"Magia pietrei", Editura "Axis Libri", 2017
"Naraţiunea de mai jos este, în cea mai mare parte, reală. Unele personaje mai trăiesc şi astăzi, ele se vor recunoaşte după fapte, însă au numele schimbate. Am făcut aşa, deoarece este vorba despre istoria neamului meu. Am scris-o pentru a cinsti memoria părinţilor mei."
Aşa îşi începe autorul "Cuvântul înainte" al scrierii de faţă, "Magia pietrei", care ar putea fi considerată, fără a greşi prea mult, un bildungsroman, categorie rar întâlnită în zilele de azi. În prima parte a cărţii, acţiunea se petrece în Ardeal, în anii ‘30 ai veacului trecut, în centrul evenimentelor fiind tatăl autorului, Pompei Todoran, de loc din Bogata de Jos, plasa Dej. Abia lăsat la vatră, tânărul pe atunci Pompei fusese trimis în lume de părintele său, în căutarea norocului. Gest determinat de sărăcia de acasă. Fiindcă "norocul tău îi pe drum. E acolo, nu pleacă nicăieri, pe tine te aşteaptă". N-avusese bani de mers decât până în Topliţa, cu trenul. Acolo a coborât. Iar în continuare ampla istorisire îşi deschide tainele către cititor. Nu vom povesti drumul în viaţă al eroului. Calea a fost plină de privaţiuni, de momente de cumpănă. De pildă, din cauza unei atitudini demne, de revoltă în faţa celor unde se angajase, Pompei a fost pedepsit cu un an de muncă grea, la tăiat piatră, în Dobrogea. Abia se însurase, avea şi doi copii, aşa că pedeapsa nu a fost uşor de îndurat. L-au susţinut credinţa şi gândul întoarcerii. În această zonă a cărţii este probată forţa reală de a construi literar a autorului, multe episoade din viaţa lui Pompei fiind memorabile.
Un capitol special deschide un orizont nou cărţii. „Martiriul”, din 1763, al bătrânului Atanasie (Tănase) Todoran, de 104 ani, tras pe roată, şi al tovarăşilor săi, spânzuraţi de „imperiali”, ca represalii la o „revoltă a grănicerilor”; era vorba în fapt de cerinţa formulată de românii de la acel hotar al imperiului de a depune jurământul în credinţa ortodoxă, lucru ce li s-a refuzat cu brutalitate. Măcelul s-a întâmplat la Salva, pe locul denumit ”La mocirlă”. În memoria acelui tragic eveniment, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis în 2007 canonizarea Sfinţilor Martiri Năsăudeni şi pomenirea lor pe data de 12 noiembrie.
Petru Todoran, autorul, nu şi-a propus să dovedească legătura genealogică directă dintre martirul Tănase Todoran şi Todoranii din zilele noastre. Poate nici nu era esenţială chestiunea. Oricum, viaţa lui Pompei Todoran şi a familiei sale demonstrează relaţia spirituală cu înaintaşii. Adusă către anii sfârşitului de secol 20, inclusiv cei ai revoluţiei, şi după această dată, acţiunea cărţii pare a nu mai avea forţa şi culoarea existente în prima parte. Aici este momentul de a ne întreba împreună cu cititorii în ce scop a scris Petru Tudoran această primă carte a sa. Da, e vorba de cinstirea memoriei părinţilor săi, asta am aflat din cuvântul înainte. Cred că a făcut-o şi în scopul aducerii în atenţie a unor ani grei şi tulburi, din Ardealul de dinainte de ultimul război. În rest, este vorba poate de amintiri, dragi autorului, însă cu mai multă ori mai puţină semnificaţie pentru publicul de azi.
Solicitându-i lui Petru Todoran câteva date de C.V., am aflat că, după o viaţă trăită, ca specialist, mai ales în lumea siderurgiei gălăţene, a decis acum să scrie cărţi. Lucru demn de stimă. Prima e romanul biografic de faţă. Urmează „Cartea copilăriei”, aflată sub tipar, apoi o trilogie despre „Sidex - o viaţă de om”, iar ca proiect un roman istoric dedicat martirului Atanasie Todoran. Să sperăm că va reuşi ce şi-a propus.
