Marius Mihalache: „Nu pot cânta de două ori la fel

Marius Mihalache: „Nu pot cânta de două ori la fel
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Când cântă, se transfigurează cu totul, iar sub mâinile lui ţambalul capătă valenţe magice. Gălăţenii au avut ocazia extraordinară de a-l asculta pe maestrul absolut al ţambalului, Marius Mihalache, la spectacolul „Balkan Blues”.

Celebrul artist mărturiseşte că nu i-a fost deloc uşor, într-o ţară unde se ascultă manele foarte mult, iar ţambalul este de cele mai multe ori ridiculizat, să impună noua titulatură de cântăreţ la ţambal: ţambalistul, nu ţambalagiul!

- Nu vă deranjează expresia mult uzitată de politicieni „a pune batista pe ţambal”?
- Nu, Doamne fereşte. Unul dintre obiectivele pe care mi le-am propus de când am început să cânt este de a schimba imaginea acestui instrument, care este fabulos, după părerea mea. Se poate cânta la el la fel de performant ca şi la celelalte instrumente, se poate aborda orice fel de muzică, are o întindere la fel de mare ca şi celelalte instrumente performante.

Eu am fost unul dintre primii care am încercat şi am reuşit să cânt muzică simfonică, clasică, jazz, nu mai spun de folclor, muzică lăutărească sau ţigănească. Am încercat să-l scot pentru a cânta muzici mult mai performante decât cele în care instrumentul era consacrat.

- Fiul vă calcă viguros pe urme. Anul trecut, ştiu vă v-a însoţit la spectacolul pe care l-aţi avut la Galaţi. Aţi avut concerte alături de el?
- Am avut deja două concerte cu el. Primul concert l-am avut în Spania, al doilea la Bucureşti. E un copil talentat, încerc şi eu să-i arăt o cale. Depinde dacă el va dori să meargă pe acest drum,
dacă vrea să facă altceva e alegerea lui. E talentat şi încerc să-i deschid apetitul pentru muzică, vreau să simtă mirosul scenei, atmosfera artiştilor şi tot ceea ce înseamnă. Da, e foarte dezgheţat, e îndrăgostit de tobe, el face pian acum. Are zece ani.

- Spuneaţi că se poate cânta orice fel de muzică la ţambal. Se poate cânta şi house?
- Da, sigur că da. Am şi avut o tentativă de proiect, dar nu prea am timp să mă bag în toate. House, de fapt, nu e o muzică, e o chestie făcută de amatori pentru amatori, e o maşinărie care nu prea are de-a face cu muzica. Dacă se poate cânta jazz şi muzică clasică – iar aceste două segmente, dacă vrei, sunt arborele muzicii -  în rest toate celelalte genuri de muzică sunt nişte frunzuliţe, ramuri, rămurele  mai mici sau mai mari.

House nici măcar nu poţi să-l bagi în acest arbore, e o maşinărie de ritmuri şi cam atâta tot, e combinaţia unor băieţi talentaţi care au ştiut cum să combine aceste ritmuri şi aceste sounduri. Eu sunt renumit în a combina genurile şi stilurile muzicale, dar cu condiţia să existe măcar un dram de muzică, să aibă legătură cu muzica, altfel ne robotizăm.

- Se poate face play-back la ţambal?
- Depinde. Se poate face play-back la fel ca la orice fel alt instrument,  depinde de omul care cântă la instrument. Eu sunt un tip care ţin mult de starea pe care o am şi pe care mi-o dă publicul, de moment, atunci când cânt. Mie îmi este foarte greu să fac play-back pentru că eu nu cânt niciodată de două ori la fel.

Am avut o situaţie extrem de jenantă pentru mine, când, la un moment dat, a trebuit să fac play-back pe ceea ce am cântat eu, pentru că era imposibil să cânt live. Şi a trebuit să studiez vreo două-trei zile, să stau, să mă ascult, ca să pot fi pe acolo, pe aproape.

- Aţi schimbat destinul ţambalului…
- Din păcate, el este asociat numai prin mine cu performanţa şi cu standardul mai ridicat. Sper eu că uşor, uşor, vor veni şi alţii din urmă. O să vedeţi, cam peste 15-20 de ani, ţambalul va fi deja un instrument clasic, un instrument care va fi abordat de tineri cu multă, multă seriozitate. Deja se fac şcoli de muzică, deja s-au înfiinţat şi clase la conservator, se vorbeşte de un alt nivel al ţambalului.

- Vi se spune regele ţambalului, stăpânul ţambalului. Cum vă consideraţi dumneavoastră?
- Au fost nişte etichetări pe care presa mi le-a dat în funcţie de ce se întâmpla. Asta cu stăpânul mi-a fost dată în perioada în care era la modă „Stăpânul inelelor”, celebrul film. Sunt nişte jocuri de cuvinte.

Pe mine, presa, într-un fel, m-a iubit cam dintotdeauna, de când m-am lansat. Am avut o relaţie bună, am ştiut când să apar, când nu, când să stau departe de scandaluri, când să intervin şi când nu, şi ei au admirat foarte mult asta şi într-un fel m-au răsfăţat. Şi vreau să le mulţumesc mult pe această cale. Sunt un om care a muncit şi care a crezut şi crede în el foarte mult.

Citit 1180 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.