Gülten Abdula-Nazare - POMUL VIEŢII în cultura şi mitologia popoarelor turcice, Editura Axis libri, Galaţi, 2016
Bref, această carte este o dovadă că toate cele care ne unesc, ca oameni şi ca naţii, sunt mult mai multe decât cele care ne despart.
Am avut bucuria şi onoarea de a mă opri mai mult sau mai puţin în ultimul timp asupra câtorva cărţi de care s-a ocupat doamna Gülten Abdula-Nazare, la una chiar fiind autor, ambele volume, „Spiritul Çanakkale va rămâne veşnic viu/ Çanakkale Ruhu Ebedi Yaşayacak” şi „Sarî Saltuk Baba, un sfânt musulman în Dobrogea” (ultima scrisă de Şefik Kantar, dar tradusă tot de doamna Abdula-Nazare), fiind invitaţii la cunoaşterea prietenilor turci, a câtorva episoade din istoria lor zbuciumată, dar şi la fel de interesantă ca a tuturor marilor imperii, începând cu cel macedonean, persan, roman sau cel britanic…
Prin cartea de faţă, o remarcabilă cercetare realizată sub semnul interdisciplinarităţii şi comparatismului, o lucrare de frontieră, concepută oarecum în spiritul în care Mircea Eliade a elaborat multe dintre cărţile sale despre istoria religiilor, Gülten Abdula-Nazare aduce o contribuţie complementară, de pildă, unei lucrări precum „Românii şi otomanii în folclorul românesc”, publicată cu ani buni în urmă de către Cornelia Călin Bodea.
Acum, aici, accentul nu mai cade pe folclorul românesc, ba chiar sunt excursuri în mai multe culturi, implicit în mitologii diverse ori, într-un capitol aparte, în cele trei mari religii monoteiste care, în pofida aparenţelor, au atât de multe elemente în comun, după cum observa şi un adept al lui René Guénon, Frithjof Schuon, mai ales în studiul „Unitatea transcendentă a religiilor”…
Desigur, autoarea nu cade în ispitele „perenialismului” (a nu se confunda cu termenul din pedagogia americană!), „tradiţionalismului” spiritual, ci încearcă, pentru cititorul interesat, o iniţiere în… cultul (şi ecologic) al Arborelui Sacru al Vieţii, sub diversele sale avataruri, practic realizându-se un quasi-inedit studiu etnobotanic (etnobotanica, ramură a etnobilogiei, este, în primul rând, studiul relaţiilor dintre oameni şi plante!), un episod de mitologie şi antropologie culturală mai mult decât atractiv!
Veţi descoperi lucruri interesante, legături care vor duce de la geneza (mitologică a) lumii până la scenariştii cunoscutului film „Avatar”, basme, călătorii iniţiatice până la Şibalba (Shambala), accentul căzând, inevitabil, pe mitologia popoarelor de origine turcă şi în mod special pe cea a turcilor anatolieni, unde „cultul pentru pomi, arbori este atât de mare, încât nici un copac sau pom fructifer nu este tăiat în zi de vineri, în ajunul marilor sărbători de Ramazan Bayram sau Kurban Bayram, în ziua de Hîdrellez sau Nevruz. Nu numai că nici un copac nu este tăiat, dar nici vreascuri sau lemne din pădure nu sunt adunate.”
Gülten Abdula-Nazare „rupe” din Pomul Cunoaşterii, care trebuia să-i aducă omului înţelepciunea necesară explorării unui univers viu, câteva file pe care le „leagă” frumos pentru folosul tuturor celor care chiar se simt legaţi de arborii lumii, fie ei pomii în care s-au cocoţat când erau copii, simţind dulceaţa vieţii fructelor, fie copacii sub care s-au îmbrăţişat la orele primelor iubiri, care nu se uită vreodată, fie copacii pe care i-au sădit în semn de respect pentru mama natură ori Creator, ori pentru a saluta un eveniment precum naşterea unui copil ori a unei prietenii…
Cartea a fost tipărită cu sprijinul Uniunii Democrate Turce din România, referent științific fiind profesorul dr. Irfan Nastratinoglu, preşedintele Societăţii de Cercetare a Culturii Populare din Ankara.
Din discuţiile avute cu doamna Gülten Abdula-Nazare, cartea s-a bucurat de un real succes chiar în Turcia, pregătindu-se acum o traducere în limba lui Yunus Emre şi Orhan Pamuk.
Pentru a vă trezi curiozitatea încă o dată, iată un fragment: „În Coran, vița de vie, măslinul, smochinul și rodia sunt considerați pomi sacri, mai ales smochinul și măslinul ocupând un loc aparte. Smochinul este şi un simbol al iudaismului. Pe de altă parte, oleandrul este considerat un simbol al cruzimii, un simbol al demonului.
Un alt copac important menționat în Coran este pomul din rai. Lui Adam şi Eva li s-a interzis să mănânce din fructele sale. Acest pom reprezintă viața veșnică, cunoașterea supremă, puterea și dominația. Asemenea menționări se pot vedea și la alte religii monoteiste.
Un alt simbol important al pomului ceresc „Sidretü’l Münteha” este alimentarea lui cu apa vieții ce izvorăște de sub rădăcinile acestuia. Turcii credeau și continuă să creadă că pe fiecare frunză a copacului este scris numele unui muritor, iar în a cincisprezecea zi din luna de Ramazan, crengile copacului încep să tremure lăsând să cadă din frunze. Cei ce aveau numele scrise pe frunzele căzute urmau să moară în anul respectiv. Acest copac, Sidra, este menționat în cultura multor popoare ca simbol al arborelui cosmic. În credința islamică, rădăcinile lui sunt în cer, iar trunchiul și coroana întinzându-se până acolo unde nu se sfârșește viața.
„Sidretü’l Münteha” înseamnă ultimul copac în care se odihnesc îngerii. Fructele copacului au forma nucilor, iar frunzele se aseamănă cu urechile de elefant. Unii analiști susțin că arborele de pe muntele Hira din Arabia Saudită are o asemănare perfectă cu arborele Sidra.
Un alt copac la fel de important, situat și el în rai, este Tuba. În capitolul Ra’d, acesta este descris în toată splendoarea lui, întruchipând „frumusețe, bunătate, pace, strălucire, bun augur”. În multe locuri din Coran arborele Tuba este asimilat cu „Sidretü’l Münteha”. Totuși, cultura turcă a adoptat cu mai multă dragoste și prețuire pomul Tuba, ocupând un loc deosebit de important în literatura de specialitate, poezii, cântece și imnuri religioase. În concluzie, în capitolul Fetih, pomului Tuba i se dă numele de „Șeceretü on-Ridvan”, adică „Pomul tuturor împlinirilor” care ar fi avut corespondent un curmal din Medina.
