CRONICĂ DE CARTE | O sumă de meditaţii. "E aşa de rău să furi destinul cuiva?"

CRONICĂ DE CARTE | O sumă de meditaţii. "E aşa de rău să furi destinul cuiva?"
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)


Grigore Postelnicu, "Bucătăreasa şi prezumţia de nevinovăţie", volumul II - "Torna, torna, fratre!", Ed. Axis libri, Galaţi, 2017


Aşa cum am promis când a apărut primul volum, intitulat „Zilele trufandalei”, revin cu amănunte despre continuare, cele două cărţi constituindu-se într-un adevărat eveniment editorial, romanul, în această formulă finală, fiind, probabil, cea mai consistentă contribuţie gălăţeană la istoria genului în ultimii ani.

În altă ordine de idei, este şi o meditaţie asupra istoriei. Se întreabă un personaj, Auraş, (Aura Ghimpu, după numele real, de fată, bucătăreasa calificată la locul de muncă, dacă nu şi în închisorile comuniste!), pe canapeaua unui psihiatru american, o doamnă în vârstă, nici personajul nefiind prea tânăr (ba chiar deloc): „Dar cine ştie cu adevărat încotro merge istoria şi care-i steaua polară a noului drum? În cine să avem încredere şi care pare cel mai puţin mânjit dintre toţi?”. Aceasta referitor la momentele de după Revoluţia din 1989.

Desigur, pentru cine ştie şi volumul întâi, cele mai multe referinţe sunt asupra obsedantului deceniu, firul principal narativ este acolo, Aura era studentă acolo şi îl iubea, oare?, pe Nicolae Labiş!

Cartea este şi meditaţie asupra rostului (şi ispitelor) Scrierii: „Oare nu-i clar că pentru a scrie o carte e nevoie ca tu să te afli printre cei puțini aleşi să poarte ca pe un stigmat conştiinţa unei vini imprecise, acceptând mai de voie, mai de nevoie, să te laşi pus la încercare? În compensaţie, exista şansa ca tu să te alegi cu harul de-a cunoaşte ceea ce îndeobşte nu se cunoaşte, de-a putea să imaginezi ceea ce alţii nici nu visează. Adică să joci totul pe o carte, riscând linişte, fericire, o viaţă în limitele normalităţii, totul, totul, pe o iluzorie speranţă de împlinire în planul artei. (…) Oare nu-i clar pentru toată lumea că nimic nu-i întâmplător când e vorba de o carte bună, cu adevărat bună?”

Mai zice George Trandafir, ucenic scriitor şi el, confesându-se Aurei: „Nu cumva dacă aș scrie o carte bună, cu adevărat bună, ea va restructura toată tradiția, intrând în rezonanță cu anumite pagini prăfuite, pe nedrept uitate? I-auzi, dom’le, cutare a scris o carte bună, care poate fi citită! Carte care, asemenea unui fulger din senin, dinamitează irevocabil tradiţia noastră prăfuită! Lucru cam exagerat şi complet inutil, vor spune cârcotaşii de serviciu, înăbuşindu-şi un suspin de invidie.”

Romanul lui Gr. Postelnicu nu este chiar un fulger din senin, cine îl ştie, cunoaşte şi străduinţele sale pe terenul minat (de metafizică) al literaturii.

Prima parte a celui de-al doilea volum stă sub semnul confesiunii Esticului, omului estic (româncei aici), către Occidentalul care poate fi caracterizat cam aşa: destul de plin de sine, uneori vrând să-l înţeleagă pe Celălalt (dar aşa cum vrea el, occidentalul), uşor pervers-voyeurist, lacom de senzaţii tari, exotice sau erotice (antologică scena primei experienţe erotice, relatată spre satisfacţia psihiatrului mai sus amintit)! Nu întâmplător doamna este Bloomberg, după numele unei agenţii de ştiri, dar mai ales un grup financiar…

Teribile sunt paginile despre ultimele 11 zile, după accident, ale lui Labiş. Este surprinsă agonia Poetului, îndoielile lui pe patul de moarte: „Nu-i așa că noi doi nu suntem așa de importanți în ochii lui Dumnezeu? După câte îmi dau seama i-am greșit cu ceva… Dacă o fi existând un Dumnezeu… Iar dacă există, cum de lasă să se întâmple aşa ceva? Totul e o mare şi sfântă aiureală şi pare pe veci înveşmântat în sânge şi suferinţă… Iar Dumnezeu nu se cade să admită atâta suferinţă dacă există şi vede lumea de sus. (…) Nu-mi rămâne decât să mă dezic. M-am dezis şi m-am răzgândit de mii de ori în aceste lungi zile… Înţeleg, pe mine nu m-a iubit deloc, arătându-se de o duritate extremă sau de o indiferenţă extremă…”

Psalmic, spre final, găsim următoarele fraze:

„De ce, Doamne, nu l-ai mai lăsat câţiva ani pe Nicu să facă ceea ce-l preocupa atât de mult şi i-ai tăiat creanga de sub picioare înainte ca bietul copil să fi putut să-şi ia revanşa pe tărâmul artei? Socot cu mintea asta proastă a mea că luând omului această infimă posibilitate de revanşă e lucru mai rău şi mai absurd decât moartea! Căci după ce îi arăţi bietului mâzgălitor lumina curată, vie, a adevărului, te răzgândeşti, Doamne, şi nu mai vrei ca şi alţi oameni să vadă lumina aceea, socotind că tocmai ea, lumina aceea orbitoare, dezgoleşte existenţa de orice urmă de taină şi frumos şi asta l-ar putea sminti pe bietul nostru om.”

Bref, toată zbaterea scriitorului este una a mărturisitorului („Cu alte cuvinte, a înţeles într-o străfulgerare de luciditate că devenise un mărturisitor al adevărului şi că celui care mărturisea adevărul greu îi va veni.”), citând oameni mai mult sau mai puţin inventaţi, re-construiţi, re-structuraţi, un scriitor care mai crede în frumuseţe, avertizând ce se poate din nou întâmpla când „toate cad sub nivelul minim de consistență a lucrurilor frumoase”, după cum ar spune doamna Bloomberg.

Este o incursiune într-un univers la fel de pierdut ca şi timpul acelor generaţii, asupra cărora scriitorul se apleacă pios şi revoltat, un univers care poate fi de coşmar când „un om” venit din Răsărit îşi aduce şi Câinele, întrupare a spiritului care s-a preschimbat, literar sau nu, şi în motanul din „Maestrul şi Margareta”… Meditaţie cutremurătoare asupra felului în care Marea Istorie se joacă şi cu un Rege, Mihai I, dar şi cu un trubadur, Labiş…

Câinii, o, da, sunt martori, dar nu numai, în acest proces de reconstituire demn de un nou Lucian Pintilie. Doar sau dar, oare chiar contează, la judecata de apoi, că ai furat destinul cuiva?

Citit 780 ori Ultima modificare Miercuri, 29 Martie 2017 17:52

1 comentariu

  • postat de Pompiliu Comsa
    Sâmbătă, 01 Aprilie 2017 06:49
    89.136.3.***
    O carte de exceptie scrisa din nou cu verva si profesionalism de fostul meu coleg de clasa in liceu,dar si coleg in cenaclul condus de regretatul profesor Gogot.Grig continua demersul tau pentru care meriti toate felicitarile.Cu plecaciune,Pompiliu Comsa
    0
    2
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.