Alina Şerban

Alina Şerban

DEPOZITUL se stinge pe zi ce trece

Luni, 11 Decembrie 2017 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Extinderea centrului comercial de lângă patinoar mi-a readus aminte de Depozitul din apropiere (de fapt, o colecţie de mici magazine) şi de anii când mă duceam cu plăcere acolo pentru cumpărături. Cu acest gând, am pornit într-o plimbare pe aleile lor, vrând să văd dacă anii le-au schimbat în vreun fel. Ori, poate, dacă au fost cumva reabilitate. Din păcate, încă de la intrare, răspunsul este cât se poate de clar: timpul a stat în loc, dar nici nu pare că se va mişca p ...

Aplicarea legii RISIPEI ALIMENTARE, amânată până la vară

Luni, 11 Decembrie 2017 10:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Legea "risipei alimentare", care le-a dat bătăi mari de cap guvernanţilor, a fost amânată încă o dată. Concret, proiectul de lege care prevede suspendarea aplicării legii până la 30 iunie 2018 a fost promulgat prin decret prezidenţial şi publicat luni, 4 decembrie, în Monitorul Oficial. Guvernaţilor pare să le fie mai uşor să suspende un act normativ, în loc să-l clarifice, preferând să amâne aplicarea lui, din varii motive. Trebuie spus, totuşi, spus că nici parcursul ...

Ce trebuie să ştiţi dacă vreţi să CUMPĂRAȚI o maşină din altă ţară

Vineri, 08 Decembrie 2017 10:00 | Publicat în AUTO
Dacă doriţi să vă cumpăraţi o maşină, trebuie să ştiţi că puteţi achiziţiona una din orice ţară a Uniunii Europene. InfoCons, asociaţie care se ocupă cu apărarea drepturilor consumatorilor, le-a oferit câteva sfaturi celor ce doresc să-şi caute o maşină în alte ţări. În primul rând, trebuie să vă asiguraţi că modelul pe care-l doriţi are aceleaşi dotări şi echipamente, deoarece caracteristicile tehnice (aer condiţionat, încălzire etc) pot fi diferite de l ...

”Regal vienez”, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Galați

Joi, 07 Decembrie 2017 19:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Miercuri, 13 decembrie, de la ora 17,30, la Casa de Cultură a Sindicatelor, gălăţenii vor avea parte de un spectacol excepţional de muzică clasică, oferit de "Ukranian Radio Symphony Orchestra", care se află în primul său turneu în România. Orchestra Simfonică Radio din Ucraina a fost creată pe 5 octombrie 1929 şi este recunoscută pe plan naţional şi internaţional. Timp de mai multe decenii, activitatea orchestrei a contribuit la îmbogăţirea tezaurului culturii muzicale int ...

Paula Seling, concert la Galaţi

Joi, 07 Decembrie 2017 11:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Marţi, 12 decembrie, de la ora 20,00, cunoscuta cântăreaţă Paula Seling va concerta la Galaţi în "55 pub", de pe strada Regiment 11 Siret. Artista va susţine un recital de pian şi va cânta cele mai cunosucte hituri ale sale.Paula Seling a reprezentat România la concursul muzical "Eurovision", împreună cu Ovi. Mai întâi în 2010, când au ocupat locul 3, apoi în 2014, când s-au clasat pe poziţia a 12-a. Interpreta a lansat 13 albume şi peste douăzeci de single-uri, fiind u ...

Seară de folk, cu Florin Chiriac şi Hippie Band

Vineri, 08 Decembrie 2017 20:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Sâmbătă, 9 decembrie, de la ora 20,30, gălăţenii sunt invitaţi la o seară de muzică bună, în compania lui Florin Chiriac şi The Hippie Band, într-o atmosferă primitoare, în cadrul restaurantului Suisse - Food, Bar & Grill (Str. Brailei nr. 161A, bl. A5). Participanţii vor avea parte şi de o surpriză culinară, rafinată, din partea lui chef Mihai Teodorescu.Hippie Band a luat fiinţă în 2013, avându-i în componenţă pe Ciprian Dincă (chitară bas), Răzvan Gheorghiu ...

Dublă lansare de carte, la Librăria Humanitas

Joi, 07 Decembrie 2017 13:00 | Publicat în CULTURA
Vineri, 8 decembrie, începând cu ora 18,00, gălăţenii sunt invitaţi la Librăria "Humanitas", la o dublă lansare de carte - "Recunoştinţă" şi "Unchiul Tungsten", de Oliver Sacks, titluri recent apărute la Editura "Humanitas". În cadrul evenimentului vor vorbi Doru Căstăian şi Gheorghe Silvestrovici, medic primar psihiatru.Volumul "Recunoştinţă" conţine patru eseuri, scrise de Oliver Sacks între anii 2013 şi 2015, care au apărut mai întâi în "The New York Times", bucur ...

Semnături ca basarabenii să se întoarcă în piaţă

Joi, 07 Decembrie 2017 07:30 | Publicat în SOCIETATE
Problema comercianţilor moldoveni, care îşi vând produsele pe trotuar, nu şi-a găsit încă o rezolvare, autorităţile urmând să ia o decizie în acest sens în zilele următoare. Până atunci, însă, comunitatea "Curăţăm Galaţiul", care reprezintă o iniţiativă civică a mai multor gălăţeni, a început o acţiune de strângere de semnături pentru susţinerea moldovenilor de peste Prut. Concret, aceştia îşi doresc ca micii comercianţi să se întoarcă în piaţa din car ...

Fă-le o bucurie copiilor cu autism din cadrul APCA!

Miercuri, 06 Decembrie 2017 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Sărbătorile de iarnă sunt întotdeauna preferatele copiilor. Dulciurile, bradul de Crăciun şi cadourile, atât de mult aşteptate, sunt lucruri de care cei mici se bucură peste măsură.Copiii din cadrul Asociaţiei de Sprijin pentru Părinţi şi Copii cu Autism din Galaţi (APCA) aşteaptă şi ei Crăciunul cu sufletul la gură şi se întreabă ce le-ar putea aduce Moşul. Cei mici i-au scris deja Moşului câte o scrisoare, cu gânduri bune, alături de darurile la care râvnesc cel m ...

Gălăţenii, invitaţi să alerge pentru o cauză umanitară

Miercuri, 06 Decembrie 2017 09:00 | Publicat în APEL UMANITAR
Iacob Alina Andreea este o fetiţă, în vârstă de 8 ani, care se confruntă cu o formă gravă de epilepsie, şi anume epilepsie mioclonică. Cu toate că boala i-a fost depistată timpuriu, la vârsta de un an şi jumătate, toate tratamentele făcute nu au dat niciun rezultat. Boala de care suferă micuţa se caracterizează prin crize dese, în timpul cărora fata nu mai este conştientă de propriile acţiuni. Crizele se pot manifesta prin ţipete sau prin pierderea cunoştinţei. Pentru ...
Pagina 1 din 25