Aristide Costică Puică semna „superPui Ka” pe afişele 6 D, de altfel superbe, la montările sale 5 D, de altfel puerile, atunci când nu erau neclare şi obscene. „Anu´ ăsta se poartă şi mai abject”, se chinuia să-i bage în cap asistenului său de regie, Camile, o vechitură de andoid. Acum asistentul se chinuia cu o vodcă dublă, şi asta doar pentru că aşa îi cerea stăpânul: Camile, din tablă inox, gel plastifiat şi neuroni de fum, nici nu procesa aşa ceva… Unii ziceau că ar fi gay, doar pentru că nu se despărţea vreodată de stăpân, dar cine-a mai văzut vreodată vreun robot… vesel? „Poruncesc ca să-ţi placă!” - porunci Puică. Şi îi arătă, înrămate, Legile roboticii ale lui jupân Asimov ăla: „Legea 1 a roboticii: Un robot nu are voie să facă vreun rău unei fiinţe umane” şi bla-bla-ba, da?!” O jigodie de regizor, iar cei care ţineau totuşi la el tot îi spunea Jimbatu´, pentru că rânjea la colegi şi râdea la comandă în faţa sponsorilor. „Băi Cap-de-tablă, repetă acu´ după mine: „Dom´le regiseur, stăpâne, va fi o montare per-fec-tă! Un Cehov cu totu´ şi cu totu´ mo-dern!” Camile strâmbă din nasul placat: „Şi ce-are a face Trigorin cu Broadway-ul?! Păi, Trigorin a dus-o pe naiva de Nina la Moscova, nu la New York, cum o trimiţi tu!” Regizorul replică: „Nu vezi bă că ruşii tocma´-s în război cu Euroarmada, pentru Taiwanul ăla nenorocit? Cum să pomeneşti tocmai acum ceva despre ruşi, mai ales că nici componentele nu ne mai ajung din Taiwan! De altfel, nici nu pun „Cehov” pe afiş, mă pun autor!” Androidul încercă: „Dar maestre, e o crimă împotriva umanităţii! Îl faci pe ratatul de Treplev, care vă şi seamănă, să nu se sinucidă, să aibă şi succes, chiar… să-şi împingă pe geam mama!” „Păi da, pe Arkadina, actriţa aia oribilă, baba cu ifose!” „Dar se schimbă tot tâlcul!” „Tâlcuri erau pe vremea ta, învechitule! Tu ai apucat şi tâlcul, cred că şi talcul, da´ eu sunt supramodernist, da? Îl pun pe Treplev să şi-o pună cu Nina, şi Nina o să apară aşaaa, fulminant, în ţâţele goale, la metarampa teatrului nostru. Treplev, nud şi el… În fond, şi Treplev căuta „o nouă formulă artistică”…”
Însă androidul nu mai suportă, luă laserul de bucătărie şi despică ţeasta regizorului tocmai când acesta era în pas cu moda. Apoi, mai liniştit, Camile îndreptă rama cu Legile roboticii. Uite Legea supremă ce zice:
„Un robot nu are voie sa pricinuiască vreun rău umanităţii, sau prin neintervenţie să permită ca umanitatea să fie pusă în pericol.” Acum, ea nu mai era în pericol!
