(întru memoria mamei Cristea Aurica din Cavadineşti)
Despre mamă s-a scris foarte mult
în această lume dez/ordonată,
dar cum scriu eu astăzi
nu s-a scris niciodată.
Pură şi simplă, mama ne dădea turte
frământate cu mâinile ei,
ne sorbea cu ochii…acum se odihneşte
sub rădăcină de tei.
Numai pâine, dragoste şi poezie
să daţi şi să primiţi în calea voastră! –
zicea mama şi ne învăţa să visăm
o floare albastră,
o floare fără de care nu se poate
în această lume dez/ordonată…
Cum să uităm şi cum să putem spune:
a fost odată ca niciodată?
