Campionatul Naţional de CULTURĂ GENERALĂ, din nou la Galaţi

Campionatul Naţional de CULTURĂ GENERALĂ, din nou la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Gălăţenii avizi de cunoaştere vor avea din nou posibilitatea să îşi testeze cunoştinţele în cadrul Campionatului Naţional de cultură generală. Potrivit reprezentanţilor iQuiz Trivia, organizatorii evenimentului, "concursul se va desfăşura în sistemul cunoscut. Vom avea o probă individuală şi una pe echipe, formate din maximum patru membri. Formatul va fi cel clasic, opt runde din opt domenii diferite, cu un total de 125 de întrebări. La proba individuală, întrebările vor fi pe hârtie, în timp ce la proba pe echipe vom avea şi suport vizual, cu prezentare PowerPoint".

Concursul se va desfăşura pe 4 martie, începând cu ora 12,00, la Daily Pub, în apropierea Parcului "Eminescu". Înscrierile se pot face pe facebook, la evenimentul "Campionatul Naţional de Quiz, Galaţi, 2017". În cazul înscrierilor la proba pe echipe, trebuie anunţat numele echipei, dar şi componenţa acesteia.

Ajuns la a patra ediţie organizată la Galaţi, Campionatul Naţional de cultură generală a devenit deja o tradiţie în rândul quizzerilor din oraş.

Citit 2799 ori Ultima modificare Vineri, 24 Februarie 2017 17:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.