Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Declaraţie de Război (către domnul Costică Tânjală, în ziuă Aniversară, La mulţi ani!)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

iavaş-iavaş, cu pas egal,/ printre zăpodii şi rovine,

de mii de ani tot merg şi merg,/ şi încă n-am ajuns la tine!

parcă te-ascunzi şi parcă râzi/ de râvna mea predestinată,

de ochiul meu necruţător/ şi blestemat să nu te vadă!

parcă pândeşti să vezi când voi/ cădea pe drum, în resemnare

ş-oi declara că m-ai învins,/ că sunt rănit şi că mă doare!

 

ar trebui să mă grăbesc?/ să mă întorc? să dau crezare

lehamitei pe care-o simt/ vrăjmaşă şi scormonitoare

prin trup, prin suflet şi prin gând,/ prin toate sensurile mele?

sau să cetesc în zodiac/ ş-apoi să dau cu puşca-n stele?

 

sigur că nu!...sigur că nu!.../ dau foc la aripile morii

şi fac război...(veci după veci!!!).../ deşertăciunii şi candorii!

Citit 5107 ori Ultima modificare Luni, 24 Iulie 2017 22:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.