile lucrărilor de pictură sunt făcute după tablouri aparţinând Muzeului de Artă Vizuală Galaţi, Muzeului de Artă din Craiova, unor colecţionari din Bucureşti, Sibiu şi Galaţi (Sorin Rodeanu, Vasile Popa, Georgeta Morentz, Dumitru Bahamat, Dan Dragomir, Gheorghe Petrescu, Ştefan Chicoş, Marcela Ostfeld-Ciupe, Anca Aldea).
