Hai de-acolo, vino mai încoace,
mai încoace, repede, acu...
hai de tot, ai milă pentru tine,
fii deştept... te rog, nu spune nu!
Tu nu vezi că ai trecut prin viaţă
stând în sine, mistuit de gând...
lasă gândul... hai cu-nsufleţirea
dincolo de „unde” şi de „când”?!
Eşti un sclav al necredinţei tale
că se poate... şi plăteşti tribut
scump înţepenirii în deşertul
sinelui prost, chior şi surd şi mut!
Hai, nu-ţi fie frică, fugi de-acolo,
zvârle-ţi eu(l) în uitare, tot!...
Sunt acasă, dincolo de sine,
stau şi ştiu şi vreau şi cred şi pot!
Vino, te aştept din totdeauna,
nu cred că nu vii... sigur că da!...
Sunt aceea... (şi aceeaşi doamnă)...
căreia-i spui trist: „nu-mă-uita”!
