Seară Beethoven, la Teatrul Muzical "N. Leonard"

Seară Beethoven, la Teatrul Muzical "N. Leonard"
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

”Festival Beethoven" este numele sub care se va desfăşura concertul simfonic programat astăzi, 24 februarie, de la ora 19,00, la Teatrul Muzical "N. Leonard".

Solistă la pian va fi o fostă  elevă a Liceului De Artă din Galaţi, Lucia Cristina Iordache. Tânăra va evolua alături de orchestra Liricului gălăţean, sub bagheta dirijorului Mircea Holiartoc.

În program au fost incluse două creaţii ale lui Ludwig van Beethoven: "Concertul  pentru pian şi orchestră nr. 2 în Si bemiol major, op. 19" şi "Simfonia nr. 2, în Re major, op.36".

Născută pe 23 decembrie 1996, în Comăneşti, judeţul Bacău, Lucia Cristiana Iordache a început studiul pianului la vârsta de 6 ani, în cadrul Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galaţi, sub îndrumarea profesoarelor Liliana Bădescu şi Angela Mihăilescu. Ultimii doi ani de liceu i-a făcut în Bucureşti, la Colegiul Naţional de Arte "Dinu Lipatti". În prezent, urmează studiile de licenţă ale Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Facultatea de Interpretare Muzicală, clasa prof. univ. dr. Dana Borşan.

O obişnuită a podiumurilor

Lucia Cristiana Iordache a obţinut premii şi distincţii la diverse concursuri, atât în perioada cât a fost elevă, cât şi acum, ca studentă: Premiul I la Concursul Internaţional de Interpretare Muzicală şi Coregrafie “Emanuel Elenescu” Piatra Neamţ (2011); Premiul I la Concursul Naţional de Interpretare “Dimitrie Cuclin” Galaţi (2012); Premiul I la Concursul Naţional “Gradus ad Parnassum ”Bucureşti (2012); Concursul Internaţional de Interpretare “Miniatura Romantică” Galaţi: Marele Premiu (2011), Premiul al II-lea (2012), Premiul al II-lea şi Premiul Special “A.R.T.E.” (2013); Premiul al II-lea (2014) la Concursul Naţional “Victor Giuleanu” Bucureşti (2014); Premiul al II-lea la Concursul Naţional de Interpretare “Dan Cumpătă” Bucureşti (2014); Premiul Special al Publicului la Concursul Festivalului Maghiar Bucureşti (2016).

Preţul biletelor este de 21,6 lei, întreg, şi 10,8 lei cu reducere. Informaţii se pot obţine la telefon 0236418912 sau pe site-ul www.naeleonard.ro.

Citit 2441 ori Ultima modificare Vineri, 24 Februarie 2017 00:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.