Lacrimi şi tăcere în cazarmă...
lumea-ngaimă vrute şi nevrute,
nici un glonte nu tresare-n puşcă...
doar fanfara-nceată se aude!
Trece lumea, parcă nici nu-i pasă...
şi-i cuminte, parcă n-are minte...
nu mai este, nici n-o să mai fie
(niciodată) ce-a fost înainte!
Nasturi azvârliţi pe lângă ziduri...
epoleţi, marmite - într-o doară...
vrafuri de cuvinte-abandonate
din ce-a fost suflare militară!
Mucegaiul umblă prin vestoane,
goarna nu mai sună-nviorare,
garnizoana-i goală până-n lacrimi...
şi fanfara zice de plecare!
Flutură sub steaguri pânză neagră,
vin furtuni pe zariştea albastră...
a murit soldatul fără nume,
ultimul soldat din vatra noastră!
