Dublă lansare de carte a actorului Ion Dichiseanu

Dublă lansare de carte a actorului Ion Dichiseanu
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Sâmbătă, chiar de Bunavestire, Librăria Humanitas a fost gazda unei întâlniri cu îndrăgitul actor de teatru şi film, Ion Dichiseanu, care şi-a lansat volumele "Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel" şi "Adevărul, mai frumos decât legenda", ambele apărute la Editura Polirom.

După mai bine de patru decenii petrecute pe scena teatrului şi pe platourile de filmare, Ion Dichiseanu îşi spune povestea vieţii. După copilăria petrecută la Adjud, urmează anii grei de război, când familia ajunge într-un lagăr din Austria. La întoarcerea în ţară, Ion se înscrie, la sugestia tatălui său, la Politehnică, dar îşi dă repede seama că adevărata lui vocaţie este actoria şi dă examen la IATC. Aşa începe o carieră care îi va aduce celebritatea.

La lansarea de sâmbătă amfitrion a fost Angela Baciu, poetă şi publicistă şi membră a Uniunii Scriitorilor. Aceasta a reuşit să creeze o atmosferă boemă şi îmbietoare în ciuda vremii de afară care se încăpăţâna să rămână închisă şi ploioasă. Ca urmare, librăria s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru toţi cei veniţi să-l asculte pe îndrăgitul actor. Ion Dichiseanu le-a povestit celor prezenţi despre începuturile sale modeste şi despre momentul în care a realizat că actoria era drumul pe care voia să-l urmeze. Acesta a rememorat un episod drag din lunile în care l-a avut drept profesor pe maestrul Radu Beligan. Marele actor ar fi observat înclinaţia tânărului student către un viitor pe scenă, dar şi plăcerea de a interpreta roluri mai grele şi la îndrumat în acest sens. De asemenea, acesta a mai împărtăşit şi cum era atmosfera de pe platourile de filmare de la Toate pânzele sus, dar şi de la repetiţiile de la teatru.

Finalul lansării a fost marcat de declaraţia modestă a actorului, cu care de altfel a şi încheiat, spunând că toată cariera şi viaţa lui au fost cu măsură şi că oferă publicului respectul şi mulţumirea sa pentru ceea ce este astăzi.

Citit 1499 ori Ultima modificare Miercuri, 29 Martie 2017 12:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.